Reportaj

Cătălina Ponor, fata de aur de la malul mării

Ionuț COMAN

Revenită în sala de concurs, Cătălina Ponor s-a încununat cu o nouă medalie de aur la Europenele de la Cluj şi îşi propune să ia startul la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo

În 2004, Cătălina Ponor scria istorie la Jocurile Olimpice de la Atena. Constănţeanca în vârstă de 17 ani urca de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devenind noua “regină” a gimnasticii mondiale. Au trecut 13 ani de atunci şi fata de aur continuă să fie în top, chiar dacă a trecut momente dificile, retrăgându-se de două ori din activitate. A revenit în forţă de fiecare dată, iar ultima mare performanţă a venit în urmă cu trei săptămâni, când a cucerit titlul european la bârnă, la Cluj.

Totul pentru gimnastică

Pentru Cătălina, gimnastica înseamnă totul, iar cuvintele ei curg lin când vine vorba de sportul care îi defineşte viaţa. “Eu am o vorbă: gimnastica pentru mine înseamnă viaţa mea exprimată fără cuvinte. Pur şi simplu, sunt trăirile mele acolo, cu bune, cu rele, cu bucurii, cu entuziasm, cu agonie, cu extaz, cu de toate. Este greu să mă despart de gimnastică, mai ales în momentul în care tu consideri că încă nu ai terminat şi mai ai multe de spus. Mi-a fost dor de fiecare dată şi voiam să mă reîntorc în această familie. Gimnastica pentru mine este ca o familie şi mi-era dor să concurez, să stau în cantonament, sa fac antrenamente, să fiu cu colegii. Este o atmosferă plăcută, chiar dacă sunt şi momente mai grele, totul se întâmplă în familie. Cred că secretul longevităţii mele la nivel înalt constă în seriozitate, perseverenţă, muncă, sacrificii. Cu toate, dacă ştii cum să le aşezi, reuşeşti să ajungi undeva sus. Mai ales când există şi o ambiţie ieşită din comun, punându-ţi mereu un obiectiv”, povesteşte tripla campioană olimpică, explicând şi de ce a avut ambiţia de a se întoarce în sala de concurs: “Nu am făcut-o pentru ei, am făcut pentru mine. În primul rând, ca să arăt că mă pot depăşi pe mine. Cred că era foarte important să fiu eu liniştită, să fiu eu cea care se bucură pentru mine. Este o muncă pe care o fac zi de zi şi nu-i uşor. Mi se pare normal ca atunci când îţi doreşti ceva foarte tare, să faci tot posibilul ca să reuşeşti. Chiar dacă a fost lumea sceptică, mă bucur că am dovedit că încă mai sunt acolo, sus. Dacă sunt lăsată în pace, sunt liniştită şi îmi fac antrenamentele aşa cum ştiu, realizez mereu ceea ce-mi propun. Când ajungi în top, toate lumea are mari aşteptări de la tine. Consideră că vei câştiga mereu şi vei rămâne pe primul loc. Nu suntem roboţi, suntem oameni, copii care am muncit ani buni, şi mai facem şi greşeli. Lumea trebuie să înţeleagă că nu întotdeauna vine rezultatul pe care ni-l dorim cu toţii”.

Ţinta: A patra Olimpiadă

Aurul de la Cluj îi dă speranţe pentru viitor, marea provocarea fiind a patra participarea la Jocurile Olimpice, chiar dacă mai sunt 3 ani până la competiţia găzduită de Tokyo. “Când câştigi aurul la tine acasă este un sentiment unic. Te vede atâtea lume pe viu, nu la televizor, părinţii şi prietenii sunt în sală. Fanii înfocaţi abia aşteaptă să te susţină, să fie lângă tine, să te susţină, să facă o poză cu tine, să le dai un autograf. Să auzi cum cântă toată sala imnul împreună cu tine şi să vezi tricolorul ridicându-se, ţi se face pielea ca de găină. Eu, pe podium, nu am putut să mă abţin şi m-a bufnit plânsul. Tot încercam să stau liniştită şi să nu par prea entuziasmată, dar nu aveam cum. Mă bucur am transmis din emoţiile mele, pentru că toată lumea mi-au spus că a plâns odată cu mine de fericire, pentru că s-a văzut cât de mult mi-am dorit această medalie. Deocamdată, este un nou început şi mă bucur că sunt sănătoasă. Pentru mine, acest lucru este cel mai important. Chiar dacă mai sunt mici probleme, încerc să le trec cu vedere şi încerc să continui cât mai mult. Să dea Dumnezeu să mă menţin pe această linie până la Tokyo. Pentru mine, este un obiectiv, dar o iau pas cu pas. Mondialele mai întâi, apoi din nou Europene, iar Mondiale şi tot aşa până în 2020”, mărturiseşte constănţeanca.

Gânduri pentru viitor

Chiar dacă visează la încă o medalie olimpică, gimnasta în vârstă de 29 de ani şi-a creionat deja planul pentru momentul în care se va retrage definitiv. “Cu siguranţă, mă voi axa pe partea de antrenorat. Consider că am acumulat multă experienţă ca sportiv la nivel înalt, dar şi din perspectiva unui antrenor. Am început să fur câte un pic de la fiecare antrenor care mi-a fost alături. De la primul antrenor de la club până la ultimul de la lot. Voi încerca să mă implic şi în reformarea gimnasticii româneşti, pentru că îmi doresc din tot sufletul să ne ridicăm unde am fost. Într-adevăr, trecem printr-un moment de cădere, dar sunt convinsă că vom reveni. Trebuie doar ca lumea să aibă un pic de răbdare, atât cu fetele mici, care vin din urmă, cât şi cu antrenorii, care pot fi excepţionali, dar nu pot face minuni dacă nu ai şi material cu care să lucreze. Am spus mereu că antrenorul este ca un croitor. Dacă nu ai materialul necesar din care să faci o bluză, o rochie, orice, nu are cum să-ţi iasă bine. Dacă nu vor fi exista sportivi talentaţi, muncitori, perseverenţi şi care să-şi dorească foarte tare să facă performanţă, să aibă foame de medalii, nu vom reuşi. Şi eu, şi fostele mele colege vrem să ne implicăm, să aducem ceva din experienţa noastră. Eu mi-am deschis o sală de fitness, unde ocupă şi gimnastica o parte. Am chemat copiii să vină şi să facă în primul rând mişcare. De aici pleacă totul. Eu am început gimnastica dintr-o joacă şi cred că este important ca şi ei să facă la fel. Dacă le place, să continue. Dacă nu, să încerce alt sport. Dacă au talent, le place şi îşi doresc cu adevărat, pot să ajungă într-o zi la medalii”, spune Cătălina, adăugând faptul că ar fi bună o schimbarea în fruntea federaţiei la următoarele alegeri, programate în acest an: “Nu ştiu cine va candida, dar îmi doresc foarte tare să vină oameni tineri şi să încerce cu gimnastica şi cu sportul în general. Aşa cum este Mihai Covaliu la COSR. Are dorinţa de a schimba, de a aduce rezultate. M-a bucurat extrem de mult pentru Laura Badea când a ajuns preşedinte la Federaţia de Scrimă. Este o fată extraordinară şi se implică foarte mult. Ei reprezintă un nou început şi cred că se poate peste tot”.

“Nu am banii lui Ţiriac!”

Succesele nu au transformat-o într-o milionară în euro, dar i-au asigurat liniştea financiară pentru tot restul vieţii. “Nu sunt bogată, Abia după ce renunţi definitiv la sport primeşti o sumă importantă, aceea remuneraţie pentru ceea ce ai făcut în carieră. Chiar dacă nu sunt un om bogat, pentru că nu am nici bani lui Ţiriac, nici ai lui Năstase şi nici nu mă pot compara cu astfel de persoane, am reuşit să-mi fac casa mea, să-mi iau maşina mea. Am avut mare noroc cu mama, care a stat în spate şi a avut grijă să pună deoparte fiecare bănuţ. Când ai o vârstă mai fragedă, nu te gândeşti prea mult la partea financiară”, spune Cătălina, dezvăluind ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi ales gimnastica: “Sinceră să fiu, nu prea îmi văd viaţa fără gimnastică. Dacă nu aş fi avut acest talent, mi-aş fi dorit din tot sufletul să fiu medic veterinar. Îmi plac foarte mult animăluţele şi, aşa cum zic eu, am crescătorie de animale sau grădină zoologică. Şi căţei, şi pisici. De mică mi-am dorit un animăluţ. Nu s-a putut, pentru că stăteam la bunica şi nu accepta. Când am crescut şi am avut casa mea, am început să le adun şi să le iau în casă”.

Despre Autor:

Gazeta de Constanța

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu