Externe

Cercetătorii din Hawaii au găsit un mega-submarin japonez din al doilea Război Mondial

ship_i400_2

Cercetătorii din Hawaii au găsit un submarin japonez mamut din timpul celui de-al doilea Război Mondial abandonat de Marina SUA în 1946 pentru a-și menține tehnologia avansată departe de mâinile Uniunii Sovietice, relatează CNN.

Laboratorul de Cercetare Submarină al Univeristății din Hawaii a descoperit submarinul I-400 la 700 de metri sub apă în sud-vestul coastei insulei Oahu.

”A fost o surpriză să îl găsim acolo”, a declarat directorul laboratorului, Terry Kerby. ”Cercetările noastre indicau că acesta ar trebui să fie mult mai în largul mării”.

Lung de 102 metri, I-400 și cele două nave surori ale sale au fost cele mai mari submarine construite înaintea epocii nucleare.

Concepute inițial ca o armă împotriva țărmurilor SUA și capabile să ajungă oriunde pe glob fără să fie nevoie să realimenteze, submarinele erau de fapt purtătoare de avioane subacvative echipate cu trei aparate cu aripi pliabile care puteau purta o bombă de 816 kilograme.

Navele nu au fost niciodată utilizate pentru a ataca țărmul SUA și au fost în serviciu foarte puțin timp înainte ca Japonia să se predea în 1945.

Submarinul a fost găsit în august, dar laboratorul nu a făcut acest fapt public decât după ce a informat Departamentul de Stat al SUA și guvernul Japonez.

 

Despre Autor:

Lasă un comentariu