Cronice

Creierul colectiv – Matei Vișniec

Mircea-Tuglea11-480x350

Greu de spus ceva coerent despre acest Șobolan rege, al lui Matei Vișniec, montat, superb, de către Teatrul de Stat din Constanța, mai cunoscut sub denumirea de Fantasio. Este una dintre cele mai bune piese pe care le-am văzut – comparabilă, poate, doar cu Faust-ul lui Purcărete, de la Sibiu – cu toate că nu are grandoarea lui. Însă, de fapt, nu în grandoare rezidă teatrul, ci în comunicarea pe care reușește (sau nu) s-o instituie cu publicul. Aseară am văzut o sală întreagă de oameni care empatiza dureros cu textul, conștientă că astea sunt realitățile sumbre ale lumii de azi, în care (din nefericire, sau, poate, din fericire) trăim.

Șobolanii din noi, din sinele nostru îngust și pervers, cei care ne dictează autocrat, sunt (cum s-a mai observat), un fel de echivalent al Rinocerilor lui Eugen Ionescu. Trimiterea este clară, cu atât mai mult că se face de la un autor român la alt autor român, ambii exilați în Franța. Cu deosebirea că, la Matei Vișniec, acești șobolani nu ne rinocerizează fiindcă vor ei, neapărat. Ne transformă în șobolani din cauza propriului nostru dezgust, față de propria noastră condiție. Cazurile, din ce în ce mai dese, amenințătoare, în care prezentatorii știrilor vomită în direct – datorită miilor de morți, atentate, bombe sinucigașe, pe care trebuie să le relateze – nu induc oare ideea c-ar fi mai bine s-avem un creier colectiv? Că nu este necesar să gândim, ci ar putea s-o facă altcineva pentru noi? Dar cine? N-ar fi mai simplu să fim șobolani?

Păi, exact asta și suntem. Dezgustul nostru față de noi este imens. Ne temem să mai fim oameni. Îl căutăm, în tot peisajul abstract, pe acel rege șobolan care să ne salveze, să ne dicteze – căutăm șobolănimea din noi. Ca un scafandru după Titanic. Aici, în miezul adânc al apelor, îmi pare că stă dilema: nu putem fi oameni decât dacă experimentăm, cumva, trecerea și mai ales ieșirea din bolgia aceasta – a forței șobolanului nostru, și a conștiinței, creierului său colectiv. Abia în măsura în care o străpungem, suntem umani – invers, deci, față de titlu: regi printre șobolani. Șobolanul rege este despre ceea ce ni se poate întâmpla dacă nu ne trezim. Și, precum se vede, nu ne-am trezit încă.

sobolanul rege matei visniec

 

(foto: Marian Adochiței, Teatrul de Stat Constanța)

Despre Autor:

Lasă un comentariu