Cultură, Evenimente, Opinii

După 2000 de ani, în Tomisul părăsit de Ovidiu 

Cinci proiecte urgente pentru cultura tomitană

 

Motto 1: E timpul să sune mobilizarea generală pentru cultură la Tomis!

Motto 2: Voi muri neplâns de nimeni pe acest pământ barbar… (Publius Ovidius Naso)

 

Peste numai câteva zile, la 15 Ianuarie, celebrăm (din nou modest, din nou bâlbâit, din nou agramat) Ziua Culturii Române (îmi iau libertatea de a folosi cu prioritate acest concept, în dauna terminologiei standard/oficiale – Ziua Culturii Naționale).

La Tomis, Ziua Culturii Române se celebrează fără hărnicie și fără aplomb. Nici un operator cultural de anvergură nu ne tulbură liniștea, nici un proiect nu respiră sub lehamitea urbei. Spre deosebire de monotonia și lenea burgului din anii trecuți, leneșii locului au acum solid pretext de comă – omătul.

E timpul ca liniștea asta stranie din care ne prefacem că iese cultură aici, într-un spațiu de care deja nu mai aude românul din Bistrița, Mureș, Siret ori Brăila, să fie arsă pe rug. E timpul ca prea-înțelepții culturii noastre, culturii locului, culturii tomitane, să-și lepede cojoacele și să ofere din nou acestei cetăți șansa unei glorii întru cultură care nu încetează să se hrănească din nostalgia mitică a unui Ovidiu înconjurat de sciți. Așa cum se va fi simțit odată Poetul latin printre sciți, dacă e să dăm crezare liricii sale din exil și modestelor cronici de epocă  – singur printre barbari, tot astfel, imperială și tristă, exilată la Tomis (ori mai degrabă din Tomis), trebuie să se simtă astăzi Cultura Română.

Despre ce cultură la Tomis vorbim, unde chiar când e pace, tremură toţi de groaza războiului şi nimeni nu mai scoate plugul să are ţarina? Despre ce cultură la Tomis vorbim, unde oamenii ăștia mai sălbatici sunt chiar decât lupii cei cruzi  (Tristele / V, 7)?

După 2000 de ani, Tomisul pare părăsit cu totul de norocul de a fi primit aici, cândva, o șansă de respirație culturală – Tomisul pare părăsit de Ovidiu. Pare că tânguirile noastre nu mai ating nervul care face posibilă viața unei culturi. Dincolo de febrilitatea cu care ni se pare că încă existăm, în pofida unei recunoașteri liliputane, care vag mai trece vămile Dunării, spre Ialomița sau Călărași, urbea noastră nu are voce culturală, nu are contur, nu există pe harta ambițioasă a provinciilor care beau sânge tânăr, precum Timișul ori Suceava.

Este nevoie ca aerul să dăm acestei cetăți șansa de a-și reconstrui un profil cultural propriu (câteva, mimetice, are!). Această cetate care rămâne mereu la periferia culturii, în penumbra Ploieștiului, a Buzăului, a Sloboziei, a Galațiului, a Vasluiului etc. Această cetate care nu știe a roși de rușinea de a nu exista pe lista scurtă a candidaților la statutul de Capitală Europeană a Culturii, căzută dintr-o listă în care totuși încap orașe mai degrabă modeste precum Alba Iulia, Aradul, Bacăul, Baia Mare, Brăila, Craiova, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș!

Cultura acestui oraș are nevoie urgentă de proiecte îndrăznețe, care să-i redea încrederea în sine, tonusul și noblețea pierdută.

Vă propun în cele ce urmează 5 proiecte culturale de urgență, prin care bătrâna urbe a Tomisului își poate recăpăta ceva din măreția umbrei sale de odinioară,  5 proiecte culturale de urgență a căror rapidă și colectivă punere în practică ar putea crea premisele configurării unui profil cultural filigranat al Tomisului de astăzi.

Proiectele pe care mă învrednicesc a vi le propune nu sunt neapărat singurele ambițioase ori urgente. Zădarnic se vor căuta aici, bunăoară, slujbașii culturii din teatre, biblioteci ori muzee. Mai degrabă, proiectele mele sunt probe zero pentru spiritul obosit și leneș al urbei, teste de viață, probe de viață, începutul unei lungi liste de sarcini colective pe care inițiații urbei și le pot/vor asuma. M-aș bucura ca lista acestora să crească pantagruelic, prin efortul trudnic al cetitorilor noștri, mai ales al celor care încă mai cred în cultură ca funcție binefăcătoare, ca duminică a ființei noastre.

Încă și mai mult m-ar bucura dacă în cetate ar începe să sune goarna mobilizării pentru punerea în practică a acestor proiecte sau/și a altora, similare. Căci numai un efort colectiv de voință, coroborat cu un efort de organizare și cu unul de dialog, un dialog real între cei care pot sprijini concret proiecte culturale (Consiliul Județean Constanța, Primăria și Consiliul Local Constanța, rețeaua locală de muzee, instituțiile culturale din organigrama autorităților municipale și județene, Inspectoratul Școlar Județean, Uniunea Scriitorilor Români – filiala Dobrogea, filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici, rețeaua academică din oraș, prioritar Universitatea Ovidius Constanța, faimoasele organizații non-guvernamentale cu specific cultural, cenaclurile și cluburile culturale etc), poate schimba cu adevărat ceva din aerul tulbure și trist al culturii la Kustenge.

E timpul să sune mobilizarea generală pentru cultură la Tomis!

 

  1. Relansarea publicației culturale Revista Tomis

Din lista scurtă a proiectelor culturale de anvergură ce pot înviora orașul, relansarea publicației culturale Revista Tomis pare a fi exercițiul cel mai modest. Grație unui apel colectiv al unor intelectuali de la Tomis, inițiat în urmă cu un an (după numeroase modele repetitive, insistente,  cvasipermanente, care fac cinste celor ce le vor fi inițiat cândva), înțeleg că ne apropiem totuși de o decizie a autorităților locale (Consiliul Județean Constanța și Consiliul Local Constanța) prin care se va formaliza reapariția Revistei Tomis, revistă emblematică, ambițioasă, tenace, câteodată chiar utilă, cu ieșire la mare, vorba unora dintre cei care îi moșesc ivirea. Aici efortul este minim, este nevoie numai ca un proiect deja bine articulat pe hârtie de prieteni ai culturii să fie pur și simplu (bine) finalizat de autoritățile cu atribuții în domeniu (menționate mai sus).

 

  1. Includerea Constanței în Proiectul Centenar (100 de ani de la Marea Unire)

Este simptomatic că Proiectul Centenar este pe cale, așa cum anticipam, să eșueze. Nu există încă o fizionomie a Proiectului Centenar și nici o participare deliberativă minimă a societății civile din România la elaborarea conceptului-cadru. Aflăm din presă că există un Departament Centenar la nivelul Administrației Prezidențiale care concepe și derulează acțiuni culturale episodice, că o serie de acțiuni de gen ar fi avut loc recent la Iași etc. Cam atât, dintr-un proiect care trebuia/trebuie să fie o primă fotografie a României și românilor la o sută de ani de la cel mai fast eveniment istoric din viața noastră colectivă.

Însă dincolo de șansele de eșec ale Proiectului Centenar, aniversarea a 100 de ani de la cele trei Uniri din 1918 generează oportunități din care Constanța nu poate lipsi. Este obligația morală elementară a istoricilor din oraș (din universități, prioritar Ovidius, din asociații etc), a istoricilor militari, a muzeografilor, a altor experți și specialiști în domeniu, să sintetizeze în mod exemplar contribuția Constanței / Dobrogei la evenimentele istorice din 1918 și, totodată,  obligația instituțională elementară a autorităților competente locale (Consiliul Județean Constanța, Primăria și Consiliul Local Constanța, muzeele de profil, facultățile de istorie ale universităților din urbe etc) de a crea cadrul adecvat pentru promovarea acestei contribuții, cu utilizarea inspirată, activă și rațională, a instrumentelor de promovare de care dispun. Publicarea unui volum colectiv cu tema Constanța și Centenarul Unirii,  eventual ca rezultat al unui proiect cultural promovat în solidar de diferite instituții publice din Tomis (Universitatea Ovidius, Consiliul Județean Constanța, Consiliul Local Constanța, Muzeul Marinei, Muzeul Militar – filiala Constanța etc.), în care visez să semneze istorici din cercuri și cluburi locale tradițional rivale, poate fi un proiect viabil. Trebuie numai ca Direcțiile de Proiecte ale instituțiilor de mai sus să înțeleagă oportunitățile de finanțare și imperativul urgenței, însă pentru asta este nevoie de manageri care să iubească și să slujească orașul mai mult decât au știut-o face până acum.

Recomand cu insistență experților locali cu atribuții în domeniu să participe la cea de-a doua sesiune anuală de proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru anul 2017 organizată de Administrația Fondului Cultural Național / AFCN, care asigură finanțarea programelor, proiectelor și acțiunilor culturale prioritare, organizate în țară și/sau în străinătate(sesiunea de finanțare proiecte culturale martie 2017; aceasta va urma apelului public de participare, după o perioadă de 30 de zile pentru înscrierea ofertelor culturale). În momentul de față, proiectele dedicate celebrării Centenarului României moderne au prioritate de finanțare sectorială în domenii precum Patrimoniu Cultural Material și  Educație prin Cultură, inclusiv promovarea culturii scrise (în acest sens, vor primi prioritate la finanțare proiecte precum publicarea de volume, antologii, analize istorice, documentare, studii de istorie locală etc). Pentru detalii – pagina web a AFCN, www.afcn.ro.

 

  1. Lansarea și derularea unui Proiect cu impact național Tomisul după Ovidiu – 2000 de ani

Și în momentul de față există controverse în mediile de specialitate privind anul (și data) morții Poetului relegat la Tomis (Publius Ovidius Naso), însă varianta susținută de majoritatea experților cu greutate în domeniu privilegiază teza morții acestuia în ianuarie 17 d.Hr, teză acreditată de cronica lui Heronim. Dincolo de disputele fratricide privind anul morții lui Ovidiu care nu se vor clarifica rapid, este cert că un proiect care vizează marcarea a 2.000 de ani de la moartea singurului mare poet al Tomisului poate obține rapid anvergura unui proiect cultural național prioritar.

De aceea, mă gândesc că autoritățile locale au obligația de a stabili, cu rapiditate și celeritate, anul 2017 ca An al lui Ovidiu și de a marca acest eveniment (comemorarea a două milenii de la moartea Poetului) printr-un program integrat de acțiuni culturale, cu implicarea activă a tuturor instituțiilor culturale din organigrama acestora și nu numai.

Autoritățile locale, instituțiile publice de cultură, precum și operatorii culturali care activează în Dobrogea, au o uriașă oportunitate de a convinge Ministerul Culturii să declare anul 2017 ca An al lui Ovidiu / 2000 de ani de la moarte și să introducă Anul lui Ovidiu pe lista scurtă a Proiectelor Culturale Prioritare care vor fi stabilite de Minister pentru 2017 (potrivit procedurilor actuale, Ministerul Culturii acordă sprijin financiar nerambursabil anual și multianual pentru proiectele/acțiunile culturale care răspund unor criterii stabilite – Proiecte Culturale Prioritare). Este puțin probabil că Ministerul Culturii (și Identității Naționale!) se va sesiza din oficiu și va include Anul lui Ovidiu în Proiectele Culturale Prioritare ale anului 2017 din pură obligație de serviciu sau dintr-o generozitate de cultură pe care tomitanii înșiși și-o reprimă, leneși…

Recomand cu insistență experților locali cu atribuții în domeniu din Direcțiile de Proiecte ale CJ și CL Constanța să participe la sesiunile de proiecte cu finanțare nerambursabilă din marja Proiectelor Culturale Prioritare ale Ministerului Culturii, însă după o prealabilă muncă de coerciție dusă de autoritățile locale cu noua echipă managerială de la Ministerul Culturii în sensul omologării Anului lui Ovidiu ca Proiect Cultural Prioritar pentru România. Pentru detalii – site-ul Ministerului Culturii, http://www.cultura.ro/proiecte-culturale-prioritare.

Un Tomis fără Anul lui Ovidiu ca Proiect Cultural Național în 2017 ar fi fatal din perspectiva recuperării respectului de sine al Cetății și ar oferi Poetului o tristă și târzie confirmare a unei stânjenitoare premoniții de odinioară  – Voi muri neplâns de nimeni pe acest pământ barbar…

 

  1. Elaborarea unui catalog de promovare Constanța – oraș cultural european

Lenevia managerială cronică a arhitecților culturali și marilor duci ai orașului, care se face vinovată de neincluderea Tomisului în lista scurtă a orașelor-candidate la statutul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, a generat premise pentru ratarea unor oportunități derivate. Spre exemplu, în momentul de față, Ministerul Culturii derulează programul Orașe Europene, un proiect dedicat orașelor care au candidat în ambele etape ale competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România (Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș). Una din direcțiile ce vor fi sprijinite în cadrul acestui program este elaborarea unui catalog de promovare care să contureze profilul și identitatea culturală a orașelor respective.

Este greu de înțeles cum Constanța pare a-și fi asumat un statut de oraș mai puțin european decât Alba Iulia, Bacăul, Baia Mare, Brăila, Brașovul, Craiova, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș etc. Mai greu de acceptat este că Tomisul, destinație turistică sezonieră predilectă (la nivel național) pentru petrecerea verii la Marea Neagră, are o identitate culturală subțire / ambiguă pentru cei peste 1 milion de turiști ce o vor fi vizitat-o în 2016 (potrivit ultimelor date oficiale, numărul turiştilor sosiţi în primele zece luni ale anului 2016 în Constanța a fost de 1.128.200 de persoane; turiştii străini, cca 57.615 persoane în primele zece luni ale anului 2016, deţin o pondere de 5,1% din totalul turiştilor).

Sigur, cataloage turistice sau chiar culturale ale orașului nu lipsesc pe piața locală. Este pur și simplu greu de crezut că, în afara acestora, ar exista și o strategie clară a autorităților locale cu atribuții în domeniu ce ar putea viza dinamizarea exploatării obiectivelor culturale ale orașului, consolidarea profilului și identității culturale etc. Dacă urbea pare a nu fi interesată de construirea unei identități culturale pentru sine și pentru cei ce o locuiesc, cu atât mai puțin va manifesta ea sensibilitate și grijă pentru reputația externă…

Însă dincolo de orice calcule și proiecții tragice, care fac din Constanța un oraș abonat la ratări, este cert că Tomisul trebuie să recupereze (măcar pentru un viitor mai fast, în care se va vedea totuși, împinsă de brațele noastre, Capitală Europeană a Culturii prin 2050) oportunitățile de sprijin pe care Ministerul Culturii le gândește, prin acest program, pentru orașele îndrăznețe de mai sus…

Munca pentru o Constanță Capitală Europeană a Culturii peste 30 de ani, în 2047, poate începe acum!

 

  1. Elaborarea unui album de mari dimensiuni, ediție rară, Istoria culturală a Constanței

Visez de câtăva vreme la o monografie culturală de mari dimensiuni a Constanței, un volum gigantic cu tema/titlul Istoria culturală a Constanței, o antologie emblematică a efortului cărturarilor acestei urbe de a se împotrivi damnărilor ei repetate. Una la care să trudească deopotrivă istoricii, istoricii de artă, muzeografii, scriitorii, artiștii plastici, criticii și istoricii literari, vocile avizate și culte ale orașului etc, întreaga comunitate intelectuală responsabilă a acestui oraș.

Dacă administrația locală actuală este ceea ce trebuie să fie și poate vedea în viitor, acolo unde se așează numele celor glorioși, va avea toate motivele pentru a construi poduri între grupările culturale rivale ale cetății, pentru a crea comunitatea intelectuală a Tomisului. Deocamdată, aceasta se risipește în pariuri cu mize mici, pervertită de ambiții mărunte, de micimi omenești, de crize sociale, reale ori inventate, de dihotomii politice fariseice (gen intelectuali de stânga vs intelectuali de dreapta), de interese financiare mercantile ori chiar oculte etc.

Lansez această provocare administrației locale actuale – de a crea o comunitate intelectuală responsabilă a acestui oraș; de a crea structuri și mecanisme eficiente de coagulare pe termen mediu și lung a acesteia; de a o lăsa (ori motiva) să gândească o Strategie de devenire culturală a Tomisului; de a-i da acesteia o primă sarcină de lucru, pe măsura ambițiilor și nevoilor orașului – elaborarea unei Monografii culturale de amplitudine, o Istorie a culturii acestui oraș, ale cărei volume să reziste încă 2.000 de ani loviturilor sub centură ale veacurilor ce vor veni.

 

Desigur că aceste proiecte nu sunt, cum spuneam, singulare și poate nici semnificative pentru destinul cultural al Tomisului. Însă ele pot deveni o schiță de lucru pentru autoritatea locală și oamenii de cultură, o listă de proiecte care va crește. Acestora li se adaugă proiecte alternative/adiționale, precum renovarea Cazinoului, valorificarea acestuia în plan cultural-simbolic, renovarea Teatrului de Vară Soveja şi a Teatrului de Vară din Mamaia şi reintroducerea lor în circuitul cultural local și național, revitalizarea/consolidarea rețelei de Festivaluri (cu accent pe Festivalul Internaţional de Teatru Antic și Festivalul Interetnic Dobrogean). O parte din aceste proiecte au fost discutate în campaniile electorale din mai și noiembrie-decembrie 2016, altele figurează în programe electorale, idei și propuneri conexe se dezbat fără saț în colțuri și cercuri etc.

E timpul să sune mobilizarea generală pentru cultură la Tomis!

E timpul să facem pace culturală în Cetate. E timpul să vorbim despre ceea ce vom lăsa cu adevărat copiilor noștri, nepoților lui Ovidiu. E timpul să gândim împreună lista proiectelor culturale imperative pentru Cetate. Aștept măsuri/proiecte. Aștept reacții. Aștept polemici. Aștept contribuții.

 

(dorrinul@yahoo.com)

Despre Autor:

Dorin Popescu

S-a născut la Tufeni, județul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României – la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic. eseist, critic literar și cadru universitar (lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare și Relații Internaționale). A absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân și Facultatea de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța (profilul Litere, specializarea Limba Română – Limba Latină) și este doctor în Filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din București, a fost Marin Mincu). Este autorul cărții Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum) și al volumului Figuri ale textului anteic (antologie de eseuri, texte critice, articole, publicată la aceeași editură, 2016). A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate și peste 25 de lucrări științifice în domeniul teoriei și criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară și eseu al Asociației Scriitorilor din Iași etc). A fost membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanța) și națională, scrisă și audio-vizuală. În prezent, publică periodic articole de geopolitică în presa centrală (www.contributors.ro) și locală (www.gzt.ro), precum și studii culturale, în publicațiile de profil. Principalele sale preocupări sunt legate de eseistică, politică externă, studii politice, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc. Este căsătorit (soția, Dorina, este româncă din Cernăuți) și are trei copii (Gloria, Alexandru, Ștefan).

3 comments on “După 2000 de ani, în Tomisul părăsit de Ovidiu 

  1. În cele mai multe cazuri are maxima importanta și amprenta genetica.Fara educație susținută nu exista progres.

  2. Nivelul cultural al comunitatii nu se imbogateste prin mobilizare, nici cu tunurile dar nici cu goarna, ci prin educatie si bunastare. Iar daca ne referim la Tomis, bunastarea nu as putea spune ca este atit de deficitara in zona, in schimb educatia, cu certitudine DA. Nu se va compara niciodata cu Timisoara, Cluj, Tg. Mures, Iasi ori Bucuresti.

Lasă un comentariu