Opinii, Politică

Eu cu cine votez? 5 teme pentru candidați

Obosiți și chiar învinși de ritmul cronofag al temelor mici, am tot amânat să punem la dispoziția candidaților la alegerile parlamentare din decembrie a.c. un profil sumarizat al așteptărilor noastre.

Nu ne străduim prea mult să avem naivitatea de a crede că acest profil ar putea fi util în mod real actorilor politici implicați în derularea actualei campanii, însă dezbaterea publică a acestuia ar putea avea, pe fond, beneficiul implicit de a consolida percepția societății civile cu privire la agenda de urgențe a României.

Este cert că un profil de acest gen nu poate fi epuizat în câteva linii. De 27 de ani, frustrările românilor s-au acumulat și diversificat. Există agende de urgență pe toate planurile, de la însănătoșirea sănătății la reconfigurarea încrederii și moralei publice.

În cele ce urmează, vă propun o prioritizare personală a așteptărilor mele / noastre de la candidați. Pentru început, 5 propuneri, 5 așteptări și 5 soluții.

În primul rând, semnalez riscul ca agenda de campanie a candidaților să rămână una accidentală, fără contacte solide, permanente și sistemice cu cetățenii, din rațiuni electorale de ordin (exclusiv) tactic: candidații partidelor mici par a fi preocupați prioritar de numărul strângerilor de mână în bazinele electorale stabilite de staff-uri, iar candidații partidelor mari – de ridicarea ratingului prin show-uri tv. Democrația noastră (încă atipică) nu a găsit mecanisme coerente de consolidare a relației dintre actorii politici și votanții acestora / cetățenii de rând. Se înșală cei care cred că a miza pe contactul sporadic cu electorii, o dată la patru ani, ar reprezenta o certitudine a evoluției / carierei lor politice. Recomand deci mai multă insistență în crearea unor formate de contact care să transceadă întâlnirilor electorale standard. Din permanentizarea și sistematizarea relației elector-candidat-ales au de câștigat toți. În subsidiar, această sugestie obligă la stabilirea unui calendar post-electoral de asumare publică a responsabilității politice care revine viitoarei coaliții executive: aceasta trebuie să propună societății civile rapoarte publice periodice (după primele 100 de zile, semestrial etc), cu prezentarea țintelor inițiale, a obiectivelor de etapă și a unor elemente ușor cuantificabile ale acțiunii politice de atingere a obiectivelor planificate. Societatea civilă are de câștigat din acest exercițiu inclusiv consolidarea încrederii că poate schimba din mers actorii politici care nu convin, în cazul unor rapoarte publice de etapă neconcludente.

O a doua nemulțumire sensibilă vizează angajamentul clamoros și necondiționat al candidaților pentru promisiuni nesustenabile. Însumând actualele promisiuni ale actanților de pe liste, rezultă că am avea din nou, în 4 ani, o țară perfectă. România devine un paradis electoral la fiecare ciclu politic. Proiectele mari capătă contur rapid pe hârtie, identificarea surselor de finanțare nu pare a constitui un obstacol serios pentru candidați și, în fine, temele frumoase curg rapid de la gri la roz. O categorie electorală importantă din această țară (indecișii responsabili, care așteaptă încă o ofertă politico-electorală conformă așteptărilor lor) poate fi activată exclusiv printr-un plus de responsabilitate a candidaților. M-aș bucura să văd, în promovarea proiectelor politice ori măcar în celebrele dezbateri televizate, o explicitare detaliată nu atât a proiectelor (care, în sine, par atractive, de la autostrăzi la spitale, de la creșe la biserici, de la pensii la anticorupție etc), cât a surselor de finanțare care le-ar permite implementarea. Recomand candidaților ca, în strategiile de promovare a proiectelor, să aibă în mod imperios în vedere identificarea / selectarea / precizarea surselor de finanțare, stabilirea termenelor și obiectivelor de etapă, explicarea modalității obținerii suportului majoritar necesar adoptării proiectului, strategiile/proiectele de rezervă și, în fine, asumarea unei responsabilități/punități politice personale în cazul eșuării proiectelor politice pentru care se solicită votul popular. Mă vor convinge să votez proiectele care au o fișă credibilă de implementare: surse de finanțare, obiective și termene clare, proiecte alternative, suport parlamentar la vedere / explicit, responsabilitate asumată pentru eșec.

În ordinea logică a nevoilor noastre sociale/civice, este nevoie, de asemenea, de o mai mare responsabilitate a candidaților pentru temele care nu aduc capital electoral. Dincolo de angajamentele ipocrite pentru temele sensibile publicului larg (sănătatea, educația, religia / familia, rutele de transport), este nevoie de angajamente solide și responsabile pentru teme fără profit electoral imediat, precum apărarea și securitatea, morala publică, asanarea clasei politice, crearea unui mod mai responsabil de conduită politică, reducerea și eficientizarea aparatului birocratic (inclusiv printr-un Parlament mai suplu, cu maxim 300 de deputați și senatori), înăsprirea măsurilor punitive pentru fapte de corupție, urgentarea procedurilor de confiscare a bunurilor dobândite ilicit etc.

A patra prioritate în ierarhia mea de simplu alegător este restabilirea încrederii în capacitatea clasei politice de a promova (aplica și respecta) valori și principii, de a gestiona un management politic onest și responsabil. Există în societate o saturație maximă față de figuri ipocrite și veroase. Nu ne interesează marile proiecte naționale pe care ni le propun hoții. Aici, evoluțiile se decantează greu, iar soluțiile sunt subțiri în absența unei responsabilități la purtător care, în general, nu există. O soluție pare a fi cultivarea unei responsabilități a fricii (în absența sistemică a responsabilității instinctive) – clasa politică își poate reprima conduitele imorale dacă percepe societatea civilă nu numai ostilă în principiu hoției și parvenitismului, ci și aptă să producă anticorpi severi (DNA, demisii politice, campanii civice de forță etc).

În fine, a cincea prioritate ține de viitorul copiilor noștri. Țara copiilor mei are nevoie de proiecte politice de anvergură – 100 de ani de la Marea Unire, Proiectul de Țară, pacte politice (de uniune națională) pentru temele mari, repararea încrederii în morala publică și în destinul pozitiv de țară etc. Va fi departe de cerneala ștampilei noastre cel care nu oferă semnale credibile că poate privi în perspectivă. Va fi departe de cerneala ștampilei noastre cel care nu este dispus să participe la o meta-construcție politică și civică, orientată spre pozitiv, spre coagularea a tot ceea ce este onest, valid și responsabil în această țară.

Înainte de a fi de dreapta, de stânga sau de centru, un proiect pentru România este valid dacă îl generează oameni de calibru moral, dacă se aleg metodele optime de implementare, dacă populația are încredere în proiect și dacă acesta depășește orizontul unei nevoi imediate. 

Deci – eu cu cine votez?

E sigur că NU voi vota cu cei care lasă aceste priorități fără răspuns credibil și imediat.  

 

Despre Autor:

S-a născut la Tufeni, județul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României – la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic. eseist, critic literar și cadru universitar (lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare și Relații Internaționale). A absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân și Facultatea de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța (profilul Litere, specializarea Limba Română – Limba Latină) și este doctor în Filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din București, a fost Marin Mincu). Este autorul cărții Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum) și al volumului Figuri ale textului anteic (antologie de eseuri, texte critice, articole, publicată la aceeași editură, 2016). A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate și peste 25 de lucrări științifice în domeniul teoriei și criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară și eseu al Asociației Scriitorilor din Iași etc). A fost membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanța) și națională, scrisă și audio-vizuală. În prezent, publică periodic articole de geopolitică în presa centrală (www.contributors.ro) și locală (www.gzt.ro), precum și studii culturale, în publicațiile de profil. Principalele sale preocupări sunt legate de eseistică, politică externă, studii politice, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc. Este căsătorit (soția, Dorina, este româncă din Cernăuți) și are trei copii (Gloria, Alexandru, Ștefan).

Lasă un comentariu