Sunt 3 ani de când ANRM a acordat licenţă de explorare – dezvoltare – exploatare pentru gazele de şist prin metode care la ora actuală includ fracturarea hidrulică. Trei ani în care, pe această temă, nu a existat informare şi dezbatere publică. În care oamenii au căutat singuri informaţiile iar cele pe care le-au găsit i-au speriat atât de tare că au ieşit în stradă. Şi ştim cu toţii cât de greu ies românii în stradă. Experienţa americană, protestele din Europa, America şi Canada, interzicerea fracturării hidraulice prin lege în Franţa, punerea ei sub moratoriu în Bulgaria, stoparea exploatarilor în Marea Britanie şi în Spania, plus neîncrederea Germaniei în acest procedeu, le-a confirmat faptul că fracturarea hidraulică este periculoasă. Pe focul lipsei de comunicare şi transparenţă a autorităţilor române a pus… gaz, un Raport al Parlamentului European care arată riscurile fracturării hidraulice şi impactul ireversibil pe care-l poate avea asupra mediului şi asupra generaţiilor viitoare. În prezent Parlamentul European lucrează la elaborarea unei legislaţii privind exploatarea hidrocarburilor de şist prin fracturare hidraulică.
Primele măsuri impuse sunt studiile de impact geologic pentru fiecare fază care implică această tehnologie: explorarea şi exploatarea.
După cum se ştie, şi în sudul Dobrogei a început căutarea zăcămintelor de gaze de şist. Însă nici aici, în aceşti 3 ani, nu s-a făcut o dezbatere publică sau o informare pe această temă. Mai ales că subsolul dobrogean are o caracteristică aparte, el fiind traversat de un mare acvifer pe care îl împarte cu vecinii bulgari.
Pentru a afla răspunsuri am apelat la un geolog de renume, care am observat că are bunul obicei de a spune lucrurilor pe nume. Şi anume directorul proaspăt demis al Institutului Geologic Român, geologul Ştefan Marincea.
Ce am aflat? Explorarea este bine să se facă. Până la ultima etapă a explorării – fracturarea hidraulică – este foarte probabil să apară noi tehnologii ( déjà există alternative). În timpul explorării există foarte mari şanse să se găsească hidrocarburi convenţionale. În Dobrogea, fracturarea sub acviferul transfrontalier nu trebuie permisă. Legislaţia ar trebui modificată.
L-am întrebat pe dr.Ştefan Marincea, cercetător principal I al IGR şi profesor universitar, cum vede el (şi IGR) această problemă cu gazele de şist. În ţară şi, în special, în Dobrogea.
Până se termină explorarea apar alte tehnologii. Provocarea Sahara
“Pot face explorarea, problema e să găsească gaze… De exemplu, în Polonia, din 17 sonde care au testat fracturarea hidraulică a depozitelor conturate, produce doar una. Pentru că s-a dovedit că nu este rentabilă exploatarea în multe alte perimetre. Iar acolo a început explorarea de detaliu în anul în care a fost accidentul din Smolensk. În 2010. Şi abia acum au început să producă. Este foarte posibil ca şi aici să se întâmple acelaşi lucru. Să nu se găsească nimic.
Iar până se termină la noi explorarea… Evoluţia tehnologiilor e atât de rapidă, că în 5 ani se va vorbi sigur de o altă tehnologie. (Polonezii aveau deja date de explorare preliminară fiindcă înainte de accident anunţaseră independenţa lor economică datorită rezervelor de gaz de şist. Din acest motiv, la ei a mers mai repede: s-a trecut în multe perimetre direct la explorarea de detaliu, unde se calculează prin foraje amplasate în reţea grosimea stratului „productiv” – dacă testele de laborator îl definesc ca atare.)
În Canada deja fracturarea se efectuează cu propan care se recuperează integral deoarece gazul tinde să iasă pe aceeaşi gaură pe care a intrat.” (Nu ca în cazul fracturării hidraulice când mixul de injecţie – apa cu nisip şi chimicale – nu se recuperează decât în proporţie de maxim 50%, restul rămânând în subsol de unde există riscul migraţiei, prin fracturi, până în apele subterane –n.r.)
“Francezii au dat acea lege, de interzicere a exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, după ce au încheiat explorarea. Acum e o provocare pentru europeni, şi nu numai, pentru că sub Sahara s-a găsit un mare zăcământ de gaze de şist. Şi acolo e o mare barieră pentru exploatarea prin fracturare hidraulică – lipsa apei! Nu au de unde să aducă atâta apă pentru fluidul de fracturare. Deci, sunt cercetări intense în sensul ăsta, de a dezvolta alte metode. În Austria s-a optat pentru o altă tehnologie: apă amestecată cu oxid de aluminiu – inert chimic – şi amidon – care e biodegradabil.
Dacă se vor găsi şi la noi (gaze de şist –n.r.), în 5 ani vom vorbi despre alte tehnologii, credeţi-mă!”
E posibil ca în cursul explorării să găsească altceva…
“În Raportul SUA al Departamentului American de Energie se spune că România are potenţial mare, iar că săpând după aceste gaze de şist îşi va spori potenţialul de hidrocarburi clasice. Ce înseamnă asta? Că forând după gaze de şist este foarte posibil să se descopere zăcăminte clasice de hidrocarburi.”
Experienţa americană – multe companii mici şi nesigure care exploatează
“Eu zic aşa: hai să aşteptăm. Iar una din recomandările pe care le-aş face eu Guvernului, dacă m-ar asculta, este să lucreze numai cu companii mari. De ce spun asta? În SUA operează aproximativ 600 de companii, dar mari sunt doar vreo 20. Niciodată nu au existat accidente la companiile mari. Dacă se poluează acviferul în jur de 500 m în jur, plăteşte compania. Şi vorbim aici de sume mari de bani, pe care nicio companie nu vrea să le plătească. Doar în cazul companiilor mici s-au înregistrat accidente de genul celor prezentate în acele documentare celebre.”
Exploatarea în Dobrogea: nu se poate!
“În Dobrogea este complexul acvifer transfrontalier (acel “fluviu” subteran care străbate sudul Dobrogei –n.r.), iar pentru o explorare şi exploatare trebuie să-şi dea acordul şi bulgarii. După părerea mea, Dobrogea e pierdută pentru gazele de şist din acest motiv. Pentru că, dacă zăcământul este sub acvifer nu poate fi exploatat. Dacă există cel mai mic risc de poluare a acviferului nu se va da acordul pentru fracturarea hidraulică. Există Directiva Cadru pentru Apă a UE foarte clară în acest sens. Dar, lăsaţi-i să vadă. Probabil vor să scoată nişte carote din Silurian (perioadă geologică din Paleozoic –n.r.). Chevron, săpând până la silurianul ăla, va da de gaze clasice. Şi le vor scoate pe-alea. E mult mai uşor şi mult mai ieftin.
Trebuie însă impus studiul de impact geologic, care va fi obligatoriu conform noii legislaţii UE pentru gazele de şist. În urma unui astfel de studiu de impact, eu, dacă aş vedea că vor să fractureze chiar sub acvifer, aş spune NU.”
Fără legislaţie pentru gaze de şist nu există nici un organism care să controleze exploatarea lor
“În legislaţia românească nu există o astfel de instituţie pentru că nu există o legislaţie pentru gaze de şist. Dar există posibilitatea ca Institutul Naţional de Fizică a Pământului să-şi dea seama. INFP ar vedea imediat când şi cum s-ar face fracturarea. Frackingul presupune microseisme care pot fi monitorizate de INFP. Dar asta doar dacă vor să facă…”
Despre redevenţe şi alte hibe legislative
“Redevenţa aceea de 3,5% este foarte mică. În Polonia 40% din ce se va extrage este al statului. La americani proprietarul terenului e şi proprietarul subsolului – oamenii sunt co-interesaţi în exploatare pentru că ce se găseşte în subsolul lor, le aparţine.
Şi la noi, conform Legii Minelor din 1924, proprietarului îi reveneau 11%, iar Institutului Geologic 3% din valoarea redevenţelor. Restul se ducea la bugetul de stat. Era mai bună o astfel de legislaţie participativă şi la profit. Acum oamenii se gândesc că ei râmân doar cu mizeria. Atât. Recomandarea Academiei Române a fost să se meargă pe împărţirea producţiei între proprietar, stat şi companie, dar…
Mai există o problemă legislativă: dreptul de preempţiune nu există în România (dreptul statului – în acest caz – de a avea întâietate la cumpărarea gazului extras – n.r.). Şi nu-i opreşte nimeni să introducă acum dreptul de preempţiune în legislaţie… De ce n-o fac, încă nu ştiu. Dar, mai devreme sau mai târziu îşi vor da şi ei seama că suntem totuşi în UE .
Altă problemă este că ANRM, cea care acordă licenţele de exploatare, se află într-un conflict de interese. Ei îşi justifică actvitatea dacă iau redevenţe (adică dacă vând resurse –n.r.). Şi atunci normal că dau în stânga şi în dreapta, tuturor. Altă problemă e că, acele carote (probe de rocă –n.r.) obţinute în urma explorării, plus documentaţia aferentă ar trebui duse la litoteca naţională. La noi, însă, nu se practică asta. La noi documentaţiile sunt duse la ANRM – cei care concesionează perimetrele pentru redevenţe. Iar ANRM nici n-a ştiut că dă licenţă pentru gaze de şist. Ei au dat pentru hidrocarburi.”
Concluzii
“Să o luăm fază cu fază. Mai întâi se face prospectarea seismică 3D (asta înseamnă inducerea unor unde seismice prin dinamitarea simultană a unor mici cantităţi de explozibil în subsol la adâncimi de 5 – 15 m pentru a se realiza, prin ecolocaţie, profilul zăcământului –n.r.).
Explorarea presupune săparea unor sonde clasice, fără a se perturba zăcământul, pentru a lua o carotă (probă de rocă) neperturbată. Dacă vedeţi cum o iau, cu ce grijă, ca pe Sfintele Moaşte, o împachetează în parafină şi o duc la laborator. Deci nu se poate face fracturare în timpul explorării. La sfârşit, probabil, pentru că vor să vadă cum se comportă roca şi zăcământul, fac test prin fracturare. Însă pentru asta aduc o instalaţie specială, care are o cu totul altă configuraţie.
Urmează exploatarea, dacă ei consideră că e rentabil. În Polonia au găsit gaze în unele perimetre dar au văzut că nu e rentabilă exploatarea. Lucru care se va întâmpla în mod sigur şi în multe perimetre din România. La Pungeşti, eu, dacă ne consulta cineva, le-aş fi spus oamenilor ălora să stea liniştiţi că acolo n-au depozite Siluriene (iar aceste gaze, în general se găsesc stocate în acest etaj stratigrafic – n.r.). Şi este foarte probabil să nu se găsească nimic care să merite exploatarea prin fracturare hidraulică, dacă ea se va mai practica la momentul când se va contura o eventuală rezervă în alt etaj stratigrafic. Asta este marea vină a guvernelor din România. Că nu informează populaţia. Din cauza aceasta Chevron s-a trezit într-o ipostază ciudată – s-a părut că au venit pe uşa din dos, ceea ce nu este caracteristic pentru o mare companie. Asta este imaginea pe care o au acum, aici, şi Guvernul României ar trebui să lupte pentru a o modifica.
Noi suntem pentru explorare. Să fie făcută. Apoi… văzând şi făcând. Dar, în fiecare caz în parte trebuie să existe un studiu de impact geologic. Cel mai important este acum studiul de conformitate geologică, iar România va trebui să-şi creeze organismul pentru aşa ceva – conform legislaţiei europene.
Cât despre Dobrogea, dacă există cel mai mic pericol ca fracturarea să polueze acviferul transfrontalier, aceasta nu va fi permisă. Există Directiva Cadru a Apei şi vor fi probabil şi directive specifice referitoare la gazele de şist pe care PE le pregăteşte.”
FOTO: Gândul.info
