Prima ediție a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ a întrecut așteptările încă de la debutul său, care a avut loc sâmbătă în cadrul sitului arheologic de la Cetatea Capidava. Zeci de constănțeni, turiști, reprezentanți ai instituțiilor constănțene și jurnaliști au participat la deschiderea celui mai nou proiect desfășurat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța împreună cu Asociația Culturală Obsidian și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Gândit ca o invitație la a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria milenară a Dobrogei, această amplă manifestare culturală le-a prezentat participanților, în etapa sa inaugurală, într-o abordare inedită, istoria cetății Capidava. Pe lângă turul ghidat, care a oferit o nouă perspectivă asupra modului de dezvoltare a regiunii în decursul timpului din punct de vedere social, cultural, administrativ sau militar, organizatorii le-au oferit ocazia celor prezenți de a se bucura de produse tradiționale dobrogene, dar și de vinul atât de apreciat de pe aceste meleaguri.
„Anul acesta se fac 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea. Acest moment istoric trebuia comemorat și promovat, aducând în centrul atenției zona și cetățile aflate în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. De ce Capidava? Din punct de vedere istoric, cetatea de la Capidava este un punct important pe limesul dunărean. Se sapă aici de zeci de ani, este un șantier școală, se va cerceta încă mult timp de acum încolo, iar de curând a fost implementat aici un proiect de reabilitare, astfel încât cetatea a devenit accesibilă și turiștilor. Ea s-a transformat cumva într-un produs cultural-turistic și, față de alte cetăți din Dobrogea, spune altceva, arată turistului ceva nou, ceea ce ar trebui să se întâmple cu fiecare cetate“ – Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Prima etapă a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ s-a încheiat târziu în noapte, cu o proiecție de film, special ales pentru această fază a proiectului. El va continua la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 5 august, cu etapa a doua, care este dedicată unei alte cetăți importante din Dobrogea, Histria. Cu această ocazie, cei care vor lua parte la eveniment se vor putea bucura, pe lângă turul cetății, și de o serie de evenimente culturale special alese și vor putea degusta, din nou, din produsele și vinul specifice locului.
„În fiecare sâmbătă, timp de cinci săptămâni, am pregătit câte un moment artistic inedit și unic. Următorul obiectiv din cadrul «Festivalului cetăților antice dobrogene» este Cetatea Histria, unde vom avea parte de o seară cu tematică grecească. Cu această ocazie, cei prezenți vor avea putea asista la o piesă de teatru antic, care îl va avea în centrul atenției pe actorul constănțean Dan Cojocaru, se vor bucura de dansuri grecești, din nou de produse și vinuri tradiționale dobrogene, dar vor putea afla mai multe și despre produsele și obiceiurile locului. Apoi, constănțenii, turiștii și toți cei interesați de distracție și frumos sunt așteptați la Adamclisi, unde vom avea o proiecție cu laser cu care vom «îmbrăca» într-un mod foarte spectaculos cetatea, vom avea o trupă de dansatori profesioniști cu efecte pirotehnice, vom avea un concert live și noaptea, fiind perioada perseidelor, va avea loc și un concurs de fotografie la care oricine poate participa. Acestea sunt însă doar o parte din surprizele pregătite, motiv pentru care am convingerea că fiecare dintre cei prezenți va avea parte de câteva ore plăcute pe care nu le va regreta“ – Jean Vlad, reprezentant Asociația Culturală Obsidian
Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.