Politică

Nicoleta Ploscaru, șoc pentru triumviratul electoral USR-PNL-PSD

Când am anticipat poziția a patra în ierarhia candidaților constănțeni pentru Primărie a Nicoletei Ploscaru, un bun prieten mi-a reproșat că îi aduc acesteia „elogii”. Ei bine, cel mai recent sondaj de opinie ieșit pe piață o plasează, elogios, pe a patra poziție, cu un scor de 11%, după candidații USR, PNL și PSD. Eu îl consider scorul momentului, Nicoleta Ploscaru fiind un candidat independent cu resurse limitate, fără echipă, lipsită de infrastructura celor mai importanți contracandidați. Cum deja am scris ce consider că o face pe Nicoleta Ploscaru un candidat redutabil, m-am gândit că ar fi potrivit să public și Platforma Program a acesteia. Lectură plăcută:

Alungăm mafia politică. Voi curma jaful şi hoţia

Ca primar voi dispune imediat măsurile legale în vederea contractelor prădalnice, încheiate de Primărie cu firma de salubritate, cu cea de iluminat stradal şi cu cea de spaţii verzi, precum şi orice alte contracte prin care banii bugetului local se scurg în conturile mafiei. Unele dintre aceste activităţi şi servicii publice vor fi prestate de Primărie în regie proprie.

Astfel, voi face mari economii la buget, şi cu banii salvaţi voi putea realiza proiectele social-economice destinate creşterii nivelului de trai al constănţenilor. Voi desfiinţa taxa de salubritate plătită de cetăţeni, după modelul Primăriei Sector 3 din Bucureşti. Banii constănţenilor să le rămână lor în buzunare, nu să ajungă în conturile penalilor!

Voi dispune analizarea achiziţiilor publice şi autorizaţiilor de construcţie din ultimii ani. De la caz la caz, potrivit posibilităţilor legale, voi anula contracte şi autorizaţii de construcţie ilegale.

Voi face publice toate contractele Primăriei.

O dată pe lună mă voi întâlni cu poporul ca să dau socoteală despre activitatea mea şi a Primăriei. Fie în sezonul cald în faţa Primăriei, fie iarna într-o sală de mari dimensiuni, ca să încapă toată lumea. M-am gândit la Sala Sporturilor.

Şedinţele de Consiliul Local sunt publice, conform legii, aşa că voi dispune să fie transmise video în direct. Cetăţenii au dreptul să participe la aceste şedinţe, aşa că nu le voi mai ţine la Primărie, ci într-o sală mai mare, unde să încapă zeci sau chiar sute de invitaţi.

Voi propune constănţenilor să se organizeze pe cartiere, în ”Sfatul Popular”, care să hotărască în comun cu Primăria ce trebuie făcut în cartierele respective.

O parte din bugetul de investiţii al Constanţei va fi cheltuit pentru realizarea proiectelor propuse în urma consultărilor populare.

Voi lua aceste măsuri de transparenţă pentru că poporul trebuie să ştie ce se întâmplă la Primărie, ce decizii se iau şi cum se cheltuie banii săi. Pe mine m-ar ajuta foarte mult, pentru că voi fi primar independent, aşa că sprijinul meu este poporul, nu un partid sau altul.

Crearea „brandului” Constanţa

Strategia mea prevede transformarea Constanţei într-un centru regional de influenţă şi atractivitate. Pentru ca studenţii, turiştii, investitorii, profesioniştii cu înaltă calificare, să fie atraşi la Constanţa, oraşul trebuie să devină atractiv.

  • Constanţa trebuie să devină centru sportiv internaţional şi pentru aceasta am ca obiective construirea stadionului ultramodern cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii şi marirea de la 5.000 la 10.000 locuri a capacităţii Sălii Polivalente finanţate de CNI.
  • Constanţa trebuie să devină centru universitar şi ştiinţific internaţional. Parteneriatul dintre Primărie şi Universitatea „Ovidius” va ajuta Universitatea să urce în topurile naţionale şi internaţionale ale universităţilor, cu scopul de a atrage cât mai mulţi studenţi români şi străini, cât mai mulţi profesori de prestigiu.
  • Constanţa va fi promovată ca „Oraş regal”, prin recuperarea şi restaurarea Castelului Reginei Maria din Mamaia şi introducerea acestuia în circuitul cultural-turistic. Inima Reginei Maria va fi transferată de la Sinaia la Mamaia, cu acceptul familiei regale.
  • Constanţa va fi promovată ca „Oraş Art Nouveau”, stilul arhitectonic al Cazinoului. Aceasta se va face prin restaurarea clădirilor în stil Art Nouveau din Constanţa şi prin aderarea Constanţei la reţeaua europeană a oraşelor Art Nouveau, unde se mai află Edinburgh, Barcelona, Oradea, Budapesta ş.a.
  • Constanţa va fi promovată ca „Oraş apostolic, al Sfântului Andrei”. Pentru aceasta susţin ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie şi demersuri pentru aducerea unei părticele din moaştele Sfântului Andrei la Constanţa. Pentru încurajarea turismului religios voi colabora cu Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean, Arhiepiscopia Tomisului, pentru punerea în valoare a tuturor monumentelor şi vestigiilor religioase de pe teritoriul municipiului şi judeţului.
  • Constanţa – oraşul antic Tomis. În colaborare cu Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Constanţa voi susţine reabilitarea tuturor siturilor antice şi monumentelor, pentru a putea promova Constanţa ca destinaţie de top pentru turismul cultural. Este inadmisibil să avem comori arheologice în paragină, sau ca restaurarea sau reabilitarea Edificiului Roman cu Mozaic ori a Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie să fie fără sfârşit.
  • Constanţa – „Silicon Valley”. Constanţa va deveni centru al industriei IT prin dezvoltarea de secţii sau facultăţi cu profil de Electronică şi Automatizări şi Calculatoare la „Ovidius”, cu sprijinul Primăriei, şi atragerea de investitori din IT pe baza forţei de muncă autohtone.

Obiectivul suprem. Bunăstare acum, nu în 2030

Obiectivul meu suprem ca primar al Constanţei va fi creşterea gradului de bunăstare al locuitorilor Constanţei şi a calităţii vieţii. Pentru aceasta, Programul va fi realizat rapid. Voi face toate investiţiile şi voi rezolva probemele într-un singur mandat de primar, în primii ani. Constănţenii vor bunăstare acum, nu peste 10 ani sau peste o generaţie.

Programul social „Mai mult respect”

Am lansat Programul social “Mai mult respect”,  pentru cei cu pensii mici și alte persoane vulnerabile. Fiecare beneficiar va primi anual tichete valorice în valoare de 1.000 euro cu care poate achita orice produse și servicii de la agenții economici din Constanța, medicamente, detergenți, alimente, cheltuieli de amenajarea locuinței, coafor, frizerii, croitorie cizmărie, ateliere de reparații auto, servicii stomatologice, servicii medicale, inclusive analize de laborator.

Programul social “Mai mult respect” are ca scop și injectarea de bani în economia locală prin creșterea consumului. Supermarketurile NU vor fi pe lista magazinelor agreate. Vreau să ajut întreprinzătorii constănțeni, de la magazinele de parter de bloc și până la cabinete stomatologice sau firme de amenajări interioare ori instalatori. Nu ajut și nu subvenționez corporațiile străine.

Programul “Mai mult respect” va fi finanțat din bugetul local și de la Fondul Social European (FSE). Din cele 80 miliarde euro pe care le va primi România de la UE sunt 5 miliarde euro care pot fi accesate de la FSE pentru protecție socială.

Combaterea sărăciei. Nu lăsăm pe nimeni în urmă

Voi oferi burse școlare sociale pentru elevii proveniți din familii cu venituri reduse.

Voi realiza investiții astfel încât să nu mai fie diferențe între școlile „bune” și școlile „de cartier. Nu lăsăm pe nimeni în urmă! Fiecare are dreptul la șansa unei vieţi mai bune prin educaţie!

Mi-am propus scăderea cu 25% a facturilor plătite de populaţie. Se va realiza prin investiţii realizate de Primărie în domeniul energetic şi termic, inclusiv prin construirea unei centrale termolectrice în cogenerare, cu capacitatea de 100 MWH.

Voi anvelopa blocurile de locuinţe cu fonduri de la Guvernul României şi Uniunea Europeană. Astfel se reduce factura la căldură cu 25%. În acelaşi timp va creşte valoarea apartamentelor constănţenilor şi se vor înfrumuseţa şi faţadele blocurilor.

Voi desfiinţa unele taxe locale, printre care taxa pentru salubrizare.

Folosind cadrul legal, voi manifesta preferinţă pentru firmele româneşti şi în special pentru firmele constănţene. Astfel, profiturile obţinute de firme prin execuţia marilor investiţii publice pe care le va efectua Primăria trebuie vor rămâne în ţară, la Constanţa.

Voi crea noi locuri de muncă bine plătite, prin reindustrializarea accelerată a Constanţei.

Școala. O șansă pentru fiecare

Voi realiza investiții astfel încât să nu mai fie diferențe între școlile „bune” și şcolile „de cartier”. Nu lăsăm pe nimeni în urmă! Fiecare are dreptul la şansa unei vieţi mai bune prin educaţie!

Voi asigura burse sociale pentru copiii proveniți din familii cu venituri reduse.

Nicio școală cu teren disponibil nu va mai rămâne fără sală de sport. Securitatea școlilor, a copiilor și profesorilor va fi asigurată de Poliţia Locală, inclusiv prin supraveghere video. Este inacceptabil că 5% dintre elevii constănţeni au încercat cel puţin o dată drogurile, conform unui sondaj.

Voi sprijini cercurile de creaţie ale elevilor şi voi colabora strâns cu Palatul Copiilor.

Eu voi îndeplini programul de dreptate socială. Am spus ca voi taxa suplimentar supermarketurile și sălile de păcănele. Din aceasta sursă voi acorda stimulente pentru elevi, burse sociale și de merit.

Un proiect important pe care îl voi finanța este “Hai la Bibliotecă”. Voi elabora un sistem prin care elevii care sunt înregistrați ca petrec o anumită durata de timp la biblioteca vor primi premii in bani.

Nu cu smartphone se educă copiii!

Parteneriatul Primărie – Universitatea “Ovidius”

Parteneriatul Primărie – Universitate va fi motorul dezvoltării Constanţei. Am identificat mijloacele legale pentru ca Primăria să susţină Universitatea “Ovidius”.

Obiectivele parteneriatului!

  • Universitatea să dezvolte profile, secţii sau facultăţi de Electronică şi Tehnologia Informaţiei, cu scopul pregătirii forţei de muncă cu înaltă calificare. Constanţa poate deveni un centru al industriei IT, cum este Cluj-Napoca dacă poate furniza suficienţi ingineri pentru investitorii din IT.
  • Universitatea “Ovidius” să avanseze în clasamentul național şi internațional al universităţilor, cu scopul de a atrage cât mai mulţi studenţi români şi străini, dar şi cadre didactice din alte centre universitare. Va creşte cererea de apartamente de închiriat şi consumul în alimentaţia publică. La Cluj sunt 5.000 de studenţi străini şi peste 100.000 români.
  • Universitatea să organizeze conferinţe şi congrese ştiinţifice de înalt nivel, care să crească prestigiul Constanţei, dar şi vizibilitatea şi numărul de vizitatori ai oraşului.
  • Primăria are baza legală pentru a finanţa proiecte şi activităţi în folosul Universităţii Ovidius.

Cultura

Politica mea în domeniul Culturii pleacă de la mai multe concepte.

  • Consumul cultural este o componentă integrantă a nivelul de trai al cetăţenilor. Constănţenii au dreptul la cultură, la spectacole de teatru, balet, concerte de muzică clasică, expoziţii de arte plastice, evenimente culturale.
  • Turismul cultural asigură continuitatea activităţii turistice 12 luni pe an.
  • Brandul Constanţa, identitatea cu care vom promova Constanţa în lume are o componentă culturală puternică, în primul rând datorită istoriei oraşului şi vestigiilor sale.

Voi colabora strâns cu toate instituţiile culturale din oraş şi le voi ajuta în limitele legii, pentru că multe dintre acestea sunt în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa sau a Ministerului Culturii, nu a Primăriei.

Voi dispune efectuarea unei achiziţii publice privind selectarea unei reputate firme de management cultural. Aceasta va face un plan de management privind politica în domeniul Culturii, crearea de evenimente culturale şi promovarea Constanţei ca destinaţie culturală.

Prefer să lucrez cu profesionişti, nu să „inventez apa caldă”.

Sănătatea

Constanţa se află pe primele locuri în ţară după numărul de bolnavi de cancer, diabet, boli cardiovasculare, din totalul populaţiei, precum şi după ratele mortalităţii infantile şi mortalităţii. Avem cele mai puţine spitale. Nu s-a construit nimic în ultimii 30 de ani dar s-au distrus capacităţi cum ar fi secţia „Radioterapie” de la Spitalul Judeţean şi Spitalul de oase de la Eforie. Aşa ceva este inacceptabil.

Pentru mine viaţa şi sănătatea constănţenilor sunt prima grijă.

Spitalul Municipal “Sfântul Pantelimon”

Voi construi Spitalul Municipal „Sfântul Pantelimon” cu finanţare din emisiunea de obligaţiuni municipale.

Constanţa nu are spital municipal, spital materno-infantil, spital de pediatrie şi altele. Soluţia este construirea unui spital municipal de către Primărie. Singurele spitale construite în România după 1990, la Craiova, Bucureşti şi Mioveni, au fost construite de primării. Este un obiectiv principal al programului meu. Viaţa şi sănătatea oamenilor sunt pe primul loc, iar mafia politică a distrus sistemul de sănătate publică din Constanţa.

Tinerii

Tinerii au fost nevoiţi să plece din Constanţa până acum, fie la Bucureşti, fie în străinătate, din cauza lipsei de perspectivă. Din această cauză Constanţa a îmbătrânit, media de vârstă a constănţenilor este de 44 ani.

Pe tineri vreau să-i ajut încă de pe băncile şcolii, prin egalizarea condiţiilor dintre şcolile „bune” şi şcolile „de cartier”, prin oferirea de burse sociale elevilor din familii cu posibilităţi reduse.

Parteneriatul cu Universitatea „Ovidius” pe care îl voi pune în practică va asigura tinerilor posibilitatea unor studii superioare de calitate, fără a mai părăsi Constanţa în favoarea altui centru universitar din ţară sau străinătate. De asemenea, conform aceluiaşi parteneriat, după absolvire tinerii vor avea şi posibilitatea găsirii unor locuri de muncă în Constanţa pe măsura pregătirii lor.

Investiţiile din domeniul infrastructurii sportive se fac tot în beneficiul tinerilor, pentru că sportul este sinonim cu tinereţea.

În interesul tinerelor familii voi asigura locuri suficiente în creşe şi grădiniţe printr-un program de construire a acestora.

Pensionarii

Pensionarii, bătrânii, au construit această ţară şi merită tot respectul nostru. Toată politica administraţiei mele va fi caracterizată de respectul faţă de pensionari. Resping atacurile politice la adresa pensionarilor şi le consider respingătoare.

O dovadă de respect faţă de pensionari este dotarea tuturor staţiilor de transport în comun din Constanţa cu acoperişuri şi bănci.

La serviciile publice din subordinea Primăriei, care lucrează cu publicul, vreau să organizez ghişee separate pentru pensionari, pentru a reduce timpii de aşteptare.

Pentru pensionarii cu venituri mici am pregătit Programul Social „Mai mult respect” prin care aceştia vor primi tichete valorice de 1000 euro, cu care vor putea plăti produse şi servicii la toate firmele din Constanţa, de la alimente şi produse de curăţenie până la tratamente stomatologice, analize medicale sau reparaţia locuinţei.

Cea mai mare problemă a bătrânilor este singurătatea. Voi investi în cluburile de pensionari şi voi spori numărul acestora.

Direcţia de Asistenţă Socială din Primărie va avea evidenţa actualizată permanent a pensionarilor care fie sunt singuri, fie sunt cu soţul sau soţia, dar au diferite probleme, de exemplu le este greu să se deplaseze. Ei vor fi contactaţi periodic la telefon sau acasă, pentru a se vedea dacă au nevoie de ajutor, de exemplu pentru cumpărături sau pentru transport la consultaţii medicale, ori alte necesităţi.

Pensionarii vor beneficia de investiţiile în infrastructura de sănătate, cum ar fi noul Spital Municipal „Sfântul Pantelimon”.

Voi construi cămine de bătrâni.

Este o mare problemă, pentru că o familie cu venituri medii nu îşi permite să plătească taxa la un cămin privat şi nici o persoană pentru îngrijirea permnentă la domiciliu. La apusul vieţii bătrânii suferinzi, care nu se pot îngriji singuri, merită o viaţă demnă, în curăţenie şi confort, înconjuraţi de afecţiune şi respect.

Persoanele cu dizabilități

Voi reorganiza Direcţia de Asistenţă Socială din Primărie pentru activitatea de eliberare a certificatelor pentru persoane cu dizabilități.

Am cunoscut din proprie experienţă ce umilitor este şi mi se pare inacceptabil. Solicitanţii certificatelor sunt cetăţeni ai Constanţei iar serviciul public este în slujba lor şi trebuie să îi trateze cu respect.

De asemenea, prin schimbarea organigramei, voi suplimenta personalul de la această Direcţie. Scopul este urgentarea anchetelor sociale necesare pentru dosarele depuse pentru obţinerea indemnizaţiei de însoţitor de persoană cu handicap.

Toate facilităţile pentru persoane cu handicap locomotor, care necesită deplasarea în scaun cu rotile sunt de formă, nu prea pot fi folosite.

Mă voi îngriji ca acestea să fie făcute cu adevărat în sprijinul persoanelor cu dizabilități.

CT BUS (RATC) nu va cumpăra niciun autobuz fară rampă pentru persoane cu handicap.

Persoanele cu handicap în general au venituri mici şi se califică pentru Programul Social „Mai mult respect”. Prin acest program propus de mine persoanele din categorii vulnerabile vor primi tichete valorice anuale de 1000 euro cu care vor putea cumpăra bunuri şi servicii de la toate firmele din Constanţa.

Strategia de dezvoltare economică a Constanţei

Strategia mea are două direcţii:

a. Dezvoltarea accelerată prin realizarea de mari investiţii publice cu fonduri proprii şi europene şi atragerea investiţiilor private.

b. Transformarea Constanţei într-un pol de atracţie economic, turistic, cultural, ştiinţific, pentru a atrage atrage investitori, studenţi, cercetători ştiinţifici, profesionişti cu înaltă calificare, turişti.

Marele salt. Finanţări şi investiţii de un milliard de euro în Constanţa

Voi atrage un miliard de euro în Constanţa, din diferite surse de finanţare şi cu banii voi transforma oraşul şi voi creşte rapid gradul de bunăstare al constănţenilor. Constanţa are un buget de investiţii pe 2020 de numai 18 milioane euro, în timp ce Cluj-Napoca dispune de 129 milioane euro pentru investiţii şi dezvoltare pe anul 2020! Dacă vom continua ca până acum, Constanţa nu se va putea dezvolta niciodată.

Finanţarea investiţiilor şi programelor sociale

Voi face ratingul Constanţei

Voi angaja una dintre marile firme internaţionale ca Standard & Poor’s sau Moody’s care să facă ratingul Constanţei. Odată ce Constanţa va avea rating, va avea şi acces la finanţări pe pieţele financiare internaţionale.

Emisiunea de obligaţiuni de 500 milioane euro pe pieţele internaţionale

Odată ce Constanţa a obţinut rating, voi lansa o emisiune de obligaţiuni municipale pe pieţele financiare, în valoare de 500 milioane euro.

Atragerea fondurilor europene

Voi accesa toate programele de finanţare de la Uniunea Europeană. O parte din finanţarea obţinută prin obligaţiuni municipale va fi folosită pentru co-finanţarea de către Primărie a proiectelor cu fonduri europene. Banii se înmulţesc astfel de 7-10 ori!

Atragerea fondurilor de la Guvernul României

Voi identifica toate programele de finanţare de la Guvern şi ministere şi voi depune proiecte pentru fiecare minister şi tip de program în parte, pentru a construi un stadion ultramodern, pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu din Peninsula Constanţa, pentru infrastructură rutieră, pentru săli de sport pentru şcoli.

Creșterea veniturilor la bugetul Primăriei

Taxele locale nu se vor majora

Mă angajez să nu majorez taxele locale plătite de constănţeni, taxe care şi aşa sunt prea mari.

Voi taxa suplimentar supermarketurile

Voi impune în schimb o taxă pentru magazinele cu suprafaţă mai mare de 300 mp suprafaţă de vânzare, care vizează supermarketurile. Supermarketurile străine creează probleme de mediu, de trafic rutier şi sugrumă afacerile constănţenilor prin concurenţa neloială. Supermarketurile vor compensa aceste neajunsuri provocate Constanţei prin plata unei taxe.

Voi taxa sălile de păcănele

Sălile de părcanele au un impact social deosebit de negativ și au distrus multe familii. Voi pune o taxă pe aceste săli, din care să alimentăm bugetul Primăriei. Alternativa este să le alungăm din Constanța. Voi fi gata să convoc un referendum local pe această temă.

Creşterea veniturilor la buget prin dezvoltare economică

Voi creşte încasările la buget prin dezoltarea economică. Investiţiile publice realizate vor asigura dezvoltarea economică inclusive prin atragerea investiţiilor private. Mai multe firme şi mai mulţi salariaţi în Constanţa  înseamnă şi încasări mai mari la bugetul Primăriei. Impozitul de 10% pe venit merge la bugetul local.

Parte din profitul Portului Constanța pentru Primărie

Primăria a deţinut 20% din acţiuni la Portul Constanţa şi primea circa 10.000.000 lei anual, partea sa din profitul portului. Voi solicita parlamentarilor de Constanţa să iniţieze un proiect de lege prin care Primăria să redevină acţionar la Portul Constanţa.

Reindustrializarea Constanţei

 Principalele obiective economice.

  • Minim un parc industrial în care să fie atraşi investitorii care să înfiinţeze capacităţi de producţie. În judeţul Cluj sunt 11 parcuri industriale şi în Constanţa nu este niciunul.
  • O centrală electrică în cogenerare de 100 MW, care va fi proprietatea Primăriei şi va furniza agent termic şi energie electrică.
  • Construirea pe teritoriul Portului Constanţa şi în asociere cu Portul a unui terminal de gaz lichefiat GPL şi a unei uzine de gazificare a gazului lichefiat. Primăria va încasa profit. Constanţa devine hub energetic.
  • Amplasarea de panouri fotovoltaice cu fonduri europene.

Industria energetică

Construirea centralei termoelectrice de 150 MW în proprietatea Primăriei

Voi construi o centrală termoelectrică în cogenerare de 150 MW, care va funcţiona pe baza gazelor, în proprietatea Primăriei. Centrala va furniza energie electrică, precum şi agent termic pentru încălzirea locuinţelor. O centrală în cogenerare are randament cu 100% mai mare decât ruina industrială CET Palas.

Primăria va vinde energia electrică şi termică şi profitul obţinut va finanţa programele sociale şi de dezvoltare. Totodată, constănţenii vor plăti facturi cu 25% mai mici la energie electrică şi apă caldă şi căldură.

Construirea unui terminal de gaz lichefiat şi a unei uzine de gazificare

Voi propune Portului Constanţa construcţia în comun a unui terminal de gaz lichefiat şi a unei uzine de gazificare pe teritoriul Portului. Proiectul există mai demult dar investitorii au fost goniţi de la cel mai înalt nivel pentru a nu concura eventuala exploatare submarina a OMV-Petrom. De acum investitorii vom fi NOI!

Primăria va avea o parte din profitul terminalului. Va asigura independenţa energetică a Constanţei şi gaze ieftine pentru constănţeni. De la 1 iulie 2020 statul a renunţat să mai reglementeze preţul şi pe viitor gazul pentru populaţie se poate scumpi la infinit.

Panouri fotovoltaice

România va primi 10 miliarde euro de la UE prin “Pactul Verde” pentru tranziţia la energia verde. Voi accesa aceste fonduri pentru amplasarea de panouri fotovoltaice pe clădirile publice, care ţin de primărie, precum şi pe blocurile de locuinţe, în parteneriat cu asociaţiile de proprietari. Voi depune şi proiecte în care parcări supraterane din structuri metalice să fie suport pentru panourile fotovoltaice de pe acoperiş, astfel încât să reuşesc finanţarea construcţiei parcărilor din fonduri europene.

Înfiinţarea de parcuri industriale în Constanţa

Finanţarea obţinută pe pieţele internaţionale va fi utilizată şi pentru înfiinţarea de parcuri industriale. Primăria pune la dispoziţie terenul şi acces la utilităţi şi atrage investitori care să înfiinţeze capacităţi de producţie. Voi alege investitorii a căror activitate garantează că locurile de muncă create de ei vor fi bine plătite. Cei aflaţi în căutarea “mâinii de lucru ieftine” nu sunt bineveniţi în Constanţa. Constanţa nu are niciun parc industrial. Judeţul Cluj are 11 parcuri iar Oradea are 3 parcuri cu 7.000 salariaţi. Obiectivul este ca prin parcurile industrial să creez 10.000 locuri de muncă în Constanţa.

Transporturi. Infrastructura rutieră.

În Constanţa mai sunt străzi neasfaltate şi fără utilităţi. Este inacceptabil! Nu va mai exista stradă neasfaltată, fără apă, canal, gaze, în mandatul meu de primar!

Fluenţa traficului

Primul pas este să comand un studiu de trafic (plan de mobilitate) pentru Constanţa. Va fi executat cu ajutorul JICA – Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională. JICA a făcut şi studiile pentru Bucureşti.

Studiul va decide unde este cazul să fie amplasate sau desfiinţate sensuri giratorii sau sensuri unice. Va decide eventuale “străpungeri”, adică înfiinţarea unor noi artere de circulaţie. Va decide dacă şi unde se vor construi pasaje subterane şi supraterane rutiere şi pietonale, parcări subterane sau supraterane. De asemenea traseul liniilor de transport în comun, conexiunile dintre ele etc. Până în prezent deciziile privind infrastructura rutieră şi traficul s-au făcut după ureche în Constanţa.

Liniile de transport în comun şi intervalele la care sosesc autobuzele în staţii vor fi stabilite de experţi în conformitate cu studiul de trafic.

Controlul traficului. Semafoare inteligente

Pe baza studiului JICA voi implementa în Constanţa sistemul “Urban Traffic Control – Public Transportation Management” – Controlul Traficului Urban – Managementul Transportului Public. Nu există oraş modern fără aceste sisteme. Cu ajutorul senzorilor din carosabil, dar şi a unui dispecerat care supraveghează traficul prin camere video, luminile la semafor se schimbă în funcţie de valorile de trafic, se dă prioritate vehiculelor speciale – ambulanțe, pompieri, poliție șamd.

Sistemul de trafic inteligent a fost implementat în mai multe orașe din România, București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Arad, dar Constanța a rămas în urmă.

Asigură reducerea timpului petrecut în trafic cu circa 20% și reducerea emisiilor de carbon în atmosferă cu 20%.

De asemenea, sistemul asigură și creșterea productivității firmelor datorită gradului de creștere a mobilității urbane.

Parcări

Parcare subterană se face din fonduri atrase, pe baza emisiunii de obligațiuni municipale. Amplasamentul acesteia va fi stabilit conform concluziilor studiului de trafic.

Parcările supraterane se pot face din schelet metalic și cu panouri fotovoltaice pe acoperiș. În alte locuri s-a considerat că structura metalică este suport pentru panourile fotovoltaice și UE a fost dispusă să finanțeze asemenea proiecte.

Voi amenaja parcări şi la marginea trotuarelor. Eventuala ocupare parţială ale spaţiului verde aflat de-a lungul trotuarelor va fi compensată prin sădirea de copaci. De asemenea, pe asemenea locuri de parcare poate fi amplasat un carosabil de tip „grătar”, prin care poate creşte iarba.

Pe baza unor solicitări ferme şi unor pre-contracte cu agenţi economici sau asociaţii de locatari se pot face parcări inteligente, unde autoturismele sunt parcate automatizat şi ridicate-coborâte în parcarea supraterană cu lifturi. Aceste parcări necesită suprafeţe mai mici de teren.

Voi opri şi voi modifica proiectul de „modernizare” a bulevardelor 1 decembrie şi Lăpuşneanu, de la Gară şi până în Mamaia, care urmăresc interzicerea totală a parcării pe acest traseu.

Indiferent câte investiții s-ar face în infrastructură, dezvoltarea transportul în comun este singura soluţie la problema traficului şi parcărilor. Realizarea proiectelor din domeniul infrastructurii rutiere şi al transportului în comun îi vor convinge pe şoferii constănţeni că este mai eficient să folosească transportul în comun şi vor folosi doar ocazional autoturismele, acestea rămânând în parcările de reşedinţă.

Trenuri metropolitane (de navetişti)

Traficul este foarte aglomerat şi din cauza locuitorilor din alte oraşe şi comune din judeţ, care vin în Constanţa pentru că aici au locul de muncă, afacerile, aici vin la Spitalul Judeţean, ş.a.m.d.

Pentru a încuraja renunţarea la folosirea autoturismului de către cetăţenii din judeţ care vin la Constanţa, soluţia constă în trenurile metropolitane sau de navetişti. Acestea există peste tot în marile oraşe din Europa şi din lume. Este un tip de tren de pasageri care deservește o zonă metropolitană, facilitând transportul în comun între suburbii și un oraș central. Trenul metropolitan circulă cu o frecvenţă foarte mare la orele de vârf, dimineaţa şi după amiaza şi are conexiune cu liniile de transport urban.

Primul tren metropolitan se face la Cluj-Napoca şi este prins în programul Guvernului de relansare economică. Dacă Guvernul finanţează la Cluj-Napoca atunci să finanţeze şi la Constanţa, pentru că şi noi suntem români şi avem drepturi! Ca primar al Constanţei voi solicita Guvernului să finanţeze studiile de prefezabilitate şi fezabilitate pentru trenurile de navetişti din Constanţa.

Metrou la Constanţa

Metroul este o investiţie ce depăşeşte cu mult posibilităţile bugetului local şi realizarea poate dura circa 10 ani. Însă un primar al Constanţei trebuie să facă primii paşi, şi eu voi fi acel primar.

Metroul ar putea reduce semnificativ traficul în Constanţa pe anumite rute, şi cu 50%. Asemenea investiţie ar avea şi un impact pozitiv extraordinar în economia locală. O mare parte dintre lucrări ar putea fi executate de firme constănţene.

Creşterea gradului de mobilitate al salariaţilor ar putea duce la crearea de noi locuri de muncă şi la avântul economic al firmelor locale.

Primul metrou din România în afara Capitalei se face la Cluj-Napoca şi ar putea costa între 500-700 milioane euro. Va avea un traseu de 16 km și 15 stații.

Pe 1.07.2020 Guvernul a anunțat că va finanța construcția metroului din Cluj-Napoca, conform Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.

Dacă primarul Decebal Făgădău ar fi început el proiectul pentru metrou, aşa cum se lăuda la alegerile trecute, acum Constanța ar fi fost în stadiul Clujului, cu studiul de fezabilitate început și cu promisiune de finanțare de la guvern, conform Planului Național de Investiții și Relansare Economică.

„Smart City”. Digitalizarea Constanţei

Sunt singurul candidat la Primărie care are ca obiectiv digitalizarea Constanţei, care are proiect în domeniul „Smart City” şi care a participat la dezbaterile naţionale pe această temă. Ceilalţi candidaţi au o gândire primitivă, de genul „ce-i trebuie tichie de mărgăritar”. Dar toate oraşele din lume sunt „inteligente”, digitalizate, pentru că aceasta înseamnă o mare economie de timp şi de bani atât pentru cetăţeni, cât şi pentru Primărie.

Ceea ce lipsește astăzi facilităţilor “smart city” din România este tocmai faptul că, în majoritatea cazurilor, primăriile nu au fost suficient de “smart”, adică inteligente, încât să abordeze sistematic acest concept. Adică au pornit lucrurile fără să aibă niciun fel de viziune sau planificare, astfel încât au creeat diverse funcționalități „smart” fără ale integra.

La nivel național, avem o hibă majoră în faptul că sistemele informatice nu comunică între ele, sunt realizate pe principiul unor insule care refuză orice pod către continent. Asta îngreunează enorm funcționarea adiministrației și creează situații ridicole în care pentru a obține un aviz de la MFP/ANAF trebuie să depui un dosar care să conțină un atestat emis tot de MFP/ANAF.

Funcționalitățile de smart city nu au sens dacă nu vizează și zonele metropolitane ale marilor municipii, pentru că trebuie să corelezi , de exemplu, transportul urban cu cel din suburbii și cu cel regional. Din acest motiv, voi propune colaborarea în acest domeniu atât Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi primriilor din oraşele şi comunele arondate Zonei Metropolitane Constanţa.

Funcționalitatea de smart city nu poate fi introdusă atâta timp cât nu avem un dialog între sistemele administrate diferit. Este notoriu faptul că în București nu se poate emite un card de călătorie comun Metrou-RATB, care sunt două companii diferite, dintre care una în subordinea Ministerului Transporturilor şi alta în subordinea Primăriei Capitalei.

Constanța poate fi un punct nodal pentru conceptul de smart city: este mare și aproape din acest punct de vedere. Eu am un plan unitar de dezvoltare a funcționalităților integrate ale smart city, în care nu voi permite dezvoltarea separată, necorelată a unui sistem de management al flotei de transport public și altul separat de control al traficului urban. Totodată, cred că nu poți face un sistem integrat de transport fără să incluzi și localitățile adiacente.

Simplu, ceea ce vreau să fac la Constanța este astfel: să am un dispecer de voce și date la birou și unul clonat în maşina de serviciu, din care să pot coordona și controla tot ce mișcă în oraș: veniturile din taxe și impozite locale, situația cererilor pentru urbanism, fluxul de intrare al elevilor în școli, situația lucrărilor publice , starea infrastructurii de transport și situațiile de trafic din orice moment, starea parcărilor publice, a mobilierului stradal,  parametrii apei și aerului din oraș, situația muzeelor, a centrelor sociale, totul integrat într-un dispecerat unic, cu clonare mobilă și bazat pe comunicații de tip TETRA furnizat de STS.

Un proiect aparte pe care consultanții mei l-au creat este „cardul de constănțean”- o aplicație on-line sau chiar un card fizic care să îți permită să fii constănțean: cu el îți vei plăti taxele locale, cu el vei călători cu transportul în comun, cu el îți vei plăti facturile , cu el vei încasa alocația copilului, cu el vei intra la muzee și în alte spații publice.

Piste de biciclete

Pentru încurajarea renunţării la transportul cu autoturismul voi construi piste de biciclete. De asemenea, voi încuraja folosirea trotinetelor electrice. Voi reglementa circulaţia trotinetelor electrice, cu scopul asigurării siguranţei cetăţenilor, atât a celor care le utilizează cât şi a pietonilor.

Spaţii verzi, parcuri

Constanţa are cele mai mici suprafeţe de spaţii verzi şi parcuri dintre oraşele mari ale ţării. Trebuie să plecăm de la aceste condiţii, de la insuficienţa terenurilor care ar putea fi transformate în parcuri şi spaţii verzi.

Voi finaliza Registrul Spaţiilor Verzi, care va proteja parcurile și spațiile verzi de asaltul rechinilor imobiliari.

Voi constitui un colectiv de jurişti care să studieze toate retrocedările de terenuri, care să constate care dintre acestea au fost frauduloase şi dacă terenurile furate mai pot fi recuperate. În măsura posibilităţilor pe aceste terenuri se vor amenaja spaţii verzi.

Se vor analiza şi toate autorizaţiile de construcţie şi toate avizele de mediu eliberate pentru construcţii în parcuri. Dacă acestea pot fi anulate pe căi legale, atunci voi demola aceste construcţii fără să clipesc şi voi restitui spaţiile verzi constănţenilor.

În măsura posibilităţilor bugetului local voi trece la expropierea de terenuri intravilane, pentru a amenaja parcuri, scuaruri, spaţii verzi.

Voi aplica metoda „împăduririi Constanţei”. Peste tot unde este un petec de teren voi sădi un arbore.

Pe marile bulevarde voi studia posibilitatea de a sădi copaci pe axul străzii, dar şi pe pe trotuare, după modelul din Bucureşti. La fel ca la Bucureşti, voi sădi copaci deja crescuţi, de preferinţă din specia platan, astfel încât constănţenii să se bucure de umbră acum, nu peste mai mulţi ani. Pentru constănţenii care mai au treabă la Bucureşti, cel mai bun exemplu pe care îl dau în acest sens este al bulevardelor Theodor Pallady şi Camil Ressu, de la intrarea în Bucureşti de pe autostradă şi până la staţia de metrou Dristor.

Voi comanda un studiu unor specialişti în horticultură, ingineria solului, ingineria mediului, peisagişti, ş.a.m.d pentru a stabili dacă se poate valorifica taluzul dinspre mare, faleza, cu scopul transformării în parc.

Sportul. Farul Constanța – Campioana României

Politica mea în domeniul sportului are două direcții.

1. Conform strategiei mele de transformare a Constanței într-un centru de atracție, voi dezvolta infrastructura sportivă pentru a găzdui competiții naționale și internaționale de cel mai înalt nivel.

Sunt unicul candidat care și-a propus construirea unui stadion nou, ultramodern, pe locul actualului stadion „Farul”.

Sursa de finanțare este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLDPA) prin Compania Naționala de Investiții.

Mai multe orașe din România au construit stadioane noi din aceasta sursa de finanțare.

Contracandidații mei se opun acestui proiect măreț pentru Constanta. Ei au interese imobiliare ascunse și așteaptă ruinarea actualului stadion.

Ca primar, voi solicita MLDAP să modifice proiectul de Sala Polivalentă de 5.000 locuri. Am arătat in analizele mele că este prea mică și nu va fi omologată pentru campionate europene sau mondiale de Federațiile Internaționale de Gimnastică, Baschet, Handbal.

Voi depune proiect de Sală Polivalentă de 10.000 locuri.

Constanța va fi un centru internațional al sportului. Vom vedea știri din Constanta la CNN și Euronews.

Tot cu finanțare de la MLPDAP voi construi un bazin olimpic de înot, așa cum au făcut și primarii din alte orașe.

2. În conformitate cu strategia mea de creare și promovare a brandului “Constanța” mi-am propus promovarea în Liga 1 și apoi câștigarea Campionatului României de către clubul de Fotbal Farul Constanța. Primăria se va implica în club. Acest model a fost aplicat la Craiova.

La București Primăria s-a implicat la Club Sportiv Municipal București și a reușit un succes de senzație. Echipa de handbal feminin a câștigat Liga Campionilor Europeni la Handbal!

Dacă s-a putut la Craiova și București, se va putea și la Constanța!

Farul suntem noi!

3. Sportul ca activitate recreațională și de întărire a sănătății.

Voi dezvolta sportul de masă, pentru a da posibilitatea cât mai multor copii și tineri să facă sport. De asemenea, sportul de masă este pepiniera pentru sportul de performanță, iar eu vreau performanță la Constanța!

Voi identifica toate terenurile și clădirile cu destinație sportivă aflate în proprietatea sau administrarea Primăriei și le voi reabilita.

După cum mi-am propus și în capitolul “Școala” din programul meu, voi face săli de sport pentru toate școlile din Constanța.

Voi continua susținerea cluburilor sportive constănțene de la bugetul local. Resping demagogia și populismul partidelor care se opun finanțării de la bugetul local.

Fără acest sprijin sportul ar muri la Constanța. Eu nu accept așa ceva!

Despre Autor:

Lasă un comentariu