Evenimente, Externe, Opinii, Politică

Noua ordine mondială. Rusească

Fără surprize pentru mine, constat că am avut, în ultimele luni, de două ori dreptate: se pregătește o nouă ordine mondială, o nouă împărțire a sferelor de influență între marii actori politici globali și, respectiv, bazinul pontic intră în cod roșu politic, devenind unul din poligoanele de încercare ale negocierilor de forță ce vor urma pentru stabilirea acestei noi ordini globale (http://gzt.ro/mica-dodoniada-bezele-cu-gust-de-gulas/, http://gzt.ro/cod-de-furtuni-politice-la-marea-neagra/. )

Se apropie tensiuni politice fără precedent la Marea Neagră, iar decidenții de politică externă de la București au alte agende.

În ultimele zile, în plan mondial există numai vocea Rusiei. Aparatul de propagandă al Moscovei e mai puternic decât instituțiile media din întreg sistemul occidental.

Recent, la Munchen, ministrul de Externe al Fed. Ruse, Serghei Lavrov, a declarat răspicat ceea ce analiștii de calitate anticipau fără probe: Rusia dorește o nouă ordine mondială, postoccidentală (http://www.mid.ru/ru/foreign_policy/news/-/asset_publisher/cKNonkJE02Bw/content/id/2648249 ). Desigur, dincolo de nivelul retoric, evidențele arată că, în fapt, Rusia se pregătește pentru noua ordine mondială (nu doar o dorește/propune), iar traseul pare hotărât și scurt: Crimeea, Donbassul, Siria, Brexitul, alegerile prezidențiale americane, avansul geopolitic spre vest și încercuirea socialistă a României (alegerea unui președinte roșu la Sofia și Chișinău,vizita în Ungaria / stimularea retoricii iliberale a Budapestei etc).

Discursul ministrului rus de Externe de la recenta Conferință pentru Securitate de la Munchen (eveniment politic cu greutate în lumea diplomatică, unde se formulează enunțuri ce pot schimba politici pe termen lung) denunță actuala ordine politică liberală, occidentală și globalizatoare, al cărei atribut dominant ar fi fost tendința autoritaristă a Occidentului de a controla în mod unilateral lumea politică globală, prin mecanisme ideologice și artificiale.

Momentul este bine ales de Vladimir Vladimirovici: Europa se caută în lungi și sterile discuții de salon, iar America e slabă și departe. Nu există moment politic mai favorabil Moscovei în ultimele două decenii, iar strategii de la Kremlin știu asta. Expansiunea rusă va continua, iar granițele noii împărțiri geopolitice pot lăsa România din nou în tabăra fără noroc. De aici și recunoașterea explicită a jocului politic îndelung exersat în ultimii ani: Moscova recunoaște (abia) acum că dorește o nouă ordine mondială a lumii pentru că (abia) acum devin operabile limitele libertății de acțiune politică a oponenților.

Care va fi locul României în noua ordine mondială (este cert că, în momentul de față, așa cum anticipam, asistăm la negocieri de forță ale marilor actori, iar Siria, imigrația de masă, Brexitul și alegerea lui Trump sunt episoade tactice ale acestor negocieri) și care sunt mecanismele prin care Bucureștiul poate participa în mod real la negocierea propriului viitor?

Aș vrea să cred că Bucureștiul înțelege jocul de petarde din vecinătatea sa și că are încă resurse de diplomație, în pofida impresiei publice de precaritate pe care o lasă.

În felurite moduri, în plan retoric, noua stilistică rusească de care vorbeam cândva, în toamna lui 2016, insistent recognoscibilă în dialogul româno-rus (http://gzt.ro/noua-stilistica-ruseasca-la-constanta-si-chisinau-moscova-nu-crede-in-lacrimi-ci-in-mesaje/), pare a miza pe un ingredient puternic, repetitiv: relația bilaterală ar fi blocată de retorica antirusească a Bucureștiului. Moscova ne spune că de la acest origo pot veni evoluții, că evoluții pot exista (doar) dacă liderii de la București vor renunța la această retorică.

În lumea reală, mutările sunt altele: măsuri de consolidare a Crimeei, creșterea vizibilă a forței militare rusești la Marea Neagră, alimentarea vectorului antiromânesc al fratelui Igor, testarea unor jocuri combinatorii în România sau numai exploatarea unor fisuri interne născute din iresponsabilitatea unor personaje politice indigene (divizarea artificială a populației României, instabilități interne, lovituri sub centură la adresa moralei publice și a stutului de drept etc) etc.

La nivel retoric, soluția ar fi simplă: putem proba o retorică a bunăvoinței și păcii, o retorică a porumbelului blajin, care să facă trecerea lină spre grațiile măcar mimate ale Kremlinului.

În lumea reală, riscurile sunt mari. În lumea reală, Crimeea apropie primejdios litoralul rusesc de granița României. În lumea reală, există îngrijorări privind eventuale alte trasee militare rusești spre Vest (din Geografia de clasa a patra rezultă limpede că orice traseu rusesc spre Vest ne include!). În lumea reală, aliații construiesc în bazinul pontic, unde, teoretic, existăm și noi.

Este nevoie, deci, de un balet echilibrat între retorica păcii și obligațiile securitare.

Nu am văzut nici o construcție a Bucureștiului care să consolideze litoralul pontic, în afara contribuției interne negociată în NATO (am în vedere, aici, și inițiativa privind consolidarea prezenței militare navale NATO în bazinul pontic). La malul mării, lipsesc intrumentele de reflecție și analiză specifice unui stat puternic sau măcar ale unei societăți conștiente. Orașul Constanța nu are capabilități de analiză, iar publicul percepe încă, aici, politica externă ca pe un urs de pluș inutil și scump.

Sper că este evident și pentru diplomația rusă, dincolo de mesajele ei ideologice: ne dorim cu adevărat o relație politică echilibrată și pozitivă cu Rusia, care să aducă beneficii ambelor țări. Însă, în ecuația compromisului bilateral privind statuarea acestei relații, Bucureștiul trebuie să pornească de la câteva puncte forte, nenegociabile: apartenența la un sistem de la valori politice, culturale, sociale și securitare euroatlantice, respectarea ordinii actuale de drept internațional de către ambele părți, interesele de securitate proprii și ale aliaților, menținerea R. Moldova (și a altor țări din vecinătate în care există comunități istorice românești) dincolo de riscul unor experimente nedemocratice etc.

Ne dorim cu adevărat o relație politică echilibrată și pozitivă cu Rusia, dincolo de apartenența clară la ideologii politice diferite. De aceea, temele discutate recent între ministrul român de externe și ambasadorul rus la București sunt binevenite. Este nevoie de o recuperare a inerțiilor și fricilor existente în relația bilaterală româno-rusă. M-aș fi bucurat dacă temele respective (semnarea celor trei acorduri bilaterale în domeniul educației, științei și culturii, marcarea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice), firești și chiar obligatorii în logica de recuperare a părții pozitive a relației cu Moscova, ar fi fost anunțate de MAE român și nu de oficiul diplomatic rusesc de la București. MAE român pare a fi ratat astfel o frumoasă (chiar excelentă) oportunitate de a proba public curajul și rafinamentul de dialog și analiză care chiar există acolo, în pofida semnelor publice slabe ale diplomației noastre…

 

 

 

 

 

 

Despre Autor:

Dorin Popescu

S-a născut la Tufeni, județul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României – la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic. eseist, critic literar și cadru universitar (lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare și Relații Internaționale). A absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân și Facultatea de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța (profilul Litere, specializarea Limba Română – Limba Latină) și este doctor în Filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din București, a fost Marin Mincu). Este autorul cărții Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum) și al volumului Figuri ale textului anteic (antologie de eseuri, texte critice, articole, publicată la aceeași editură, 2016). A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate și peste 25 de lucrări științifice în domeniul teoriei și criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară și eseu al Asociației Scriitorilor din Iași etc). A fost membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanța) și națională, scrisă și audio-vizuală. În prezent, publică periodic articole de geopolitică în presa centrală (www.contributors.ro) și locală (www.gzt.ro), precum și studii culturale, în publicațiile de profil. Principalele sale preocupări sunt legate de eseistică, politică externă, studii politice, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc. Este căsătorit (soția, Dorina, este româncă din Cernăuți) și are trei copii (Gloria, Alexandru, Ștefan).

Lasă un comentariu