știri Abonează-te

Trebuie să facă Biserica politică? Răspuns lui Andrei Pleșu

Sunt un om care şi-a construit o carieră academică în cercetare (licenţă, masterat, doctorat, participări la conferinţe) dar şi ca publicist, cercetând subiectul pasionant şi complex al relaţiei dintre religie şi societate, Biserică şi Stat. Aş putea, simplificând, să rezum …

Cum se strică treaba, de la Grădiniță

De 4-5 luni, de când conduc ateliere de evaluare a preșcolarilor, ne-au trecut prin mâini câteva sute de copii din mai multe orașe ale țării. Copii din familii pentru care educația este o prioritate. Nu este un eșantion reprezentativ, nici …

R.I.P. Centrul pentru Tineret din Constanța

Mărturisesc: ideea existenței unui centru de tineret în Constanța mă încânta, și nu atunci când eram la liceu și mă implicam în reprezentarea elevilor, ci după, de când activez în cadrul Consiliului Tineretului din România și am fost implicat în …

Trusă pentru timpuri noi

„Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc” – ar fi spus Malraux. Negând paternitatea, avea să spună într-un interviu: „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea …

Lunea Morților sau Paștele Blajinilor

Astăzi românii sărbătoresc Paștele Blajinilor, sărăbătoare populară cu dată mobilă, dedicată morților și aflată în strânsă legătură cu cultul strămoșilor. „În această zi se bocesc morții, rude și străini, cunoscuți și necunoscuți, se depun ofrande pe morminte, se fac pomeni …

În căutarea timpului pierdut-Partea a doua: Religia

Religia a avut întotdeauna un punct de vedere ce s-a dorit a fi incontestabil și imuabil in ochii oamenilor. Fără a ține partea vreunei doctrine religioase, filozofice sau chiar științifico-religioase (nici măcar de dragul de a ne completa o identitate) …

Pentru mobilizarea sistemului medical

Părinții mei sunt medici, deși toată copilăria mi-am dorit să aibă alte profesii: tata să fie lăutar, pilot sau polițist de proximitate, iar mama pictoriță sau „patroană” de fabrică de înghețată. În fine, nu am văzut niciodată în medici niște …

Femeia din noi

O scurtă constatare, şi-n acelaşi timp o mică surpriză, după seminarul de astăzi, de literatură română contemporană. Am făcut trei texte – unul al lui Leonid Dimov (Jeny şi cei patru sergenţi) – pe care l-am auzit prima oară, recitat, …