Ion Stratan (1955-2005) a fost unul dintre cei mai scânteietori și mai prolifici poeți ai Generației 80. Membru al Cenaclului de Luni, a debutat cu Ieșirea din apă (1981), urmat la scurt timp de cunoscutul volum colectiv Aer cu diamante (1982, împreună cu Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Mircea Cărtărescu). După Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983), Stratan nu a mai publicat nici o carte până la căderea regimului comunist, însă din 1990 și până la sinuciderea din 2005, poetul s-a dovedit unul dintre cei mai fecunzi și mai abundenți autori ai perioadei, cu aproape treizeci de volume în care a experimentat diferite formule și modalități discursive. Dintre acestea merită amintite Lumină de la foc (1990), Ruleta rusească (1993), Desfacerea (1994), O zi bună pentru a muri (1995), Cântă, zeiță, mânia… (1996), Biblioteca de dinamită (antologie, 2001), Cimitirul de mașini (2005) și volumul postum Nefertiti Eminovici (2006).

1874, 1 dec.

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

Unde pătrunde ziua printre ferești murdare

Stăteam cu Florin și Traian. Poeți în devenire

Cu silă de băutură, cu silă de femei, cu silă

de socialism

Noi am iubit poezia și totuși nu ne-am sinucis

Noi am iubit libertatea și totuși n-am plecat

Noi ne-am iubit iubitele și am plâns în tăcere

Astăzi mulți sunt pe fază, știu mai bine ca noi

Astăzi oboseala din refuzul minciunii

E luată drept neîmplinire

O, vom râde, vom râde odată

De frământările pentru nimicuri

Vom râde cu lacrimi că orgoliul nostru

Nu a întrecut orgoliul lumii

din Ruleta rusească (1993)