Cultură

Poemul săptămânii: „eco-ego” de Dana Catona

12825296_959909514094487_270583762_n

Cornel Ungureanu, cel care a și impus la noi conceptul de „geografie literară”, a lansat zilele trecute volumul „Literatura Banatului – istorii, personalități, contexte”. Mi-am amintit astfel de șocul pe care l-a avut Tudor Crețu în momentul în care nu a fost bine primit la cenaclul Euridice din București, dar și de articolele și cărțile semnate de regretatul Enache Puiu și de alții care promovau ideea unui „specific dobrogean” și a unei „istorii a literaturii din Dobrogea”, concepție radical contestată de mai tinerii „marțolii”. Cu excepția scriitorilor de limbă germană din Aktionsgruppe Banat (cei mai radicali și mai marcat dizidenți dintre cei care scriau în România anilor ’70-80), literatura bănățeană pare „așezată”, fără mari denivelări, dar productivă. După Ion Bogdan Lefter, două ar fi modelele poetice vizibile: Șerban Foarță (polul poeziei „manieriste” și a experimentelor de limbaj) și Petre Stoica (polul poeziei „de notație”, poeziei cotidianului tonic).

 

Dana Catona (n. 1967) este artistă – și acest lucru se vede în maniera în care scrie și în predilecția pentru imagini vizuale și mici scenarii narative (volumul ei din 2014 se numește chiar „povești mici”). Abordând lucrurile din perspectiva opusă, aș putea spune că se situează în siajul lui Petre Stoica, doar că detaliile, stilizările, ludicul postmodernist sunt restrânse. Poemele ei se reduc uneori la câte o frază sau o imagine tradusă în câteva fraze (unii critici literari ar putea spune că ea doar scrie schițe de poeme, fragmente, nu poezii). Când pare plată, când o putem acuza de fantezism – o jonglerie, dacă vreți.

 

Recitind „prințesa portocalie” (2011), care continuă placheta de debut „iepurele de martie” (2008), mi se pare un volum încă viabil. La momentul respectiv, mi se părea că promite o alternativă, o reacție la discursurile poetice radicale ale momentului (care căutau autenticitate în autobiografic și în visceral). Acum aș spune că tocmai acestea din urmă au făcut posibilă dezvoltarea oarecum „descentrată” a poeziei anilor 2010. Deși câteodată mai cade în literaturizare, Dana Catona reușește în momentele cele mai bune să scrie relaxat, nu facil. Părerea mea…

 

eco-ego

 

mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o ţară

fără sticle de plastic aruncate

lîngă şinele de cale ferată

aş fi renunţat chiar şi la felul

în care lumina soarelui

le transformă în obiecte

sclipitoare şi magice

 

(Dana Catona, prințesa portocalie, Editura Brumar, Timișoara, 2011)

12834965_959910237427748_1844492122_n

 

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu