Cultură

Poemul săptămânii: „funk și brînză de capră” de Matei Hutopila

Mai toți poeții care s-au impus la noi în ultimele decenii vin din mediul citadin sau s-au mutat în vreunul dintre puținele centre urbane unde scena literară mai este activă; nu doar atmosfera, ci adesea însăși geografia urbană amprentează aceste texte (din cărțile unora dintre poeții grupului de la Constanța poți afla chiar și zona în care stăteau). Datorită urbanizării accelerate din regimul Ceaușescu, generația șaizecistă a fost ultima în care tematica rurală a fost mai vehiculată de către unii dintre poeții mai vizibili (inclusiv Marin Sorescu). Ar mai fi și ciclul „georgicelor” a lui Mircea Cărtărescu, dar registrul este unul grotesc-parodic. Prin urmare, pare o surpriză faptul că se vorbește în ultimii de o nouă direcție tematică, „noul ruralism”. Acești poeți – printre care se mai numără Anatol Grosu, Ștefan Ivas sau Aleksandar Stoicovici – revizitează spațiul rural (actualmente „suburbanizat”, cel puțin prin electrificare) fără a mai avea o viziune „tradiționalistă”.

Matei Hutopila (n. 1987) a debutat printre primii. A mai scris două cicluri de-atunci, „în prezența lucrurilor. căldura soarelui în iarnă” și „bukowina ueber alles” (publicate la „Zidul de Hârtie” din Suceava), dar s-a impus cu volumul care a câștigat concursul de manuscrise din 2011 de la Casa de Editură Max Blecher și Herg Benet, „copci”. Oarecum inegală valoric (din punctul meu de vedere), cartea conține însă câteva „hituri” care justifică prezența lui Hutopila în antologiile și panorame critice ale poeziei din ultimii ani. Aș fi preferat să selectez un text mai puțin „bătătorit” din mai recentele volume, dar „funk și brînză de capră”, poemul care deschide volumul „copci” și care rămâne cel mai des citat, mi se pare în continuare cea mai bună introducere…

 

funk şi brînză de capră

 

pot să-mpartă şi să coloreze hărţile cum vor
şi-n rusă şi-n romînă ăsta-i glod moldovenesc şi ăsta-i aer moldovenesc ca ceaţa dimineţii
aceeaşi dincoace şi dincolo de prutul de ale cărui ode ni s-a acrit

încolo, peste dealuri, oraşul doarme
aici, între dealuri, se îngînă de zi, iarba scurtă şi creaţă şi cu paie prin ea lasă pămîntul
jilav să
respire-ntr-o cărăruie spre ocol
capra o fătat, în cîteva luni iezii o să mi se urce-n spate cînd o să mă ghemuiesc, proşti şi
albi şi
veşnic dezorientaţi o să behăie
nu ştiu de stîncile din munţii depărtaţi dar încă le au în sîngele lor domesticit

un braţ de ciocane, o gură de aer, un zîmbet pentru nimeni decît
pentru perjii* şi zarzărul şi gutuii care se chircesc tot mai mult cu anii
şi fundul grădinii e mai aproape, tot mai aproape
doar asfaltul şi promisiunile şi indicatoarele rămîn dintotdeauna la patru kilometri nord

mă-ntorc în odaie, camera interzisă de odată, camera unde stau morţii şi musafirii
scot o cască, mamaia mă cheamă în chileri** să mănînc
din putină brînză de capră
în ipod funk
de dimineaţă undeva între dealurile vasluiului într-o ogradă care, da, se vede pe google earth

 

 

*perj – prun

**chiler – cămară țărănească

11535296_948695455215893_1632489636_o

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu