Cultură

Poemul săptămânii: Mado de Andrei Bodiu

Andrei Bodiu (1965-2014) a făcut parte din „Grupul de la Brașov”, al cărui mentor a fost Alexandru Mușina, debutând după căderea comunismului în volumul colectiv Pauza de respirație (1991, împreună cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea). Bodiu a fost unul dintre cei mai valoroși autori ai promoției sale, atât ca poet, cât și ca profesor, formator și critic – Direcția 80 în poezia română (2000) este și va continua să fie un titlu de referință. Volumele sale de poezie, de la Cursa de 24 ore (1994) până la Oameni obosiți (2008) și Firul alb (2014, apărută postum) au impus unul dintre discursurile cele mai inteligente, mai reținute, mai occidentale din poezia scrisă în limba română în ultimii 25 de ani. Cu un fler și o minuție exemplare, cu o ironie caldă și stenică, Bodiu a reușit lucruri excelente într-o poezie despodobită, reținută, lucidă, conștientă de sine și de falsitatea oricărei poze ostentative. Subtil și nezgomotos, cărțile lui A.B. fac legătura între poetica dominantă a generației ‘80 și discursurile câtorva dintre cei mai buni poeți tineri de azi.

 

Mado

 

M-am întâlnit cu Cornel m-a întrebat

Dacă ai murit

„Da” i-am zis ne

lovea soarele în cap pe

amândoi în dreptul băncii m-am întâlnit cu Claudiu

m-a întrebat dacă e adevărat

„Da” i-am spus

În faţa noastră două

grăsuţe desenau ixuri

pe role

„uite balerinele” a zis Claudiu ne-am

hlizit amândoi el

avea două reviste într-o pungă

într-una scria că ai murit în cealaltă

va scrie săptămâna viitoare.

 

Un fragment de copilărie:

un bărbat de care nu-ţi

place să-ţi aminteşti

urinându-și pe palme

ca să-şi domolească durerea bătăturilor apoi

râgâind prelung în timp

ce tu în rochiţă te întorci o iei la fugă

fugi până cazi

cazi în apropierea gardului nu plângi îl auzi

cum iese trântind poarta închizi ochii îţi asculţi

bătăile inimii vezi din nou silueta neagră a bărbatului

îndepărtându-se deschizi ochii

un fir de iarbă îţi zgârie pleoapa.

 

Şi apoi anii de bere şi vodcă

vodcă proastă şi multă

şi euforia din timpul şi greaţa de după toată

vodca şi berea proastă înghiţită pe frig pe căldură

deznădejdea împingând cu mânuţele bolovanul din burtă tu

 

statornică precum

felinarul din dreptul

aceleiaşi cârciumi în care ţi-am văzut muşchii

zbătându-se-n aşteptarea prăzii

 

Şi ameţeala lacomă şi

ameţeala de la capătul tandreţii de la capătul culoarului

 

vertij

 

„Să ne dăm în carusel” cum spunea prietena

ta priveai bara albă

de la parter

 

vertij

 

toate poemele amestecate în minte în

poşetă din care ai scos

o batistă mică un ruj vechi toate

în iarbă

natură moartă

în ultimul hal.

 

Şi-n noaptea aceea

gustul ceaiului de

sunătoare aşezat peste

gustul vinului de surcele.

 

Undeva într-un colţ al minţii tale

imaginea lui mărită ca-ntr-o poză

din revistele nemţeşti

ca-ntr-un poster faţa

lui la mii de kilometri tăcută îngândurată amintindu-ţi de tine

de vinul de surcele pe care

ultima dată l-aţi vărsat în chiuvetă cu cât dispreţ

pe faţa ta frumoasă odată

schimonosită.

 

Şi fierea

ieşind la plimbare ca o virgină

din trupul tot mai flasc tot mai buhăit

(scârbă de lume şi de tine)

izgonită întemniţată tot mai adânc

în propriul hău colorat în sepia

ca-n dimineaţa când târai

Fierea cea blondă dalba virgină pe treptele trupului

tău până mai sus

în gât

şi mai departe.

 

Ehei, la sanatoriul din munţi

cum te plimbai Claudia Chauchat fără

umbreluţă cu ochelarii de

soare gata să decoleze în

noul mileniu cu privirea învăluită

de albul năucitor al halatelor

ehei, respiraţia devenise

neliniştitor de egală şi

ai fi vrut s-o iei la fugă în jurul camerei să vadă şi

ceilalţi că nu eşti o legumă eşti

chiar Claudia Chauchat şi dacă nu

măcar verişoara ei.

 

Poate că atunci când ai călcat

desculţă pe cimentul rece

poate atunci când ţi-ai

privit în oglindă

ridurile cearcănele

poate când ai rămas goală

cu privirea lipită

de bec un bec chior înfiletat parcă în sânul

tău stâng.

 

Poate atunci ţi-ai amintit

Că ai lăsat uşa deschisă ai simţit apa fierbinte

Apăsându-ţi umerii te-ai mai gândit odată

La capătul puterilor.

 

Am căutat numele tău

în toate ziarele în

unele a apărut în

altele nu.

 

Se zice că eşti

pe jumătate uitată

m-am gândit în timp ce-nvârteam polonicul

mare-ntr-o oală mică de ciorbă

 

„Eşti pe jumătate uitată”

am zis tare-n bucătărie

să mă audă pereţii

„Eşti pe jumătate uitată”

 

De acum de când te îngroapă

din momentul în care

ciorba a început să fiarbă.

 

 

din Oameni obosiți (2008)

 

Despre Autor:

a publicat patru volume de poezie. Se consideră un autor de literatură demotivațională. Scrie fără cinism, într-o epocă cinică, și n-are de gând să se lase.

Lasă un comentariu