Cronice, Cultură

Șaorma cu toate de-argint

La intervale regulate, Sorin Lucian Ionescu își strânge spiritele risipite pe pagina personală de facebook și construiește o butaforie în mai multe acte. De data asta e vorba de piesa în două personaje și 11 tablouri, „Șaorma”.

Șaorma, într-o exprimare poate prea pretențioasă, este „Axis Mundi”ul celor două personaje care construiesc o lume închinată lui Caragiale, deși piesa duhnește-n subțiori a Grand Bazar. 

Nea Titi și Leni sunt români 100%, cocliți în rele, inocenți ca niște iepurași pierduți pe islazul politic și conectați la tot ce înseamnă stricăciune. Vorbesc pocit, le știu pe toate, copulează pe interes și răspund cu parțial respect doar în fața Șefului, oricare i-ar fi numele. 

Deliciul maxim se produce când șaormarii pierduți în traducere își apără cu dragoste verde produsul de-aceeași nuanță. În fața asaltului de hamburgheri și pizze, naționaliștii de tejghea răspund cu afurisanie și cinism: nimeni n-o să ne ia șaorma străbună. 

Textele lui SLI au un aer comun și-o sumă de situații care se repetă cu încăpățânare. Până la urmă, avem toți dreptul la câte-o obsesie, deși chiar ar trebui să se dea câte una, să ne-ajungă la toți. În teatrul lui Ionescu Sorin-Lucian mișună de șefi și șefuți, de influențe și telefoane obscure, scot ca niște rozătoare capetele politicieni mai vechi și mai noi: Băsescu, Năstase, Werner, de-a valma cu #reziștii și alte caractere nemuritoare, într-o comedie bufă care înșiră în mod categoric mai multe personaje decât pretinde autorul. 

Dar miezul textului se află în Tabloul VII, în poiezia „Bețivul cu moț de argint”, o calchiere inteligentă și hazlie a „Mistrețului…” care l-ar fi făcut și pe Doinaș să râdă:

„…Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

-Priviți cum pufnește și scurmă stingher

Alcoolul cu colți de argint, peste plaiuri,

Veniți să îl bem cu paharul de fier!

-Maestre-i bacșișul, foșnind sub copaci, 

Zicea ospătarul zâmbind îndrăzneț.

Dar el rîgîi, întorcându-se: – Taci!…

Și romul sclipea, ca scuipat de mistreț.”

Îmi imaginez că piesele de teatru ale lui Sorin-Lucian Ionescu vor fi citite peste 500 de ani de antropologi curioși și că, în felul ăsta, vor putea înțelege și în viitor cum e România de astăzi!

Poftă bună! 

Despre Autor:

Lasă un comentariu