Opinii, Politică

Tristul caz al tânărului Bogdan Moșescu

România este un rezervor uriaș de tineri talentați și merituoși. Foarte mulți dintre aceștia aleg să plece în țări mai generoase cu ei decât patria mamă. Iar exodul de inteligență reprezintă una din cele mai mari drame pe care le trăim. Statisticile spun în unanimitate același lucru: tinerii pleacă pentru că valoarea nu le este recunoscută; pleacă pentru că nu-și pot pune în aplicare competențele; pleacă pentru că promovarea socială nu se realizează pe merit, ci pe criterii ascunse.

Tabloul nu este, desigur, de-un negru desăvârșit. Pe alocuri apar exemple care ne umplu de optimism, care ne arată că se poate și altfel.

Așa s-a întâmplat în Medgidia, în 2016, unde un tânăr de numai 24 de ani a fost angajat de Primărie ca City Manager. Era cel mai tânăr funcționar care ocupa această funcție și, sunt sigur, recordul a rămas neclintit. Din păcate, neclintit a rămas doar recordul, pentru că norocosul Bogdan Moșescu n-a știut să-și gestioneze timpuriul succes. Și, trebuie subliniat, un post de-o asemenea anvergură, plătit mai generos decât cel de primar, este nu doar o chestiune de noroc . Este un vot de încredere, un cec în alb, un imens credit pe care cineva ți-l acordă. În cazul d-lui Moșescu, acel cineva a fost primarul Valentin Vrabie. Milioane de tineri români nu au avut acest privilegiu. Dar Bogdan Moșescu a fost o excepție. Salariul de aproape 13 mii de lei lunar și o funcție mai mult decât onorabilă au devenit, din păcate, blestemul și povara tânărului nostru.

Ca în basmele românești, în care eroul inocent este viciat chiar de marea lui șansă, Bogdan Moșescu a avut senzația că a cucerit Lumea. Nu i-a trebuit prea mult să strice tot ce i s-a pus la dispoziție. Detalii despre felul în care proaspătul privilegiat a înțeles să-și extindă avantajele spre logodnica sa și spre sora acesteia au apărut deja în presă, iar eu nu vreau să le reproduc aici. Amintesc doar modul aproape pedagogic în care tânărul nostru de basm a fost atins de sindromul Hybris, cel care schimbă în rău oamenii atunci când li se oferă putere și importanță. Creșterea lui Moșescu a fost fulgerătoare, dar la fel și prăbușirea.

Înțărcat subit, îndepărtat de la sânul generos al bugetului local, Bogdan Moșescu nu s-a putut întoarce la banalitatea existenței sale anterioare. Din acel moment a început o tristă zbatere care l-a purtat pe la mai multe partide, reușind să se stabilizeze în dreptul USR-PLUS pentru candidatura la Primărie.

Mă îndoiesc de avantajul adus alianței USR-PLUS prin această încuscrire, dar firavul candidat cu siguranță are avantajul modestei notorietăți pe care și-o extrage din campania electorală. Dialogurile pe care Moșescu le poartă căznit cu un asemenea, la o televiziune notorie pe câteva străzi din Medgidia, reprezintă cea mai elocventă expresie a neputinței care compromite un om.

Din păcate pentru el, din fericire pentru comunitatea din Medgidia, tânărul Moșescu va trebui să se întoarcă, după această campanie electorală, în anonimatul din care l-a extras acum patru ani exact cel pe care acum îl calomniază: Valentin Vrabie. Pentru că orice i-ar putea reproșa fostul citymanager lui Vrabie, un fapt rămâne în picioare: anume că actualul primar l-a făcut pe Moșescu personajul public din prezent.

Ce ați citit mai sus este povestea tristă, cum altfel, a unui eșec. Este exemplificarea concretă a unei constatări amare făcute de profesorul Dumitru Drăghicescu într-o lucrare de anvergură publicată în 1907 ( „Din psihologia poporului român”), anume că unii compatrioți au o inteligență vioaie dar, din păcate, un caracter slab.

Asta mă face să revin la începutul expunerii. Tinerii au nevoie de șanse. România are nevoie de tineri, de energia, inventivitatea și competența lor. România nu-și mai permite să irosească imensa avere pe care-o reprezintă optimismul, fantezia și îndrăzneala celor mai proaspeți dintre noi. Din păcate, însă, tinerețea în sine nu este suficientă. După cum vedem în tristul caz al tânărului Bogdan Moșescu, e nevoie și de caracter. Iar caracterul, departe de-a fi vreun mister, reprezintă o piatră rară. Tinerețea se cere dublată de onoare. Entuziasmul juvenil trebuie susținut de rigoare morală. Performanța ar trebui împletită cu recunoștința.

Asta așteptăm cu toții de la tineri, pentru a putea spera la vremuri mai bune. Dar ce facem cu tinerii îmbătrâniți prematur în rele? Din păcate nu există un răspuns limpede la această întrebare. Sperăm, doar, că ei sunt teribila excepție!

Despre Autor:

Bogdan Papacostea

Lasă un comentariu