Opinii

Trusă pentru timpuri noi

„Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc” – ar fi spus Malraux. Negând paternitatea, avea să spună într-un interviu: „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău”.

Nu sunt „micul Malraux”, departe de așa ceva. Am evitat mai tot timpul să deschid asemenea subiecte, convingerile religioase și cele politice încă generând (adeseori împreună) tensiuni exagerate sau cel puțin sprâncene ridicate – căci sunt subiecte care creează de la sine diviziuni. Iar când mai suntem și aprigi la vorbă, dialogul se disipează cu totul. Desigur, nu mai cred că artele pot emite pretenția de a lipi continentele cu scotch, dar acolo persistă un cu totul aer.

Mai bine să-i deranjez puțin pe unii oameni cu alegerile mele artistice decât să mă chinuiesc să le explic în vreun fel viața mea spirituală (trecută cu totul în paranteze). Nici în privința asta și nici în privința vieții sexuale nu se găsește acceptare pe toate drumurile (cu atât mai mult în țara asta…).

Dar nu toți pot fi așa. Nu toate credințele se lasă expediate în spațiul privat, drept pentru care apar convulsii în spațiul public chiar și pe seama unor pretexte neînsemnate (cum ar fi cazul în care, datorită unei fuste prea (!) lungi, o elevă musulmancă din Franța a fost trimisă acasă). Iar unele scenarii SF aduc imagini foarte plauzibile ale unui viitor apropiat în care, în pofida hipertehnologizării (de fapt, datorită medierii tot mai eficiente, interfața aproape fiecărui aparat necesitând din ce în ce mai puțină cunoaștere tehnică! Să nu mai spunem de cultura generală delegată Internet-ului…), se amplifică în moduri nefaste tendințele religioase și se poate ajunge ca oamenii cu putere să devină și literalmente „superoameni” (eventual de venerat, căci nici de cultul totalitar al personalității n-am scăpat cu totul).

Roboții deja au ajuns să demonstreze că pot acapara mai multe feluri de meserii decât cele cu care ne-am obișnuit deja. Prin urmare, mulți oameni ar putea deveni și oficial „umanitate de mâna a doua”, dispensabilă. Scenariul mai optimist este că, măcar într-o parte mai privilegiată a lumii, va exista venit minim universal, astfel încât cei care nu sunt decât niște „ratați” pentru capitalismul actual (subsemnatul, de pildă) și cei pentru care sărăcia chiar nu este doar un cuvânt vor fi puși într-o cu totul altă situație, mai demnă.

Situație care nu rimează cu „job”, ci mai degrabă cu „arte și meserii”. Sună a comunism? Poate doar a „îmburghezire” universală, cum suna teza unui film al lui Pasolini, Teorema. Aici mă refer însă – dincolo de toate obiecțiile care se pot ridica, precum problemele ecologice și ignorarea conservării sistemului capitalist ș.a.m.d. –  la o posibilitate tot mai mare de a-ți lua în posesie timpul și de a-ți estetiza viața (în moduri mai mult sau mai puține conștiente, căci mijloacele și platformele noastre de exprimare ne dau și această posibilitate, de a nu vede în conduita de pe FB sau Tumblr o acțiune „artistică”).

Gesturile vieții spirituale și/sau „pur” estetice par să conveargă aici, dar trebuie să tragem linie și să recunoaștem că individualismul hipstăresc (cu atât mai mult când este valorizat cinismul, de exemplu) nu este decât un model printre altele și că orgoliile care persistă din cândva existentele „competiții” (greșesc, mai există o „competiție”: cea a pieței) lasă un gol pe care tind uneori să-l umple tendințele religioase – mai mult sau mai puțin coerente în practică, căci mai toate aceste credințe (în special cele monoteiste) presupun modele (să nu le spunem neapărat dogme) și practici care exclud sau tind să le excludă pe altele.

Repet, nu toate acestea se simt datoare să admită că valorile lor religioase ar putea fi interșanjabile și că ar ține de un spațiu separat de cel secular. Nici gusturile „nu se discută”, dar, în mod inevitabil, chiar asta se întâmplă. Pasiunea umană și conflictele pe seama ei sunt inevitabil legate, tensiunea aceasta nu poate fi decât canalizată. În cazul în care diferențele doctrinare se vor estompa pe scară largă în favoarea eticii interumane, poate, ne vom confrunta cu mai puține conflicte religioase și mai mult cu nude, simple disensiuni economico-politice, conflicte de putere încă mascate de pretexte…

Poate greșesc în aceste observații, încerc doar să-mi fac o „trusă” pentru timpuri noi și „jocuri secunde”. Un utilizator cu inteligență artificială a fost retras la puține ore după ce a început testarea pe Twitter, deoarece învățase lozinci neo-naziste mai repede decât orice altceva. Sună ca o comedie absurdă, dar chiar atât de facil este să disprețuiești viața și să perpetuezi o ideologie, cu atât mai mult cu cât realitatea, în multe privințe, este prea complexă pentru a încăpea în prejudecățile de care cu greu ne scuturăm. Dacă esteticul (care nu se mai limitează la artele breslelor; aici se vede moștenirea avangardelor, și anume conștientizarea artificialității granițelor dintre gesturile care compun artele oficiale, instituționale și gesturile vieții) se regăsește în „trusa” aceasta, este pentru că a devenit un mijloc de supra-viețuire, de reumanizare prin cultură în fața presiunii rutinei și a „eficienței”.

Despre Autor:

Yigru Zeltil

Lasă un comentariu