Asasinarea ambasadorului la Ankara al Federației Ruse, ES Andrei Karlov, act terorist de manual, nu trebuie să fie privită în cheie paradigmatică și nu va avea un impact major asupra politicilor globale ale marilor actori de pe arena internațională. Acest act reprobabil și odios va genera măsuri și reconfigurări strict sectoriale, în domeniul asigurării pazei și securității înalților demnitari.
Prima concluzie ce poate fi evidențiată în contextul acestui atentat este că autoritățile turce, ocupate cu măsurile de represiune internă, au eșuat lamentabil în a asigura protecția înaltului demnitar rus, obligație de bază a oricărui stat de acreditare în raport cu diplomații străini.
O a doua dimensiune o reprezintă consolidarea politicilor ruse în domeniile în numele cărora a fost comis acest atentat – implicarea politică și militară în Siria, sprijinul forțelor guvernamentale de la Damasc, implicarea în forță a Moscovei în configurarea noii ordini mondiale, combaterea formelor tradiționale și atipice de terorism (potrivit filosofiei politice ruse privind terorismul, care nu întotdeauna coincide cu cea europeană / euroatlantică / occidentală).
După cum cunosc, inclusiv din experiența diplomatică personală de la Moscova, autoritățile ruse nu numai că nu se vor lăsa demotivate, ci, dimpotrivă, își vor consolida acțiunile în domeniile de mai sus. Nici Nord-Ostul, nici tragedia de la Beslan, nici victimele aproape zilnice ale confruntărilor de gherilă din Cecenia nu au redus motoarele politicii de forță a Moscovei în Caucaz, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu etc.
Din analiza stilisticii primei reacții a președintelui rus rezultă că tonul acestuia a fost categoric și adecvat – Moscova va căuta și va pedepsi bandiții, va sprijini autoritățile turce cu o grupă de experți, va găsi mâna care a condus brațul ucigașului și va aplica măsuri de răspuns. Nici o noutate în discurs, tonul este corect, mai puțin emfazele, cunoscute de experți, privind lupta antiteroristă, care reprezintă o specialitate a casei în retorica oficialilor ruși.
Este cert că Federația Rusă va regândi din temelii modul în care își amplasează pe teren mecanismele de protecție a demnitarilor proprii în afara teritoriului național. Foarte probabil, în urma acestui atentat, Moscova va consolida dispozitivele de monitorizare și protecție a reprezentanților misiunilor diplomatice din Serviciul Exterior al MAE rus, după model american sau israelian. În momentul de față, dispozitive de protecție proprie a diplomaților naționali, complementare celor pe care sunt obligate să le implementeze țările de acreditare, au țări precum Statele Unite, Israelul, Japonia, Spania etc, iar Moscova va derula eforturi considerabile pentru a intra în lista scurtă a elitei mondiale.
Cine se așteaptă la evoluții politice și geopolitice după acest atentat (inclusiv organizatorii acestuia) va avea mult de răbdat. Relația politică ruso-turcă nu este în primejdie, iar intervenția rusă în Siria va continua nedezmințit.
Nu pot privi atentatul de la Ankara nici ca pe o provocare, cunoscând chiar contextul operațiilor de teren din Siria și inițiativele politico-diplomatice recente (pozitive) ale Moscovei de la Consiliul de Securitate al ONU. Aș vedea mai degrabă în acest act terorist o expresie diformă a ideologiei islamice radicale, fără rațiuni sau oportunități de natură geopolitică, o reacție / răzbunare mai degrabă individuală (evident, reprobabilă) la excesele de forță ale Moscovei împotriva rebelilor sirieni de la Alep și de pe întreg teritoriul sirian.
Linșarea ambasadorului rus în galeriile de artă de la Ankara nu va aduce modificări nici în poziția oficială a Turciei față de Siria, poziție pe care ministrul turc o va reitera astăzi, la Moscova, în trilaterala Rusia-Turcia-Iran, constituită în formatul miniștrilor de externe. Nu se va întâmpla nimic spectaculos din punct de vedere politic nici în această trilaterală implicată în operațiunile din teren din Siria, la nivelul deciziilor politice ale celor trei țări, aliate conjunctural la Alep.
Unele evoluții modeste pot avea loc în planul consolidării sprijinului și cooperării în domeniul antiterorist între structurile de securitate și informații dintre Rusia și Turcia, chiar Rusia și SUA, însă această cooperare va rămâne în mod legic limitată, din rațiuni ce țin de filosofiile naționale diferite ale mediului securitar, la nivel regional și global.
În modesta mea opinie, asasinarea ambasadorului rus la Ankara (caz departe a fi unul izolat în ultimii ani, așa cum titrează chiar presa rusă, mult mai bine informată decât cea de pe Dâmbovița) ar putea reprezenta un caz de manual pentru structurile cu atribuții în domeniul asigurării pazei înalților demnitari și, poate, chiar un moment de cotitură în analizarea și combaterea unui modus operandi de acest gen – nu exclud o consolidare a măsurilor specifice acestui domeniu, la nivelul celor mai importante țări din lume (cu excepția celor care, conștiente de aceste riscuri, au adoptat de mult măsuri eficiente, precum SUA) sau chiar o externalizare a conștienței acestei necesități, la nivelul țărilor mici și mijlocii.
În fine, două concluzii privind România. Prima ține de reacția rapidă și exemplară a MAE român (ton politic corect – condamnare fără echivoc a atentatului și compasiune față de Moscova, reacție promptă etc). O a doua ține, în contextul implicării țării noastre în diferite teatre de operații în afara României, de necesitatea consolidării mecanismelor de protecție a diplomaților români. Aici este foarte mult de lucru, iar vremurile ce vor veni vor demonstra dacă acest caz de manual a fost înțeles și pe Dâmbovița.
