UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015 (cu posibilitatea de prelungire în 17 iulie, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi).
Anul acesta vor fi două teme, la alegere, atât pentru secţiunea Individual, cât şi pentru secţiunea Grup.
Insistăm asupra conceptului de exerciţiu (şi nu spectacol) în ceea ce priveşte grupul, pentru că dorim să vedem performanţe actoriceşti şi de relaţie, nu neapărat un spectacol împlinit, cu un concept regizoral mai mult sau mai puţin original.
Temele:
1. Dada* – Ce-i cu dadaismele astea?…
Un exerciţiu complet liber pentru realizarea căruia se acceptă orice formulă estetică având ca suport un poem, o proză dadaistă sau o operă de artă dadaistă. Este obligatoriu ca scriitorul/artistul pe care-l alegeţi să aparţină mişcării dadaiste apărute acum o sută de ani: 1916-2016.
2. Vacanţa la mare
a.Exerciţiu cu text având la bază o lucrare literară (roman/text dramatic/poem în proză/film) a unui autor clasic sau contemporan care are acest subiect. Nu se acceptă texte personale ale concurenţilor. Componenţa maximă a unui grup – 6 persoane.
b.Exerciţiu non-verbal (improvizaţie, teatru-fizic, teatru de obiecte, teatru circ, etc.) cu această temă.
Durata maximă: 15 minute la Individual şi 25 minute la Grup.
Se pot înscrie actori care au absolvit facultatea începând cu promoţia 2011.
Candidaţii trebuie să trimită la adresa doina@uniter.ro un curriculum vitae, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exerciţiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerinţe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menţionaţi.
Data limită de înscriere este 1 iulie 2015.