„În alb te-ai măritat, ales-ai cumpătat. Te-ai măritat în gri, departe vei porni”

Istoria acestei celebre rochii începe aproximativ cu 2000 de ani în urmă, când miresele din Egipt purtau mai multe rânduri de materiale simple de culoare albă unul peste altul. Şi în Grecia Antică, albul era culoare de sărbătoare şi simboliza un prilej de bucurie. În Roma antică miresele utilizau rochii albe din materiale foarte moi, ceva asemănător voalului sau mătăsii. Purtarea unei astfel de rochii însemna un tribut adus zeului Hymen, zeul fertilităţii şi al căsătoriei. Un obicei curios pentru acele vremuri era că atât miresele elene, cât şi cele romane purtau pe faţă un voal colorat ce simboliza devotamentul şi supunerea faţă de viitorul soţ. Despre rochia albă de mireasă se spune că reprezintă puritatea iar voalul este simbolul castităţii. Cu toate acestea, rochiile marilor personaje erau de toate culorile curcubeului. În Evul Mediu erau adesea adesea roşii, iar în secolul al XVIII-lea brodate cu flori multicolore…

Mijloacele comunicării de masă permit tuturor să urmărească ce este nou în materie de modă. Vehiculul principal de transmitere a modei către marea masă este mass-media. Supuse de cele mai multe ori unor politici de marketing şi comunicare, trendurile sunt promovate prin intermediul unor diverse canale: televiziune, reviste specializate etc. Televiziunea nu doar transformă reprezentaţiile vestimentare într-un spectacol viu şi popular ci,  în calitatea lui de  instrument privilegiat al reprezentării sociale vehiculează – în fiecare clipă – întreaga panoplie de haine purtate în toate ocaziile vieţii, de diversele categorii sociale și din, practic, toate ţările lumii.  Nu numai paradele de modă preluate de pe scenă contribuie la adoptarea unui trend. De la reportaje transmise de la un anumit eveniment cu o largă participare de VIP-uri şi  în care se descriu cu lux de amănunte ţinutele vedetelor (decernări de premii, nunţi, botezuri care au în centru personalităţi etc.), emisiuni sau rubrici specializate axate pe modă până la jurnalişti, prezentatori de jocuri sau de varietăţi, moderatori şi invitaţi politici care sunt toţi în ton cu moda, televiziunea scoate în evidenţă faptul că „privilegiaţii” săi sunt conectaţi cu noile tendinţe.

Fără doar şi poate moda nu este numai o industrie ci şi o artă, mai ales începând cu secolul XX, fapt ce face ca multe dintre revistele de artă şi de modă să fie consacrate alianţei dintre aceste două domenii.  În termenii lui Roland Barthes, în mass media avem de a face cu trio-ul semiotic al costumului. Semioticianul distinge costumul imagine (fotografiat sau desenat), costumul scris (transformat în limbaj) şi costumul real. Prin actul traducerii verbale a costumului, presa de specialitate îl va transforma în purtător de sens şi îl va proiecta în sfera imaginarului. „Nu obiectul ci numele este cel care trezeşte dorinţa” crede R. Barthes (1967, p. 10) şi dezvăluie că prin întâlnirea unui obiect cu un limbaj, şi deci prin alăturarea aspectului practic cu cel reflexiv, prin insistenţa asupra accesoriului şi camuflarea semnificativului sub arbitrar sau funcţional, prin alăturarea futilului seriosului,  retorica presei de specialitate nu face altceva decât să videze sensul obiectului în sine. Barthes conchide că imaginile recepţionate de public au efect asupra comportamentului vestimentar al acestuia.

Rochia de mireasă a căpătat un loc aparte în istoria modei şi a cunoscut zeci de transformări de-a lungul timpului. Un vechi poem victorian despre cum va influenţa culoarea rochiei viitorul miresei spune că:

 „În alb te-ai măritat, ales-ai cumpătat. Te-ai măritat în gri, departe vei porni. În negru te-ai mărita, de soţ te-ai dezbăra. În roşu te-ai mărita, vei vrea sfârşitul a ţi-l da. Te-ai măritat în azuriu, onestă-i fi până târziu. Te-ai măritat în sidefiu, vei trăi în ritm zglobiu. Măritată-n verde, ruşine de cin’ te vede. În galben te-ai mărita, ruşine de soţ vei avea. De te-ai măritat în brun, din oraş tu pleci la drum. Te-ai măritat trandafiriu, nu mai şti de ce-i hazliu” (“Married in white, you will have chosen all right. Married in grey , you will go far away. Married in black, you will wish yourself back. Married in red, you’ll wish yourself dead. Married in blue, you will always be true. Married in pearl, you’ll live in a whirl. Married in green, ashamed to be seen, Married in yellow, ashamed of the fellow. Married in brown, you’ll live out of town. Married in pink, your spirits will sink”, Kelsey McIntyre, „The History of the White Wedding Dress” http://www.fromtimespast.com/wedding.htm).

„În cultura occidentală, rochiile de mireasă au început să fie din ce în ce mai elaborate şi mai înzorzonate, mai ales începând cu perioada medievală. În Evul Mediu, cele mai multe căsătorii aveau la bază un interes, puteau fi o uniune între două familii, două afaceri de familie şi chiar două ţări. De aceea, rochia trebuia să o avantajeze pe mireasă şi să o pună într-o lumină cât mai favorabilă, ea fiind un semn al statutului social. În rândul săracilor nu existau asemenea ceremonii fastuoase, rochia de mireasă fiind un adevărat lux, aşadar încropeau un fel de petrecere care simboliza căsătoria celor doi” („Istoria rochiei de mireasă”, http://www.hotcity.ro/ce-ne-inconjoara/rubrica/istorii-simpatice/istoria-rochiei-de-mireasa).

Elizabeth Davies apreciază că „în epoca medievală, când căsătoriile regale erau de o mare importanţă politică şi folosite pentru a consfinţi alianţa dintre două ţări, era de asemenea necesar pentru tânăra mireasă să arate magnific pentru a menţine prestigiul ţării și pentru a impresiona ţara mirelui cu bogăţia aparentă a ţării ei.  Bijuteriile ei puteau fi subiect de negocieri prelungite, ca parte din zestrea ei. În acest scop se folosea cât mai mult material posibil, eventual dintre cele mai costisitoare cum ar fi: catifea, mătase, damasc, satin, blănuri şi ţesături cu fir de aur şi argint” (E. Davies, „A Brief Hystory of  the Wedding Dress in Britain”, http://www.dressfinder.com/history-wedding-dresses/).

Nici culorile nu puteau fi mai sărăcăcioase şi oricum numai cei bogaţi îşi puteau permite textile în culori precum roşu, negru sau purpuriu, mai greu de obţinut faţă de nuanţele care rezultau din vopsirea cu pigmenţi naturali din legume. Rochia era împodobită cu nenumărate pietre preţioase: diamante, rubine, smaralde, safire, perle etc., în unele cazuri atât de dens încât materialul nu se mai vedea. Istoria consemnează, astfel, că în secolul XV, la căsătoria Marga­retei de Flan­dra, rochia pe care o purta era atât de grea din pricina pietrelor preţioase încorporate, încât a fost nevoie de doi gentlemeni care să poarte mireasa astfel imobilizată în biserică.

Odată cu apariţia monarhiilor constituţionale, căsătoriile regale aveau mai degrabă o importanţă dinastică decât naţională dar cu toate astea o prinţesă de peste mări dorea să  impresioneze noua ei ţară. Uneori acest lucru dădea greş, mai cu seamă atunci când un stil vestimentar aflat la loc de cinste la o curte regală se întâmpla să nu fie la fel de apreciat la alta.  Acesta a fost cazul bietei Catherina de Braganza (n.n. prinţesă portugheză) la nunta ei cu Carol al II-lea al Marii Britanii, când rochia ei roz de crinolină şi coafura au fost considerate ca fiind neîngrijite…  

Una dintre primele femei celebre care a purtat rochie albă la nuntă este Regina Maria a Scoţiei, care, la 15 ani, se căsătorea cu Francis al II-lea al Franţei – de 14 ani -, în secolul al XVI-lea (în aprilie 1558). „Festivităţile de nuntă ale viitorului cuplu regal au fost magnifice şi ştirea despre ceremonie a fost publicată o săptămână mai târziu. Despre rochia Mariei de Stuart ni se spune «[Ea] a fost îmbrăcată în haine albe precum ale crinilor, create atât de somptuos şi bogat încât ar fi imposibil de descris. Două domnişoare purtau minunata trenă lungă»” ( „What is known about Mary Queen of Scots’ first wedding dress?”, http://quezi.com/13789).

Deşi scriitorul nu a fost reporter de modă, aceasta a descris şi bijuteriile purtate de regină: „în jurul gâtului avea un pandantiv de o inestimabilă valoare, pe un colier cu pietre preţioase şi alte bogăţii magnifice. Pe cap purta o coroană de aur ornamentată cu perle, diamante, rubine, safire, smaralde. În mijlocul coroanei avea o bijuterie fină de culoare roşie (o piatră de rubin) evaluată la 500.000 de ECU sau mai mult”.

În orice caz, rochia Reginei Maria a Scoţiei – în cazul primei căsătorii – a atras o mulţime de comentarii. Albul rochiei nu a fost privit cu ochi buni, mai ales că în Franţa, în perioada respectivă, culoarea albă era considerată o culoare de doliu. Dar tocmai pentru că a fost albă, sau în principal albă, spre deosebire de cele mai multe rochii de mireasă înainte de secolul al 19-lea, aceasta este astăzi menţionată adesea în lucrările cu tematica privind nunta şi paginile de web ale „istoriei rochiei de mireasă” sau „când a avut loc prima nuntă în alb?” etc.

În imagine, Nunta Reginei Victoria cu Prinţul Albert de Saxe-Coburg Gotha