Părinții mei sunt medici, deși toată copilăria mi-am dorit să aibă alte profesii: tata să fie lăutar, pilot sau polițist de proximitate, iar mama pictoriță sau „patroană” de fabrică de înghețată. În fine, nu am văzut niciodată în medici niște semizei, niște salvatori, ba dimpotrivă.
Abia când, după o gardă lungă, mi-am văzut tatăl la spital și am observat că saboții lui albi de spital aveau pete de sânge închegat, am înțeles ce fac medicii. Că profesia lor implica sânge, moarte, suferință, pacienți și aparținători( așa se cheama cei dragi pacientului, e o formă de aparținere pe undeva), teamă, grijă adusă acasă că pacienta x are o simptomatologie nefirească, telefoane la ore târzii sau în concedii. Am văzut asta la părinții mei și la prietenii noștri de familie, mai toți din tagma medicală, voi vedea asta și la sora mea, viitor medic.
Am înțeles, însă, și că sistemul medical e o bizarerie inertă, că miniștrii cu cel mai important portofoliu (da, Sănătatea și Educația sunt portofoliile ministeriale și domeniile bugetare mai importante decât Apărarea, deși maeștrii bugetului de stat cred întotdeauna altfel) sunt de multe ori nu doar străini de actul medical, ci niște personaje găunoase, fără pic de umanitate. Că unii directori de spitale sunt numiți politic, în relații clientelare cu baronetul local ca unii directori de școli sau inspectori școlari, dar asta e altă poveste.
Am mai înțeles și drama medicilor buni care sunt băgați în aceeași categorie cu aceaia, colegi de-ai lor de breaslă, care își nesocotesc profesia, fac ferfeniță jurământul dat și angajamentele, își insultă pacienții, sunt corupți și inumani, dar se erijează în dumnezei. Sunt câțiva, e drept.
Mi-e groază de ce s-a întâmplat în povestea imundă numită Hexi Pharma, e atât de grav și de scandalos ce s-a petrecut încât te paralizează.
Sigur că mobilizarea societății civile pentru anularea contractului inept și începerea anchetei privind infecțiile intra-spitalicești e importantă, dar mult, mult mai importantă e mobilizarea sistemului medical din interior.
Mi-ar plăcea, deci, ca azi la protest să văd medici, rezidenți, asistente și asistenți, infirmiere și infirmieri, studenți mediciniști.
Și, pentru prima dată, să nu mai trăiesc într-o țară care ne greșește sistematic și care sper nu ne va transforma și pe noi în greșiți.