Dacă privim atent spre Trump, Putin şi Lukaşeno vedem că cei trei au enorm de multe lucruri în comun. Ei vin cumva din lumea anilor 70-80 şi reprezintă componentele de bază ale acelei lumi. Un soi de rămăşiţe.
Ei nu sunt din anii 60 – generația Sputnik şi Beat, nu au nimic cu 68. Ei sunt profund conservatori – dar altfel decît cei din secolele trecute: au trecut prin nişte transformări sociale, culturale, economice şi politice.
Lukaşenko e un soi de fermier CAP-ist. El crede în elementele simple ale lumii: cartof, vacă, tractor şi kalaşnikov. El asta ştie şi asta face cît de cît. Cînd iese cu kalaşnikovul în mînă în faţa tinerilor care nu au atins în viaţa lor decît ecranele telefoanelor pare un contrast teribil. Copiii aceia habar nu au ce e cu instrumentul acela „primitiv” al bunicilor. La ce bun o puşcă, o vacă, un tractor dacă ai iPhone?
Putin este produsul tipic al maşinăriei administrative dar nu cea birocratică funcțională ci cea tenebroasă, ascunsă. Dar e produs al maşinăriei administrative: el crede în aparatul administrativ, în reguli, ierarhii, control. Ca şi produsul UTCist al DDR – Merkel: sunt ultimii administratori de şcoală veche din Europa. Însă îi place teribil consumul. Şi economia e construită pe acest sistem de capitalism reglementat: clase, clanuri, familii, grupuri bine ierarhizate, clar subordonate cu parcele financiare clare. Societatea lui Putin e un tren: o clasă mică VIP, cîteva vagoane clasa supusă medie şi multe vagoane clase „inferioare”.
Acest lucru invechit irită enorm de mult tinerii, nouă clasă creativă. Şi ei vor la clasa VIP nu la vagoanele din spate cu poporul. Ce vor Navalnîi şi clasa creativă? Loc la clasa VIP, conservarea statutului – adică vor mai mult Putin dar nu aşa scorţos şi în stilul acesta de școală veche de Partid şi Stat – vor cu mult sclipici, jucăuş şi distractiv – ca la Corporaţie. Aşa mai imaterial dacă se poate, cu mult design şi chefuri corporatiste, cu team building-uri etc. Mai civilizat cum ar veni
Trump – este produsul celei mai avansate economii neoliberale şi a celei mai dezvoltate societăți ale spectacolului. El este un soi de produs de cazino-bordel-showbiz. Cam asta e esenţa capitalismului financiar de anii 80: mult cazino – asta e în esenţă Wall Street. Mult bordel şi mult showbiz cît se învârte roata cazinoului. Trump e la rândul lui conservator dar unul care nu respectă reguli.
Ce vor tinerii – o lume mult mai disciplinată, corectă şi puritan etică dar laică. Incorectitudinea îi irită la culme. Şi se apucă să facă curăţenie şi să bage la greu disciplinare. Pînă şi conservatorii se sperie, pînă şi puritanii încremenesc.
Cei trei sunt conservatori însă nişte conservatori de şcoală războinică ce îşi impun reguli, încalcă reguli, ameninţă războinic, pun mîna pe armă dacă trebuie. Arată foarte arhaic pentru gusturile „tineretului progresist” care a crescut într-o cultură occidentală destul de imaterială, paşnică şi prosperă.
Paradoxul e că marea parte a tinerilor care se consideră anticonservatori, un soi de progresism cultural, vin cu un discurs care este mai conservator, mai disciplinar şi mai corect decît al celor pe care-i neagă. Adică vor un soi de nouă burghezie foarte aşezată, ipocrită şi dacă se poate fără nimic nociv. Vodkă fără alcool, ţigări fără nicotină, carne fără grăsimi, cuvinte powerpoint fără subînţelesuri şi încărcătură istorică etc. Totul insuportabil de eco, vegan şi pe biciclete. Dar care conservă statut. Conservatorilor ieșiți din anii 70-80 le plac lucrurile nocive – adorau hainele de plastic şi E-urile.
Ceea ce e foarte interesant e că lupta celor tineri se duce pe acest cîmp simbolic şi nimănui prin cap nu-i trece că puterea nu se află în statui şi simboluri, multe justificat atacate, ci în zone mult mai concrete precum banca, de exemplu. Iritant e chiar să vezi bancher luptînd alături de cei tineri pentru tot soiul de fumigene – bancherii luptă anticorupţie? E de un cinism cosmic.
Există mult revanşism: revoluţiile de obicei sunt revanşiste. Dar aceste revanşe au cauze concrete: de obicei multe probleme nerezolvate şi ipocrit ascunse. De care nu vrem să ştim. E uşor să învinuim pe cei ce se revoltă.
Cred că asta s-a pierdut enorm de mult: cum identific locul în care se află puterea? Unde se află puterea?
Dacă schimbarea înseamnă să schimbi pe Putin cu Navalnîi iar pe Trump cu o Hillary Clinton mai tînără nu ai rezolvat absolut nimic. Ba din contră!
Fireşte e o tuşă groasă ce spun aici, o imagine de grup de prim plan. În plan secund se întîmplă multe lucururi mult mai interesante.
