Cum merg vânzările cu „Anton”?

Lumea spune că foarte bine, am ajuns să cred și eu asta. Au mai rămas doar câteva exemplare în toată țara. „Numele meu este Anton” se vinde numai în librăriile Cărturești, ei s-au ocupat foarte bine de mine și au ajutat la promovarea unei debutante. Mi-a fost foarte greu la început, evident, nimeni nu paria pe mine și nicio altă librărie nu m-ar fi luat. Sper ca la reeditare să continuăm colaborarea.

În afară de tipar, editura a mai făcut ceva pentru cartea ta?

Asta nu am de unde să stiu. Promovare mi-au făcut cititorii, rețelele de socializare au ajutat enorm. Mulți mi-au făcut surpriza să-mi scrie pe pagina personală de FB o părere sau să-mi scrie în privat. M-am bucurat de fiecare dată, uneori țopăiam prin casă și verificam de câteva ori dacă e adevărat. Dar tot simt că am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine, să mă promoveze și să mă învețe. Încerc să învăț să mă vând. Am mare încredere în munca mea și nu vreau să o las să moară. Nu știu ce voi face în viitorul apropiat, probabil că voi scoate singură următoarea reeditare, mă încântă idea, deși habar nu am care sunt termenii legali. Cartea este acum în curs de traducere. Nu am niciun plan, dacă îmi fac unul sigur se vor răsturna lucrurile. Stiu că va fi bine!

Stilul romanului tău e unul special. Ai avut un model?

Nu, niciun model. Există mulți scriitori pe care îi admir enorm, dar niciun model. Cât despre stil, cartea este scrisă la persoana întâi, mulți m-au întrebat dacă este povestea mea (sub nicio formă nu!). Voiam să fie ca o spovedanie, ceva în interior, ceva care nu poate fi urlat în gura mare. Să fie intim. Să aparțină. De aici și ideea de a lua o viață și a o modela astfel încât să conștientizăm că nimic nu este într-un singur fel, că totul are o explicație, că suntem diferiți și la fel. Puzzle-ul acesta ajută pentru că, fiind un roman format din capitole scurte și aparent de sine stătătoare, poți face legătura renunțând la ideile preconcepute. Am construit personajul în așa fel încât fiecare cititor să își vadă propria realitate și să se poată identifica, deși acțiunile sau sentimentele sunt total diferite. Oricine își poate scrie propria carte dupa modelul Anton.

Ce cărți ai citit de curând?

„La limită” de Diana Farca și „Convorbiri telefonice” de Roberto Bolano.

Ce carte ai lua cu tine pe celebra insulă pustie?

„20 de ani în Siberia” de Anița Nandriș Cudla pe care aș reciti-o ori de câte ori mi-ar fi greu.

Dar ce carte ai scrie pe insula cu pricina?

Tare aș scrie încă o carte, cea pe care am început-o și de care nu m-am mai ocupat. Chiar aș avea nevoie de insula aia pustie, să am acolo o cameră, un laptop și multă liniște. Aș lua câinele cu mine.

Cum au reacționat criticii literari la volumul tău?

Ca dracul la tămâie. De aia e bine să ai pe cineva care să se ocupe de promovare; nu am trimis cartea nimănui, nici măcar nu aș fi știut cui.

„Anton” cum s-a născut?

S-a născut la un frappe în Grecia, pe insula Thassos. Sub măslini și la 10 metri de mare. A început dintr-o joacă și a ajuns o carte. A fost plăcut dar și greu să construiesc viața cuiva exact așa cum vreau eu. Personajul nu există dar, dacă ar exista, ar trebui să-l urăsc prea tare ca să-i pun povestea pe hârtie.

Cum te-ai hotărât să o publici?

Datorită prietenului meu cel mai bun s-au întâmplat toate, Horațiu Nil Albini se numește. I-am trimis manuscrisul pe email și a doua zi m-a sunat și mi-a zis că dacă nu o trimit la edituri, nu mai vorbește cu mine. Evident că ar mai fi vorbit dar, picându-mi foarte bine încrederea pe care mi-a dat-o, am încercat.

Unde îl vezi pe „Anton” în viitor?

Cred că va fi bine cu el, nu știu cum, dar va fi bine. Mă încurcă mult toate amănuntele legate de orice altceva decât scrisul în sine. Le voi învăța eu și pe astea! Aștept traducerea. Mai vedem!

Mulțumesc!