Dacă ieri i-am luat apărarea lui Stelian Ion, azi, pentru imparțialiate, îi voi lua apărarea lui Vergil Chițac. Desigur, asta este o autoironie deoarece nici unul dintre candidați nu are nevoie să fie apărat de mine sau de altcineva.
Atacurile de campanie nu sunt o noutate ci, mai degrabă, normalitate. Dar, unele din ele sunt atât de slab construite, încât te obligă la reacție.
Mă gândesc la o discuție pe care dl. Vergil Chițac a purtat-o cu dl. Cristi Hagi în studioul Dobrogea TV, dialog în timpul căruia invitatul emisiunii s-a referit la „alienarea” constănțenilor. Aproape imediat, pe câmpiile înverzite ale internetului, cei mai inapți dintre postaci au trântit-o pe-aia cu „ia uite, Chițac zice de constănțeni că-s alienați, adică nebuni!” Deși imensă, gălușca a fost înghițită, totuși, de mulți consumatori de fake. Procesul de înghițire a fost facilitat și de marea doză de analfabetism care ne roade patria. Nu știu, ați văzut statistica aceea recentă din care rezultă că românii cheltuie pe cărți 15 lei anual? Exact la asta mă refer! Asta face ca cele mai ieftine și triste manipulări să-și găsească prea multe victime.
În discuție, Vergil Chițac folosește termenul de „alienat” cu sensul de „înstrăinat”. Cuvântul „alienat” provine din latinescul alienatus care înseamnă exact asta: înstrăinat. În limba română, alienat a venit pe filieră franceză ca neologism cu nuanță juridică, folosit și acum în construcția „alienarea bunurilor”. Desigur, cuvântul are și o nuanță psihiatrică, referindu-se la cei „înstrăinați de sine” – un mod mai elegant de-a clasifica boala mintală. Pe vremea lui Freud, psihiatrii se mai numeau și alieniști. În sfârșit, una din cele mai frecvente utilizări ale lui „alienat” are un sens antropologic și face referire la distanța și lipsa de comunicare specifice societății contemporane
Sensul unui cuvânt polisemantic este dat de contextul în care e folosit.
„Trebuie să ținem oamenii aproape. Nu e vina lor că au devenit alienați” a afirmat Vergil Chițac. E ușor de observat că în contextul prezentat, „apropierea” este un remediu al „alienării”, adică al „înstrăinării” sociale. Nimeni nu vorbea acolo despre tratamente psihiatrice și spitale de boli nervoase.
Mai comic este faptul că triștii postaci își susțin manipularea cu un extras din Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Probabil așa a și apărut vorba aia că „ești prost cu cartea-n mână”
