Evenimente Subscribe

Gaze lacrimogene la Școala Ion Jalea din Constanța

Doi foști elevi ai unității de învățământ s-au amestecat printre ceilalți copii și astfel au intrat în școală. Au urcat până la etajul 1, unde au pulverizat spray lacrimogen, apoi au rupt-o la fugă. Pentru că pe holuri mirosea puternic …

Strivită de semafor, a murit după trei zile de luptă

În urmă cu trei zile, o tânără a venit să-și vadă mama, interntă în spital în urma unei intervenții chirurgicale. În momentul în care s-a petrecut nenorocirea, plecase să-i cumpere medicamente de la o farmacie de lângă unitatea medicală. Destinul …

Spânzurat cu cearșaful de pe pat la Palazu Mare

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, internat la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, a fost găsit spânzurat vineri seară, el fiind adus la unitatea medicală tot în urma unei tentative de suicid. Potrivit reprezentanților Poliției Județene …