Externe Subscribe

Acord al apei semnat pentru reînvierea Mării Moarte

Israelul, Iordanul și autoritățile palestiniene au semnat cu acord tripartit de contribuție cu apă pentru a reîmbogăți Marea Moartă care este pe cale să sece. Acesta antrenează construirea unei conducte care să transporte saramură de la o centrală de desalinizare …

Canada vrea să preia controlul asupra Polului Nord

Canada revendică Polul Nord ca parte a unei licitații pentru a prelua controlul asupra unei părți din Arcticul bogat în resurse, relatează euronews. Ministrul de externe John Baird a spus că actele au fost trimise la comisia ONU care în …

Agenția de presă rusească RIA Novosti a fost închisă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a desființat agenția de presă deținută de stat, RIA Novosti, realatează BBC. Într-un decret surpriză publicat luni pe pagina de internet a Kremlinului, Putin a anunțat că aceasta va fi înlocuită de o agenție de presă numită …

Uraganul Xaver face ravagii în Polonia

Puternica furtună care bântuie în nordul și centrul Europei face în continuare victime, anunță euronews. Cel puțin 5 persoane au murit în Polonia duminică, trei dintre acestea fiind ucise când vânturile puternice au doborât un copac, acesta căzând pe o …

Parlamentul grec a votat bugetul pentru 2014

Parlamentul din Grecia a aprobat planul de buget pentru 2014. Acesta include tăieri de peste 3 miliarde de euro în condițiile în care țara speră să iasă annul viitor din recesiunea în care se află de șase ani. Prim-ministrul a …

Proteste violente în Grecia la aniversarea morții unui adolescent

O demonstrație organizată pentru a marca a cincea aniversare a uciderii unui adolescent din Grecia a devenit violentă după ciocnirile dintre poliție și protestatari, anunță euronews. Mii de protestatari au mărșăluit prin centrul Atenei scandând ”Polițiștii, porci, criminali” și purtând …