știri Abonează-te

Este funcțional noul sistem de control al granițelor UE

Noul sistem de control al granițelor al Uniunii Europene a fost inaugurat luni, anunță euronews. Oficialii spun că rețeaua de elicoptere, drone și sateliți în valoare de 144 de milioane de euro va reduce rata infracțiunilor și va ajuta în …

Premierul israelian Netanyahu s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a vizitat pe Papa Francisc la Vatican, aceasta fiind prima dată când cei doi lideri s-au întâlnit față în față, anunță euronews. Subiectele discutate au inclus conflictul israelo-palestinian, programul nuclear al Iranului și starea creștinilor din …

Prima femeie episcop din Marea Britanie și Irlanda

Preotul Pat Storey a fost consacrată ca prima femeie episcop din Marea Britanie și Irlanda, în cadrul unei ceremonii din Dublin, anunță euronews. Căsătorită și cu doi copii, a intrat în istorie când a fost nominalizată de Biserica Irlandei pentru …

Efectul Chevron. Democrația a murit, trăiască plutocrația

Înghesuiala de jandarmi peste o mână de țărani nu prea putiincioși dintr-un sat din fundul Moldovei, până mai ieri necunoscut, nu reprezintă, cum le-ar plăcea unora să credă, un semn al vreunei dictaturi renăscute, un alt act dintr-o piesă cu …

Accident cu răniți în apropiere de Hârșova

În jurul orei 07.39, o femeie a condus un autoturism pe DJ223, dinspre localitatea Topalu către DN 2A. La  intersecţia cu DN 2A, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier “Stop”, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu …

Accident mortal la Cernavodă

Un bărbat și-a pierdut viața, iar alți doi au ajuns la spital, în această dimineață, după ce s-au răsturnat cu mașina într-un șanț în Cernavodă. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de la Descarcerare pentru a scoate victimele din …

Casa din Piața Chiliei atacată cu o sticlă incendiară

Casa unor țigani din cartierul constănțean Piața Chiliei a fost ținta unui atac cu sticlă incendiară. Aseară oamenii au văzut cum indivizi necunoscuți au aruncat dintr-o mașină un cocktail Molotov în curtea lor și au dispărut. Familia de țigani este …