Eliberarea ţiganilor statului şi a mănăstirilor a fost hotărâtă în Moldova de către domnul Mihail Sturdza, prin două legi din 31 ianuarie 1844, iar în Ţara Românească de către domnul Alexandru Ghica, printr-o lege din 1845. Eliberarea ţiganilor deținuți de particulari a fost hotărîtă în Moldova la 10 decembrie 1855, şi în Ţara Românească la 8 februarie 1856.
Despre ce să fie Aferim!? Despre mentalităţi, despre robia ţiganilor- subiect necunoscut încă în România lui 2015, despre antisemitismul preoţilor, despre iniţierea fiului de către tată, despre înţelegerea vremurilor de atunci? Da, este despre toate acestea şi încă mult mai mult.
Aş fi vrut să-l văd/aud pe Sergiu Nicolaescu cum ar fi perorat împotriva imberbului Jude şi a felului lipsit de „patriotism”, fireşte, în care ne prezintă Istoria. Aferim! nu e pentru patrioţii de paradă care consideră că România a avut zeci de eroi pe metru pătrat, nu e pentru preoţii care propovăduiesc toleranţa dar îi înjură vârtos în particular pe ovrei şi pe ţigani, nu e pentru cei care vor să râdă sau să plece cu o morală acasă. Sau e despre toate astea. Excelent documentat, filmul e un tablou de epocă minunat filmat de camera lui Marius Panduru, plin de referinţe livreşti greu de descifrat şi pentru lingvişti, de costume create cu stil şi artă, e, în fine, o poveste crudă şi realistă, fără exagerări inutile sau patetisme ieftine. Filmul are şi poezie şi umor, suflu epic şi momente dramatice- scena finală cu jugănirea ţiganului Carfin de către boierul Iordache- Alexandru Dabija într-un rol memorabil şi cu o costumaţie faraonică este de neprivit şi de neuitat! Toma Cuzin, ca ţigan atârnat aproape tot filmul pe cal şi văitându-se, face rolul vieții sale, Teodor Corban, zapciul senior este pur şi simplu fără greşeală, fiul Ioniţă, aspirant “dorobanţ”, (interpretat de Mihai Comănoiu, genial), refacerea cuplului Rebengiuc- Luminița Gheorghiu din Moromeții, referințele la Moara cu noroc, vizuale, dar nu numai – de pildă, momentul descoperirii trăsurii jefuite în pădure) și literare (faptul că preotul- Alexandru Bindea, senzaţional!- cu care se întâlnesc eroii la un moment dat se duce la hanul lui Mânjoală- sunt vârfurile filmului, fiecare cu adevărate performanţe actoriceşti, fiecare în parte cu talentul lui, şlefuind faţetele unei mentalităţi din secolul XIX.
Aferim! este despre o realitate pe care merită să o vedem cu toții, fie că ne place să o acceptăm sau nu. Din acea lume venim si noi, să nu ne facem iluzii că filmul nu ar fi şi despre lumea în care ne zbatem.
