Externe Subscribe

Merkel, război televizat cu opoziția în pragul alegerilor

Cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative din Germania, cancelarul Angela Merkel şi rivalul său Peer Steinbrück vor participa duminică la singurul lor duel televizat, semnalează joi AFP, care comentează că aceasta este una dintre ultimele şanse ale social-democratului de …

Nave militare rusești pleacă spre apele Siriei

Rusia va trimite două nave în estul Mediteranei pentru a-şi întări prezenţa navală din cauza ‘situaţiei binecunoscute’ din zonă, a relatat joi Interfax, făcând referire la criza din Siria, potrivit AGERPRES. O sursă din Statul major al forţelor armate ruse …

Alegeri anticipate în Cehia

Preşedintele ceh, Milos Zeman, a validat oficial, miercuri, autodizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului, confirmând organizarea de alegeri anticipate pe 25 şi 26 octombrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Hana Burianova, potrivit AFP. Viitorul scrutin legislativ este menit să …

Silvio Berlusconi vrea să facă apel la CEDO

Fostul preşedinte al Consiliului de miniştri italian Silvio Berlusconi şi-a anunţat miercuri intenţia de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în legătură cu condamnarea sa pentru fraudă fiscală, pe care o consideră nedreaptă, relatează AFP. ‘Il cavaliere’ (76 …

Irak: Atentate la Bagdad soldate cu zeci de victime

Un val de atentate cu vehicul-capcană s-a soldat cu zeci de victime miercuri la Bagdad, au anunţat surse ale poliţiei, relatează AFP. Cel puţin şase vehicule-capcană au vizat diferite cartiere ale capitalei, cu populaţie în majoritate şiită. O maşină-capcană, condusă …