Aflat cu treburi prin Constanța, m-am decis ca sâmbătă seara să merg la Teatrul de Stat „Fantasio”. Comedie clasică, „Gaițele”, sala aproape plină, premise ideale pentru o ieșire reușită.

Nu vreau sa fac aici o cronică de teatru propriu-zisă, mai ales că montarea regizorului Borodan a fost una corectă, cu mici accente pe scenele de tip vodevil, iar desfășurarea scenică a actorilor constănțeni, corectă și dedicată.

Despre altceva vreau să scriu: despre spectatori.

Recunosc că, locuind în București în ultimii ani și având contact permanent cu lumea teatrală din Capitală, nu am mai știut care este nivelul cultural în orașul meu natal.

Însă ceea ce s-a întâmplat în sala din Constanța mi-a lăsat un gust amar. Să exemplific. În stânga mea a stat o doamnă care a căscat din minut in minut în timp ce își verifica permanent ceasul de pe telefon, doar-doar s-o termina mai repede „chinul” – piesa a durat trei ore! În primul rând, două domnișoare gătite ca pentru o seară de club, „accesorizate”, desigur, cu doi masculi cu geacă de piele și ceafa rasă, au găsit de cuviință să tragă dintr-o țigară electronică! Nici mai mult, nici mai puțin! Asta în timp ce un gealat răspundea la telefon, anunțând ritos ca el e „la teatru” și nu poate să vorbească! Pe alt rând, un nene cu palme cât cazmaua aplauda frenetic la fiecare „poantă” pe care o „înțelegea”. De altfel, acesta a fost leit-motivul majorității spectatorilor. Aplaudau permanent, semn că „se prindeau” de „subtilitățile” de pe scenă.

În spatele sălii, alți domni și domnițe desfăceau frenetic pungi de chipsuri, mestecând și comentând ca la mall. Un copil de vârstă școlară își întreba cu voce tare mama ce făcea Vanda în scenele fierbinți. Mă așteptam ca un competent domn să strige ca în galerie: „arde-o, bă!”

Două cucoane îmbrăcate cu sclipici erau atât de încântate de ieșirea lor în lume încât exclamau orgasmic la fiecare replică plină de miez: „extraordinar!!!”. Evident că nu era nimic extraordinar, în afară de țopenia lor. Niște „gaițe” mai ceva ca în piesă!

Aș putea continua cu exemplele, însă mă opresc aici. Am avut de câteva ori imboldul să mă ridic în sală și să le strig companionilor mei: „tăceți, dracului, din gură, GAIȚELOR!”

Recunosc că nu am făcut-o, întrucât am un cult pentru ideea de teatru.

Recomand conducerii Teatrului constănțean să tipărească niște fluturași pe care să îi distribuie odată cu biletul celor care intră în sala de spectacol.Textul îl ofer acum, gratuit:         ” Vă rugăm ca în sala de teatru să nu vorbiți, nici între voi, nici la telefon, să nu mâncați, să nu fumați nici măcar țigări electronice și să nu aplaudați ca proștii, mereu!”

Ar fi suficient pentru început, nu credeți?