“Minuni” / “Le Meraviglie” este o coproducție italiană-autriaco-germană în regia lui Alice Rohrwacher, aflată la cel de-al doilea lungmetraj, după “Corpo Celeste”. Producția a fost nominalizată la Palme d’Or și a câștigat Premiul Juriului la Cannes anul trecut. Având în rolul principal pe o actriță debutantă, pe Alexandra Lungu, cunoscută parcă în mod predestinat de către regizoare la orele de catehism, filmul prezintă o familie multietnică de apicultori.

Filmul relevă un portret de familie atipic; vorbim despre o familie care trăiește în mijlocul nicăieriului,  într-o o regiune vizibil dezavantajată, însă încă neatinsă de ororile capitalismului. Alături de cele 4 fiice ale sale Wolfgang, un tată pe alocuri abuziv și creionat în termeni categorici, produce alături de familia sa o miere pură, după reguli străvechi. Fiica sa cea mare, Gelsomina, este mâna sa dreaptă, suplinind lipsa unui fiu, și este cea care de fapt ia deciziile în această gospodărie. Echilibrul este rupt de către apariția unui concurs sub formă de show televizat, “Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), moderat de seducătoarea Monica Bellucci în rolul lui Milly Catena, care promite acestor comunități izolate bani și în mod implicit un trai mai bun.

Trebuie menționat că filmările s-au făcut cu albine reale, actorii au lucrat cu adevărat cu insectele și practic au învățat o nouă meserie. Însăși regizoarea este familiară cu o astfel de muncă, apropiere și experiență care se transmit și pe ecran. Cu referiri evidente la neorealismul italian, împrumutând chiar numele protagonistei lui Fellini din La Strada, filmul prezintă situația incomodă a oamenilor-mici, a claselor de jos. Dacă Gelsomina lui Fellini era o “anghinare” de femeie, un copil captiv în corp de adult, micuța din Minuni este un adult înainte de vreme.

Lumea rurală italiană amintește cumva de amărăciunea celei românești. Tranziția și capitalismul au lăsat la margine niște oameni care nu au putut fi integrați în sistem, oameni care mențin aprinse meșteșugurile și trăiesc din ceea ce produc ei înșiși. Regizoarea încearcă să exploreze propria regiune pentru a ilustra tradiția pe toate dimensiunile posibile, patrimoniul printr-un teatru etrusc părăsit și patrimoniul imaterial precum meșteșugul apiculturii și se lansează într-o dezbatere care deschide atât discuția despre mediu, exploatare și ecologism, cât și despre concurență în capitalism. Desigur, toate aceste sub-teme ale filmului nu sunt evident trasate și nici vehement anunțate. Deși bună o astfel de poziție cât de cât neutră, care nu incriminează, dar nici nu ia apărarea unui astfel de mediu, poate face un deserviciu filmului despre care ai senzația că nu duce la capăt niciun fir narativ, către nicio concluzie. Apariția unui micuț infractor dat în grija familiei de către serviciile sociale ar fi trebuit să fie un declanșator, să provoace niște acțiuni, însă plot-ul curge fără ca prezența lui să schimbe cu ceva cursul acțiunii. Minuni este mai degrabă un film de stare, cu o imagine filmată foarte curat, care prezintă natura și mediul personajelor în cadre largi, care respiră. Nevoia de a contura mai mult personajele se simte și în tipul de filmare, fără prea multe gros-plan-uri ele nu sunt cunoscute suficient. Nu știu dacă inspirația vizibilă din filmele fraților Dardenne face un deserviciu regizoarei care nu construiește personaje, ci folosește din atmosfera creată, fără să adauge tensiune. Filmul curge lin, exact ca mierea care se prelinge pe jos într-o situație dramatică din film.

Cred că Alice Rohrwacher lasă să îi scape niște direcții de exploatare a personajelor foarte importante. Sunt foarte psihnalizabile personajele ei: un tată pe alocuri abuziv, lipsa initimității în familia prezentată, o mamă mai mult de decor, iar relația dintre moderatoarea TV și protagonistă lasă loc unei admirații sinonime cu venerarea. Figura paternă este un erou brutal, însă atipic. Deși se vrea a fi un mascul alpha, de fapt este un personaj plin de umanitate. De la un punct nu se știe dacă mai vorbim de iubirea de tip agape în loc de eros, intimitatea cu fiica mai mare fiind adeseori confuzantă și un aspect lăudabil de adăugat relației dintre personaje. De fapt, personajul este ghidat de instinct, de impulsuri, de dorința de a nu pierde controlul asupra copilelor sale inocente și nepervertite de lumea vorace a orașului. Uneori tatăl se transformă în tiran, însă numai din teama de a nu pierde în fața tentațiilor pe care le aduc banii. Nu știe să fie tată decât în mediul în care se mișcă liber.

De fapt adevăratele minuni ale filmului sunt aceste fetițe și legăturile incredibile care unesc această familie. Starul TV este ilustrat de Monica Bellucci magistral, este o actriță care impune o anumită distanțare, rolul se întrepătrunde cu statutul actriței în realitate, acela de vedetă, de icon. Milly Catena este un personaj simbol al starurilor inaccesibile care promit o imagine lipsită de griji, aproape nepământeană. Gelsomina e fascinată de acest personaj pentru că pare deasupra tuturor, intangibil. Milly Catena este un liant între lumea minunilor din mediul rural, virgin, pur și minunile pe care le promite orașeanul cu tentația banilor. Regizoarea auto-caracterizează acest film ca fiind unul despre eșesc, însă personal nu aș privi soarta oamenilor mărunți ca fiind un eșesc, este pur și simplu un context, dar și o alegere. În concluzie, Le Meraviglie este un film feminin și feminist (cu exagerarea termenului pe care mi-o asum), cald, frumos filmat și excelent interpretat de actrița română debutantă, ea însăși protagonista unui miracol prin modalitatea în care a ajuns la rol. Corola de minuni de care vorbea Blaga nu e strivită, iar poate scena în care Marinella, una dintre fetițe soarbe cu nesaț un fascicul de lumină ne hrănește și pe noi cu magia acestei lumi de lângă noi prea puțin cunoscute.

Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/n3a7cgf