Opinii Subscribe

Trei gogoși din fabrica de diplome

Ştiu o poveste despre o clasă de şcolari, care s-a împărţit în două, la cererea părinţilor. Managerul şcolii le-a făcut pe plac, pentru că mediul privat le-a permis asta. Lucrau iniţial cu o doamnă autoritară, severă, pentru care exerciţiul şi …

Despre Parlament

Revin la dezbaterea cu privire la Parlament, privind mai atent spre criticii săi. Ce reproşează aceştia Parlamentului „de hoţi şi de corupţi”? 1 Se opune „justiţiei”. În fapt Parlamentul, respectând prevederi legale şi constituţionale, decide prin votul liber al parlamentarilor …

Fetele lui Rusalim Împărat care au dat de Apa Vieții

Rusalim împărat avea trei fete. Prin împărăția tatălui lor au găsit, într-o zi, un izvor de apă cum nu mai văzuseră până atunci. Apa era fără de culoare dar în ea erau oglindite toate lucrurile pământești. Au luat apă într-un …

Seducția Cunoașterii

Adam și Eva au mușcat până la urmă din Mărul Cunoașterii. Au făcut bine? Părerile sunt împărțite. Pe de-o parte sunt cei care consideră că rasă umană ar fi avut un traseu mult mai bun, dacă l-ar fi ascultat  pe …

Rusofil???

Din tot ce înseamnă Rusia, recunosc că nu mi-au plăcut niciodată prea multe: ador muzica cultă rusească, „clasică” şi puţin din literatura lor (recunosc, mi se par obositoare majoritatea romanelor ruseşti clasice): Mihail Bulgakov cu al său, genial, „Maestrul şi …

A supraveghea și-a pedepsi

Trăim vremuri în care motivaţia elevului de-a învăţa e tot mai mică, el vede cu uşurinţă cum urci în viaţă graţie banilor şi nicidecum a ştiinţei, iar pentru asta nu ai nevoie de facultate sau de carte, ci de niscaiva …

O Școală pentru mediocritate

O MAJORITATE MEDIOCRĂ ȘI O EXTREMĂ SLABĂ, IRECUPERABILĂ Cea mai mare problemă a sistemului educațional în România este că produce o masă critică de copii care n-au motivații, valori și modele. Dincolo de câteva vârfuri, media este slabă, iar extrema cea …

Mici observații despre cititorii online

Am observat niște chestii de când mai scriu pe blog, și-mi scade tot mai mult speranța în oameni (chestiile astea le-a experimentat oricine scrie pe un blog/ ziar/ site de știri/): 1. Oamenii sunt neașteptat de superficiali, nu citesc conținutul, …

Pagina 10 din 54« Prima...5...89101112...152025...Ultima »