„Juvenilă în spirit, în entuziasm și capacitate de a admira, de o feminitate adorabilă (doar ea e în stare să fugă de pe patul de spital la coafor pentru a-și sălta moralul), această doamnă cochetă, dar care își mărturisește vârsta ca pe o victorie, are și un special simț al umorului, îndulcitor de amărăciuni, și un har de povestitoare. Despre vremurile prin care a trecut, dar și despre cele de azi, despre scriitorii mari pe care i-a cunoscut, despre voiajuri și întâmplări frumoase, doamna Ralian are o multime de istorii prin care ajungi să o cunoști: o Doamnă seducatoare. Chiar așa!“ (Adriana Bittel)

Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o sa împlinesc termenii contractului care s-o fi încheiat în cer la nașterea mea, că o să-mi închei misiunea pe pământ (care o mai fi și asta?) și că tot n-o să cunosc încă viața. Viața asta pe care am așteptat-o în toată tinerețea mea, resemnată în atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existența anodină din București, resemnată în speranța că va veni, că va izbucni cu tot tumultul ei. Viața alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu noi și interesanți, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă niciodată pe un vapor)… Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem și să ascult muzică de negri. Aș vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu invitată în manorul unui baronet care se trage din William the Conqueror și să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg, îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau, vreau… (din Jurnalul unei femei măritate, 31 decembrie 1949)