În toată copilăria, după ploaie, mă chema bunica în curte „Hai Floricuță afară și vezi curcubău!”. De la 4 ani, când m-a luat luat apa la o inundație, pe când eram la țară, în vacanța de vară la bunici – am rămas, până în ziua de azi! – cu o frică teribilă de apa cerului, de tunete și fulgere. Și așa cum sunt bunicile, știa printr-un soi de înțelepciune nativă să mă ajute să-mi treacă frica…

Curcubeul se adapă din ape

Curcubeul este în primul rând un semn că ploaia va înceta. Credința provine din legământul făcut de Dumnezeu lui Noe, fiilor lui și vietăților pământului, după Potop, că nu va mai da spre pierzare toată făptura.  «Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi, pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, și-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura»” (Facerea, 9, http://www.bibliaortodoxa.ro/). Credința spune că pe Sfânta Varvara, patroana minerilor, fată de păgân, a luat-o Dumnezeu la cer cu ajutorul curcubeului pentru a o scăpa de urgia celor care o urmăreau.

Curcubeul se mai numește și Brâul Maicii Domnului, Brâul Cerului, Brâul lui Dumnezeu sau Brâul Cosânzenii datorită faptului că ba este fata unui om bogat care păștea odată vitele pe un râu și deodată a venit un nour care a ridicat-o la cer și prefăcut-o într-un brâu frumos, ba este un drum pe care merg balaurii când duc apă în cer, pentru ploaie.

Bea apă cu amândouă capetele dintr-un râu. „Curcubăul e brâul ceriului; el scoboară și bea apă din iazuri, apoi apa o împrăștie în ceri, de se fac nourii și ploauă. Când vezi curcubăul că bea apă, cu bună seamă că va fi ploaie și după cum e locul de unde bea, așa va fi și ploaia, mai mare sau mai mică. Altă dată, bea numai din rouă. Când e Dunărea mare toamna, n-are să fie ploaie; dar când e mică, da, căci a băut din ea curcubăul” (Elena Niculăiță Voronca, p. 244). Când soarbe din ape poate suge broaște, balauri sau chiar oameni care cad apoi apoi din nori tocmai de cealaltă parte…

Când te trimite curcubeul în altă parte devii hermarfrodit

Una dintre cele mai interesante credințe legate de curcubeu este legată de transformările de gen. Când curcubeul soarbe un om, când bea apă dintr-o pietricică găurită și îl sloboade la celălalt capăt, „atunci acel om e o lună bărbat și o lună femeie, și cunoaște orișice în stele” (Tudor Pamfile, 2008, p. 398).

Transformarea era privită ca o „năzdrăvănie” a firii existenței. Căci, cine merge în genunchi până la locul de unde de adapă curcubeul și bea apă din acea sursă, întinerește precum un copil, se face fată dacă a fost băiat și invers.  „Românii macedoneni cred că asta se întâmplă atunci când o fată sau un flăcău trece pe sub curcubeu. Megleniții adaugă însă că unul ca acesta, care-și schimbă firea trupească trebuie să moară după trei zile” (Tudor Pamfile, 2008, p. 398). Tot macedo-românii cred că curcubeul are doar un capăt frumos. Cel cu care se adapă din ape. Celălalt se odihnește pe o colină sau o măgură (dziană). Dar va face și copil năzdrăvan femeia gravidă care va bea apă din locul de unde se adapă curcubeul dacă va zice de trei ori Tatăl nostru! Pietrele găurite, prin care bea apă curcubeul, se păstrează.  Sunt odoare vindecătoare!

Credințe legate de curcubeu

În credințele populare, curcubeul are trei culori: roșu, galben, verde. Dacă se vede roșu mai mult, e semn de vin îmbelșugat! De galben dau roadă grânele iar de-i verde vor prisosi fânețele! La macedo-români, dacă curcubeul se ivește des primăvara, e o prevestire că măslinele se vor face din belșug.

Vreți să găsiți o comoară? Luați două cofe de apă și mergeți în coate și genunchi până unde bea din apă curcubeul!

Ten alb ca spuma laptelui? Spălați-vă cu apă din coada curcubeului!

Aveți gușă? Când vedeți curcubeul, frecați-o și spuneți așa: “Curcubeu, curcubeu, bea de unde-i bea, bea din gușa mea!”

Ca să ne crească părul, la vederea curcubeului putem spune: “Curcubeule, domnule,/ poți să pleci să bei/ o picătură de apă,/ Mie-mi crescură perii până la brâu” (Curcubei, bei,/ Pon s-ti pleți si bei/ una pică di apu,/ la minii-ni criscură perilili por di bron” (Tudor Pamfile, 2008, p. 400)