Cartea Subscribe

Curs special de fizica dezastrelor-Marisha Pessl

Blue Van Meer ar putea fi o adolescentă americană obişnuită. Numai că, la cinci ani, îşi pierde mama într-un accident de maşină, iar tatăl ei, intelectual expansiv şi excentric, o plimbă dintr-un oraş universitar în altul, spre noi aventuri, mereu …

Lista dorințelor mele- Grégoire Delacourt

Jocelyne sau Jo, cum îi spun prietenii, visa în tinerețe la lumea modei și la Făt-Frumos. Dar anii au trecut și, la 47 de ani, ea are o mercerie în orășelul Arras, un soț indiferent, doi copii mari departe de …

Profil. Poveste. Personaj- Marius Constantinescu

Intre 2009 şi 2011, săptămână de săptămână, talk-show-ul PROFIL. POVESTE. PERSONAJ (TVR), realizat de Marius Constantinescu, a însemnat întâlnirea cu unii dintre cei mai importanţi, fermecători şi controversaţi actori ai vieţii artistice internaţionale. De la Salman Rushdie la Angela  Gheorghiu, …

1000 de momente ale uituceniei. Din care ne-am amintit doar 246

„Când eram mai tânăr, nu-mi aminteam nimic, indiferent dacă se întâmplase sau nu; acum mă simt atât de șubred, încât probabil că în curând nu-mi voi mai aminti decât lucrurile care nu s-au întâmplat, de fapt, niciodată.” Mărturisirea, semnată de …

Hitler așa cum l-am cunoscut-Heinrich Hoffmann

Din 1922, când o agenţie americană de ştiri i-a solicitat lui Heinrich Hoffmann o fotografie a lui Adolf Hitler—foarte puţin cunoscut la momentul respectiv —, acesta a avut un rol important în viaţa fotografului din München. Imediat după prima întâlnire …

Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara

„Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să știu că s-a limpezit lumea, spune Elisabeta Rizea. S-a limpezit oare lumea? Mai degrabă s-a ales. De o parte a ei, regizorii ororii și supraveghetorii ei, astăzi morți, dispăruți, știuți, neștiuți, ascunși, …

Bestiar. Salată orientală cu universitari închipuiți- Lucian Bâgiu

Bestiar. Salată orientală cu universitari închipuiți este un pseudoroman cu multe subtilități, ironie fină și referințe culturale elitiste, în  care trimiterile onomastice și culturale (de la Tristan și Isolda la  Craii de Curtea-Veche sau C.S. Lewis întâlnim o panoplie amplă), …