După o zi friguroasă, cauţi o casă în care să te încălzeşti şi unde să poţi bea liniştit o cană de ceai cu chimen şi un pic de lămâie. Vrei să treci peste cinismul zilei de ieri şi sarcasmul zilei care urmează. Românul este obişnuit cu o melancolie care-i caracterizează cotidianul perfid şi enervant cu traiul pe care şi l-ar dori, dar nu şi-l permite. Un vis, o dorinţă şi tot ce urmărim atunci când creştem şi vrem să fim mai buni ca părinţii noştri. Ne dăm seama că eşuăm în mare parte, dar ne rămân momente – amintiri pe care nu le vom uita niciodată. Asta s-a întâmplat luni seară, pe scena Casei de Cultură din Constanţa, când am fost martor pentru prima dată la un spectacol special – un cor de gospel la mine în oraş, şi nu orice cor.

E vorba despre Corul Gospel al Universităţii de Stat Virginia, unul din cele mai apreciate coruri din Statele Unite ale Americii, prezent în show-ul „America’s Got Talent” din 2013, care a reuşit să facă un lucru aparte. Să ofere aproape două ore de viaţă şi voie bună cum numai cântăreţii americani de culoare ştiu s-o facă. Sunt atâtea exemple în jazz, blues şi sub-genuri, încât ar dura 1 TB să-i enumerăm pe toţi. Au venit să celebreze Crăciunul aşa cum se şi intitulează turneul „Celebrate Christmas”. Dar să revenim la vedetele serii. În descrierea spectacolului se menţionea astfel – „show inedit , doborând barierele unui concert gospel clasic, aducând un plus de dinamism şi energie, 35 de artişti membri ai Virginia Gospel Chorale garantează un spectacol fascinant, în care grupul îmbină muzica, coregrafia şi alte elemente surpriză pentru un moment special şi o seară de neuitat. ”

Sunt martor, căci recenzia este a mea şi nu a unui trust, reviste sau alte depedenţe media, că şi-au vândut bine marfa şi au reuşit să ridice sala în picioare şi să aplaude mai tare şi mai autentic decât vedem că se întâmplă la revelioanele artificiale din centrele marilor oraşe ale ţării. Vinovaţi de această senzaţie, pe lângă cei din cor (care au fost aproximativ 20) au fost liderii şi amfitrionii formaţiei: Mr. James Holden Jr. (decanul facultăţii, coordonatorul şi saxofonistul trupei), Mr. Perry Evans II (dirijorul corului), Mr. Zion Charity (la chitară-bass), Dr. Mark Johnson (la clape) şi energicul Mr. Charles „Chico” Wiley (toboşarul trupe). Şi nu în ultimul rând, au fost prezente două nume recunoste deja în acest gen muzical în America – J. David Bratton (a avut colaborări cu artişti precum Stevie Wonder, Patie Labelle, Roberta Flack, Edwin Hawkins), autorul piesei “Every Praise” care a fost timp de 15 săptămâni nr. 1 în topul american) şi Turkessa Mais, semifinalistă la “America’s Got Talent” 2013. De altfel, ei se pot lăuda cu concerte la reşedinţa Papei de la Vatican.

Corul a surprins din primul minut, deoarece au intrat exact prin zona de acces a publicului. Zic surprinzător, deoarece în cultura românească a spectatorului, cel puţin tradiţional, omul apare pe scenă, îşi face numărul, cere trei reverenţe şi aplauze, apoi se întoarce în cioranismu-i caracteristic. Au început cu cântecul „I Want To Be Ready”, un cântec viu şi antrenant ca toate cele ce au urmat: I Want To Be Ready, Even Me, Excellent, Let Everything That Have Breath, Every Praise (cu participarea extraordinară a lui David Bratton), I Love You Lord, Search Me Lord, Total Praise, Joyful, Joyful, Silent Night, Free at Last, Let It Be, I Will Follow Him, For the Rest of My Life, Happy Day.

După cum puteţi observa, deja aţi nimerit trei melodii pe care le puteţi recunoaşte uşor. În cazul meu, acestea mi-au adus aminte de copilărie când am urmărit cele două filme cu Whoopi Goldberg – Sister Act (1 şi 2), în care muzica gospel era esenţa întregii acţiuni (amintesc aici Joyful, Joyful, I Will Follow Him, Oh Happy Day). Muzica e un fenomen aparte când ştii să o transmiţi către public şi eu am simţit asta ca spectator mai mult decât oricând cu ei. Poate or fi nişte superlative superficiale, dar nu putem avea pretenţii prea mari de la o piaţă românească în care se străduie să apară ceva interesant din nimic. Totul vine şi de la societate, şi de la modul de a gândi, traiul care influenţează toate de pe lângă. Complicată oricum e judecata. Aş fi ipocrit să emit păreri tehnice privind modul în care au cântat, deoarece am văzut 20 de perechi de plămâni puternici, regenerabili, capabili să ofere mai mult aer decât inspiră. O transă inspiraţională care poate face bine, chiar şi pentru câteva minute oricărui suflet rătăcit.

Voi încheia prin a menţiona că deşi mă aşteptăm la o audienţă mai mare, sala a fost plină doar pe jumătate şi lucrul acesta e explicabil datorită unui amănunt tehnic. Cam atâtea locuri au fost alocate celor de la secretariatul Casei de Cultură, distribuitorul oficial fiind unul online – Bilet.ro (nu am vrut să fie advertorial). Le mulţumesc membrilor Corului pentru că mi-au creat iluzia fericită că există locuri şi momente în viaţă de care să te bucuri dezinteresat de orice aspect care ţi-ar da în cap şi peste cap tot universul. Mai jos vă ofer o demonstraţie a acestui grup vocal aparte pentru peisajul muzical românesc.