Cartea

Cu cât merg mai repede cu atât sunt mai mică- Kjersti Annesdatter Skomsvold

Mathea Martinsen a fugit de oameni toată viaţa, dar acum nu îşi mai doreşte decât să se știe că a trăit. Aşa că îşi pune rochia de mireasă şi iese în lume. Însă nu e chiar atât de uşor să îi faci pe ceilalţi să bage de seamă că exişti. Uneori, cu cât mergi mai repede, cu atât eşti mai neînsemnat.

Profund şi mişcător, romanul tragicomic al lui Kjersti Skomsvold spune o poveste de iubire originală şi captivantă, fermecând cititorul cu graţia stranie a sentimentalismului nordic.

Kjersti Annesdatter Skomsvold s-a născut în 1979 la Oslo. A urmat un curs de creative writing la Academia Nansen din Lillehammer, desăvârșindu-și studiile literare la Universitatea din Bergen și la Universitatea din Oslo.

Și-a făcut debutul în 2009, cu romanul Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică (Jo fortere jeg går, jo mindre er jeg), nominalizat la Premiul Asociației Librarilor din Norvegia și la prestigiosul Premiu IMPAC. Bucurându-se de mare succes deopotrivă în rândul criticilor și al cititorilor, romanul a fost distins cu Premiul de debut „Tarjei Vesaas“ al Uniunii Scriitorilor Norvegieni. În 2012 și-a publicat cel de-al doilea roman, Monstermenneske.

Despre Autor:

Lasă un comentariu