Dacă mă întrebaţi, dintre două filme cu zăpadă multă şi altul fără, îl aleg pe ultimul. N-o fac pe criticul de film, am păreri subiective. Am tot auzit de-astea în ultima vreme, The Revenant, The Hateful Eight – cu zăpadă, zăpadă, zăpadă. În primul, ascultăm înfricoşaţi jumătate din film gâfâitul lui Leonardo di Caprio – care merită un Oscar pentru cât s-a chinuit. Pe bune (că am glumit). Story-ul e varză, atât de simplu c-ar încăpea pe o foaie, şi numai cadrele magnifice ale lui Alejandro Iñárritu (care-a făcut şi filme mai bune) îl salvează. Şi un pic de Tarkovski. Poate că şi di Caprio (să nu fiu rău) – care se lasă bătut de urs, într-o scenă memorabilă – pentru ca ursul să ia Ursul de Aur.

În al doilea, The Hateful Eight al lui Tarantino, unul dintre regizorii mei preferaţi, măcar pentru titlurile filmelor sale (căci cum s-ar traduce în română, poate „Cei opt urâcioşi”?), n-avem decât reluarea, supraexpusă, a finalului din Reservoir Dogs. Eram de ceva vreme circumspect, acum mi-a fost chiar suspect. Nicio replică memorabilă, nimic de care să-ţi mai aminteşti, într-un film semnat de marele Tarantino? Pe scurt, sunt unii care se înpuşcă-ntre ei, până mor cu toţii. Şi din nou zăpadă, extrem de multă zăpadă. Totul se face astăzi pe zăpadă, ca la săniuş: cobori pe derdeluş şi-ai uitat tot.

Însă, am văzut şi unul fără zăpadă: The Big Short al lui Adam McKay – despre care se spunea, pe Facebook, că ne „umileşte” fiindcă-i prea tehnic. Da-da, urşii bătându-i pe oameni, oamenii împuşcându-se între ei – astea nu ne umilesc. Sunt în natura noastră de animale, ne satisfac instinctele. Dar dacă vedem, într-un film, cum se fură sute de miliarde de dolari – asta ne umileşte. Pe noi, biete maimuţe umblătoare, prin zăpada fără sfârşit.