Să fiu la operă şi să văd orice spectacol, eu sunt foarte fericită. Nu am nici o preferinţă. De altfel, agreez şi combinaţia de pop-opera pentru că suntem într-o altă lume acum. Însă eu, de exemplu, nu mă mai pot reinventa. Eu m-am format într-un gen de muzică, nu mai pot să fac transformări. Am un timbru special, un anumit tip de glas şi nu pot să vin să cânt orice. Pe mine acest gen de muzică mă reprezintă şi nu pot să fac schimbări. Dintre artiştii preferaţi, sigur că Angela Gheorghiu este un reper în muzica de opera, dar nu numai. Ileana Cotrubaş, Maria Callas, Montserrat Caballé, Placido Domingo,Dorin Teodorescu. Avem si multi tineri foarte buni. Eu chiar ascult muzică de opera. Cred că am văzut „Traviata” de Verdi de cel puţin 30 de ori in diferite distributii şi nu exagerez.
DOAMNE, DĂ-MI PUTEREA SĂ-L TREZESC DIN AMORȚIRE!
„Am iubit foarte mult oraşul Constanța de aceea m-am şi mutat aici. Sunt născută la poalele Pietrei- Craiului în Rucăr-Argeş. Am escaladat muntele de foarte multe ori. Tatăl meu a fost tehnician de vânătoare timp de 45 de ani. Aşa că iubesc muntele, schiez, iubesc tot ce înseamnă pădure, am plantat foarte mulţi brazi când eram copil, am avut grijă de ei şi acum sunt bucuroasa cand ii vad mari. Am venit la Constanţa prin prisma meseriei, angajandu-ma la teatrul „Fantasio”, dar mi-a plăcut mult şi oraşul. Un oraş cald, un oraş primitor. Obiectivele turistice erau chiar foarte interesante. Insa, încet-încet am observat că ele rămân singure. Şi nu ştiu dacă de vină sunt numai autorităţile locale. Cred că de vină suntem toţi pentru că am lăsat să se ajungă aici. Cel mai mult mi-a placut Casinoul şi îmi pare rău că a ajuns aşa. Mai am zile când vorbesc cu mine însămi şi îmi spun „Doamne, dă-mi putere să fac ceva, o magie, pentru a ne trezi din amortire!”. ….Cum Piteştiul este „oraşul lalelelor”, Sibiul „Capitală europeană”, bucurandu-se de foarte multe spectacole de teatru si film, Constanţa are ca emblemă definitorie marea.”
NOROCUL A AVUT UN NUME
„Eu sunt născută în ultima zi din Rac, şi prin natura zodiei mă adaptez foarte bine în orice situaţie. Adică nu sunt deranjată de multe aspecte. Dacă mă duc în altă parte, dorm. Nu mă deranjează că am schimbat patul sau locul . Mă adaptez foarte repede oricărei situaţii. Aşa că muzica, teatrul şi filmul au fost pentru mine ca o joacă. Tot timpul am fost adusă de cineva în centrul atenţiei si in cazul meu acel cineva se numeste Dumitru Lupu. Niciodată nu am făcut ceva special pentru a ajunge undeva. Acesta a fost norocul meu în viaţă. Lucrurile au decurs firesc, au venit de la sine. Am început cu muzica, ceea ce nu m-aş fi aşteptat. Pentru mine nu era o prioritate să fac muzică, să fac teatru.”
MUZICA UȘOARĂ ȘI FACEBOOK
„Depinde unde mă aflu…în adâncul ei sau deasupra mării. Din fericire avem tineri cu voci foarte bune, avem şi muzică bună, dar care , din păcate, nu este pusă în valoare. Încercăm sa fim ca în Occident, îmbrăcăm o melodie cât mai fastuos, cât mai bine, cât mai frumos şi se ajunge în ridicol. NU ştiu dacă muzica uşoară va mai supravieţui mult dacă nu va fi susţinută, în mare parte de producători. Şi nu ştiu dacă se mai face muzică uşoară cu adevărat. Acum se vorbeste de muzică pop.”
„Problema este şi aici, pentru că noi nu mai putem să ne vindem muzica. Aceste reţele de socializare ne rup cumva de interacţiunea directa cu publicul. Lor le este mult mai uşor să descarce o melodie de pe youtube decât să dea 35-40 de lei pe un CD. E trist pentru noi. Dar, în acelaşi timp, sunt încântată de faptul că lumea se bucură în continuare de melodiile interpretate de mine. Fiica mea m-a convins foarte greu să fac acel cont de facebook…foarte greu. Mie nu-mi place să pierd vremea. Dar mi-am dat seama că, aici, mi-am regăsit atâţia prieteni, colegi de şcoală generală, de liceu. Mi-am reluat activitatea într-un fel mult mai amplu. Însă nu îmi place să postez melodii de-ale mele. Mai pun câte o poză cu un comentariu rezumativ, în rest nu îmi place. Sunt persoane care postează tot felul de prostii, tot felul de banalităţi, fara sa-si dea seama ca sunt si copii in lista lor. Eu mă feresc de asemenea manifestări. Am însă şi o pagină oficială. Nu am spus nimănui de ea, nu am vrut să fac valuri. Voiam să văd cine o descoperă. Şi am avut bucuria că încet-încet această pagină a fost descoperită.”
PÂNĂ LA REVOLUȚIE COMPOZITORII SE BĂTEAU PE NOI
„Au existat momente când am vrut să renunţ după revoluţie, după ce îmi conturasem cariera si aveam idee cat de cat de meserie. Am avut norocul de a fi o interpretă de muzică uşoară iubita la vremea aceea, dar după revoluţie s-a creat un haos şi nu am ştiut încotro s-o mai apuc. Nu am avut timp să-mi construiesc cariera artistica. M-am lansat, am avut doar 5 ani la dispoziţie ca să-mi conturez personalitatea şi repertoriul . Pe urmă, odata cu revoluţia, au început obstacolele, au început problemele. Şi nu numai pentru mine, ci pentru toată generaţia mea. Ne-am confruntat cu griji, inclusiv financiare. Eu nu am fost persoana care să strângă bani pentru viitor, pentru zile negre. Eram foarte tineri şi inconştienţa şi-a spus cuvântul. Eram nepregătiţi, din toate punctele de vedere. Bani aveam, dar nu am ştiut ce să facem cu ei .Tata, un om extrem de pragmatic, a încercat să mă sfătuiască ce să fac, dar nu am ascultat. Pe mine nu m-au interesat însă afacerile. Pe mine m-a interesat să investesc în mine şi în cariera mea. Sincer, am avut norocul că am avut un compozitor alături. Nu am avut nevoie să investesc niciodată în melodii. Până la revoluţie compozitorii se băteau pe noi, ne ofereau melodii. După revoluţie, problemele au intervenit de ambele părţi. Voiau şi ei să câştige, să trăiască. Trăind cu un compozitor, eu ştiu ce vorbesc. Vă spun din interior. Dar în momentul în care ne-am reaşezat pe un făgaş normal, cam după 1996-1997, am început să mai punem deoparte. Cand a venit criza am inceput sa ne bucuram de banii albi pentru zile negre (ha). Am înţeles că trebuie să câştigi şi să ştii ce să faci cu ei, nu doar să te bucuri pe moment, să trăieşti clipa. 80% din artişti nu sunt pragmatici însă. Aşa se explică şi expresia „fire de artist”, nu?”
ÎNTRE IISUS ȘI PUBLICUL DE ACASĂ
„Am avut multe încercări de a pleca în Israel şi tot timpul se soldau cu un eşec, dar nu ştiu din ce cauză. Cred că aşa a fost să fie. Într-un final, în mai anul trecut s-a concretizat acest turneu. Am avut parte de o echipă excepţională alături. Putea să nu se întâmple nimic pe plan muzical. Faptul că am ajuns acolo a fost o mare realizare şi faptul că am vizitat obiectivele clare pe care le-am dorit a fost o bucurie. M-am întors de acolo cu mai mult calm şi cu mai multă informaţie. Am păşit pe drumul sfânt, pe urmele lui Iisus şi asta a însemnat mult pentru mine. Noi am prins o perioadă foarte bună, luna mai, o perioadă liniştită, o perioadă în care noi ne-am liniştit, ne-am regăsit . Am avut ocazia să ne aducem aminte de ce ştiam , dar am descoperit şi foarte multe lucruri noi. Probabil că dacă ne-am fi dus într-un pelerinaj cu totul altfel ar fi stat lucrurile. Fiind artişti însă şi ducându-ne cu o persoană care se ocupa de noi, neavând timp să stăm la acele cozi, ni s-au facilitat intrările mult mai repede. Ceea ce a dus la o mai bună conlucrare a noastră cu tot ce este spiritualitate. Agitaţia intervine atunci când e foarte mare aglomeraţie şi sub presiunea timpului, ghizii rostesc „Kiss and go! Kiss and go!” . Nu există decât puţine secunde pentru tine acolo ca să legi un sentiment puternic cu ceea ce e în jur. Dar…..Doamne ,iti multumim!”
„Am fost de cateva ori în Germania, Belgia, Austria. Publicul din afară ne vede mai des decât cel de aici. Am mai fost invitată şi la evenimente prin ţară dar din pacate mai rar. Lumea cred că este prea supărată, prea necăjită, adusă într-un stadiu de nervi încât să îşi mai dorească să vină la un spectacol. Vorbesc de segmentul de public care ne iubeste pe noi si muzica noastra. Poate ar veni dar sa nu fie nevoiţi să şi plătească bilet pentru asta. Eu sunt de principiul acesta şi am mai spus-o. Dacă vrei să vezi un artist şi să-l ajuţi, plăteşti bilet!”
VALOARE, VOINȚĂ, BANI
„Cea mai mare realizare în plan personal este cu siguranţă fetiţa mea, Dumitrana. Pe plan profesional nu aş vrea să trag deja o linie pentru că eu zic că este prea devreme. Mai avem răbdare să stăm şi să tatonăm terenul. Vom vedea că în timp lumea trebuie să se întoarcă la muzica de calitate, la versuri. Urmaream fenomenul EuroVision care anul acesta a fost destul de bine conturat. Mi-a plăcut România. Chiar a fost un număr de senzaţie şi nu ne întâlnim des cu aşa ceva. Aşa, eu zic că resurse avem, mai trebuie vointa si mai ales bani. ARTA – adevarata inseamna BANI.”