Civica

MEDGIDIA: Omagiu pentru soldaţii români de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz

În luna august se comemorează 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele purtate în timpul Primului Război Mondial, pe fronturile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Cu această ocazie, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” Constanţa împreună cu Primăria Municipiului Medgidia au organizat activităţi în memoria militarilor dobrogeni şi nu numai, care şi-au jertfit viaţa pe aceste câmpuri de luptă. De la ora 10.00, la Monumentul Eroului Român a avut loc slujba religioasă de pomenire a eroilor, urmată de ceremonialul depunerii coroanelor de flori, de către oficialităţile şi instituţiile din municipiu. Au prezentat omagii la monument: Primăria Municipiului Medgidia şi Consiliul Local Municipal, Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”, filialele Medgidia şi Constanţa, Garnizoana Medgidia, Jandarmeria Medgidia, Detaşamentul de Pompieri Medgidia, Poliţia Naţională Medgidia, Poliţia Locală Medgidia, precum şi oaspeţii din comuna Popeşti, Republica Moldova.

Au transmis gândurile lor legate de acest eveniment şi au rostit alocuţiuni viceprimarul Medgidiei, doamna Luminiţa Vlădescu, reprezentantul Garnizoanei Medgidia, domnul locotenent colonel Gheorghe Gheorghe, domnul Remus Macovei, colonel în rezervă şi Preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” şi directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” filiala Constanţa, domnul Costin Scurtu.

Viceprimarul Medgdiei, Luminiţa Vlădescu şi-a arătat consideraţia şi respectul pentru curajul şi devotamentul soldaţilor români care au pierit în aprigele lupte din acele vremuri. ,,În aceste zile, când trăim momente de tensiune la graniţele ţării, este important să dăm dovadă de unitate şi patriotism, urmând exemplul bravilor noştri eroi. Fie ca Dumnezeu să ne ocrotească şi să vegheze asupra ţării noastre. Glorie eternă soldaţilor români!”, a declarat viceprimarul Medgidiei.

După ceremonialul desfăşurat la Monumentul Eroului Român la Biblioteca Municipală „I. N. Roman” a avut loc simpozionul istoric cu tema ,,Prinosul de sânge al militarilor constănţeni în bătălia de la Mărăşti, Mărăşeşti Oituz”.

Despre Autor:

este o platformă de opinii.

Lasă un comentariu