Pe scurt, e așa: în 1949 fosta Societate a Scriitorilor Români (SSR) s-a transformat brusc în USR (Uniunea Scriitorilor din România), în temeiul acestui Decret-Lege 267/1949 – pe care nimeni se pare că nu-l găsește și/sau cunoaște. De atunci, inclusiv după 1990, pe baza unei ordonanțe de guvern, USR a funcționat ca asociație de utilitate publică, ceea ce era și până atunci, dar conform vechiului statut, pe care, iarăși, nimeni nu-l mai știe.
După ani și ani, președintele în exercițiu al Uniunii, dl. Nicolae Manolescu, deja aflat la două mandate, a găsit de cuviință să modifice statutul pentru a nu permite unor ticăloși, cum zice chiar domnia-sa, să o acapareze. Chiar așa: absolut niște ticăloși. Ne-am folosit de prevederile statutare și am convocat o Adunare Generală Extraordinară, care a ales un nou comitet de conducere (bine, aici este de văzut ce statut am folosit, dar asta va stabili justiția). Oricum, Uniunea Scriitorilor din România are acum două conduceri – una avându-l ca președinte pe dl. Cristian Teodorescu, a doua, pe dl. Nicolae Manolescu.
Chiar nu-l înțeleg pe dl. Nicolae Manolescu – și mi se pare mai mult o problemă de orgoliu, care, de fapt, este una de putere – pe cale de explozie. Adică, îl admir sincer și necondiționat pentru anumite cărți ale sale, precum ar fi Arca lui Noe, ori Sadoveanu sau utopia cărții. Am citit, și citez, toate aceste cărți cu maximă deferență – chiar când nu mă situez pe aceleași poziții critice. Știu ce/cum a scris – și a scris bine. Cu atât mai tristă este imaginea de acum. Mă doare sufletul să văd un om pe care, cândva, îl consideram un standard, terfelindu-și propriul statut. Este imaginea unui om decăzut.
Însă, revenind la problema Decretului-Lege 267/1949, ce credeți că vom descoperi? Vă spun eu dinainte, în glumă: chiar dacă nu l-am văzut, conducerile Uniunii Scriitorilor din România au fost alese nestatutar, ilegal, și sunt nule de drept. Pariu?
Da așa este..Iar dl Nicolae Manolescu, nici macar nu figurează ca Reprezentant legal la Tribunalul București.La jud. sect.1 parca, este înregistrată, Asociația Uniunii Scriitorilor din Romania.Sa- mi explicați mie dvs. Om de cultură și scriitor , unde ați mai auzit de Asociația Uniunii!?
Putea fi Uniunea Asociaților, dar nu asociația uniunii !!!