Rămasă într-un pliu al istoriei recente, expresia li s-ar potrivi mănușă emițătorilor români de nerozii, pentru care notorietatea este, măcar de data asta, un dezavantaj. Pe o scenă unde personalitățile și personulitățile conviețuiesc, într-un timp al disprețului pentru limba româna, pentru cultură și pentru gândire, Muște pe parbrizul vieții măsoară amploarea derivei în care a intrat discursul public. Dincolo de râsul pe care-l provoacă una sau alta dintre perlele scoase în virtutea inepției, cartea aceasta e de fapt dovada unui masacru despre care nu se scrie în ziare și nu se vorbește la televizor. Ea pune conul de lumină pe torționarii vechi și noi ai limbii române – oameni care au batjocorit-o, au sluțit-o și au umplut-o de noroi. Fără să ezite, fără să le pară rău. Indiferent dacă sunt politicieni, oameni de afaceri sau exponenți ai showbizului, cotizanții din Muște pe parbrizul vieții oferă un spectacol la care, deloc paradoxal, hohotele sunt direct proporționale cu tristețea.

„Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din varii motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziție ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală și impostură valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasazică, resurse de umor (fie și involuntar), avem încă resurse de vitalitate animală din care, cine știe, vor răsări, cândva, și florile gingașe ale normalității!“ (Andrei Pleșu)