știri Abonează-te

Comedia de mare succes BANI DIN CER, la Casa de Cultură Constanța

„Într-o lume nimicită de conflicte religioase, interetnice, interumane, inter-nu-mai-știu-cum, într-o lume măcelărită de prostie și incultură, singura soluție pământean-tămăduitoare ar fi lumina Spiritului. Comedia fiind chiriașă pe viață în Casa Spiritului, având convingerea că râsul va mântui lumea, propunem acest …

Religia, disciplină discriminată politic

În aceste zile se rediscută în mediul online și în mass-media despre rolul religiei în sistemul educațional preuniversitar românesc. Acest lucru a pornit datorită inițiativei legislative a lui Remus Cernea prin care se încearcă înlocuirea disciplinei obligatorii religie cu etica …

ROMEO ȘI JULIETA, balet în premieră la TNOB Constanța

Artiștii Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski invită constănțenii la un spectacol în premieră, baletul Romeo și Julieta, care se va desfășura pe scena TNOB, sâmbătă, 25 octombrie 2014, începând cu ora 18.30. Solişti: SERGIU DAN, ELIZA MAXIM, HORAȚIU …

DOCUMENTAR: Despre miere și nu numai

„Dacă albina ar dispărea de pe faţa pământului, omul n-ar mai avea decât 4 ani de trăit.” Einstein. În toată lumea albinele au dispărut în ultimii trei ani. Deşi cauzele sunt încă un mister, un lucru este deja clar: sunt …