Ligia Pârvulescu se înscrie într-o tradiție discursivă încă recentă, și anume cea a „scriiturii feminine” (termenul Hélènei Cixous) în sensul unei preocupări pentru corporalitatea viscerală (și nu una „diafană”, vegetală, cum ne-am obișnuit până la Blandiana). Ceea ce se leagă la noi cu preocuparea pentru autenticism a „generației 2000”, autenticism făcut posibil, ca și discursurile feministe, tocmai de dispariția cenzurii după 1989. Defulare inevitabilă, dar șocantă și astăzi pentru cei care mai pretind ca literatura să aibă o anumită „pudoare” (ceea ce implică și o distanță față de cititor, alt element care împiedică ducerea unor astfel de abordări până la ultimele consecințe).
Așa cum observă Radu Vancu în textul de escortă de pe coperta acestui prim volum de poezii, „Fluvii de asfalt” (2014), Ligia Pârvulescu pare să fie foarte apropiată de unele dintre poetele deceniului anterior (fiind însă prezente aici și elemente biografiste sau subtile influențe din zona „postumanistă”: „…să întredeschidem/mecanismul glisant al zilelor în care oamenii/repetă oameni”), dar aceeași tematică este abordată cu mai multe nuanțe, în texte mai îngrijite, oarecum (dar nu excesiv de) stilizate. Ceea ce Vancu remarcă într-un sens pozitiv este faptul că eul poetic de aici își asumă pe alocuri și riscurile unor efuziuni „sentimentale” (altminteri tabuizate în poezia contemporană). Un plus de autenticitate sau un minus? Nu știu, dar, față de ceea ce au publicat până acum Petronela Rotar, Livia Ștefan și alte debutante ale ultimilor câțiva ani, acest volum m-a convins mai mult…
nimic nu trebuie
prin căderile regizate ridurile netezite cu palma
înghițirea de oase
nimic nu trebuie
doar ce simțim în capul pieptului
dragostea
fumul durerea cronică galopul constant
bărbieritul la două zile
cămășile de in și
pasul hotărât prin praf
așa apar întâmplările cu armata lor ascuțită
consoane vocale zâmbetul
mușcând diminețile
tărâm după noi drumurile
viața se închide
capse din oameni
(Ligia Pârvulescu, Fluvii de asfalt, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2014)
foto: Tiberiu Neacșu
