Nu sunt monarhist, nici republican, nici vegetarian sau klingonian. Singura legitimitate pe care mi se pare c-o dă conducerea (aia, venită prin vot) este aceea de a ne reprezenta, şi de a lua nişte decizii, justificabile, în numele nostru. Aflu acum, chiar dintr-un comunicat al Casei Regale, că Regele Mihai este grav bolnav şi că se retrage din viaţa publică. Îmi pare rău – însă, în acelaşi timp, întrebarea rămâne: are Casa Regală legitimitate? De ce există o Casă Regală când forma constituţională este cea semi-republicană? Cum pot exista regi, împăraţi, într-o republică?
Poate că regimul nostru constituţional nici nu oferă vreo legitimitate. Cu alte cuvinte, că suntem o republică care vrea, inconştient, să aibă un rege. Alegerile directe, pentru marile funcţii (cele de primar al Bucureştiului, pentru preşedenţie) indică în mod clar tentaţia noastră paternalistă. Vrem să avem un stăpân, pe cineva care să ne ducă în zgardă. Dar, oare, de când n-am mai avut un lider care să nu ne dea senzaţia asta?
Gheorghiu-Dej a apărut după nişte alegeri trucate. Când era pe moarte, în 1964, Ceauşescu a preluat hăţurile, cu viclenie. Şi, după o perioadă de relaxare economică, s-a închis în propria-i politică stalinistoidă, care a culminat cu marea criză economică din anii ’80. A „explodat mămăliga”, în 1989, şi-a ieşit la înaintare Ion Iliescu, cu trei mandate de preşedinte din două, cât îi permitea constituţia. După aceea, Emil Constantinescu – ce-a renunţat la candictatură în 2000, din cauza „serviciilor”. Băsescu, de fiecare dată cu câteva zecimi de procent. Niciunul, dar niciunul, nu a fost legitim.
Nu sunt monarhist, nici republican – dar, deocamdată, pentru mine, singura instanţă legitimă în această ţară este cea din 1947. Atunci când aveam deja 80 de ani de sistem democratic, generalizat, când trecusem prin 60 de ani de pace şi prin două războaie mondiale, fără ca statul să se clatine, ci din contră, să prospere. Din punctul acesta de vedere, Regele Mihai este conducătorul de facto al României, aşa cum, poate, Ioan Paul al II-lea era conducătorul real al Poloniei. Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe: nu ăia pe care-i votăm ne conduc, şi nici nu ne conducem singuri. Există, în spate, ceva care are o aură.
(sursa: http://casa-regala.blogspot.ro)
