Civica, Evenimente, Opinii

Să băgăm hoții de unde au venit!

Se pregătesc de un război lung cu strada: „Protestele sunt ceva normal, în Polonia s-a protestat 6 luni, în SUA au ieșit 2 milioane în stradă și tot Trump dă decrete…”

Adică „puteti ieși voi 2 milioane și să stați până la vară în stradă, că tot noi o să dăm decrete!”.

Trebuie spartă bula. Suntem segregați în două universuri informaționale diferite. Propaganda acestor trădători de țară ține captive câteva milioane bune de oameni care acum cred că protestele sunt ultimele zvârcoliri ale lui Soros, căci asta rulează permanent la Antene și RTV. Iar pe noi ne cred niște manipulați.

Așadar, mai important decât orice, e să spargem bula în care protestăm:
– nu vă certați cu oamenii de rând care vă contrazic. Argumentați-le calm părerea voastră, indiferent cât de ignoranți sau răuvoitori par.
– nu ștergeți din liste oamenii ăștia
– dați share tuturor postărilor cu informații corecte și opinii decente
– vorbiți cu rude, cunoștinte și oricine e captiv în bula Antenelor, explicându-le fără vehemență ce se întâmplă și că PSD n-o să aducă niciodată pacea și prosperitatea promise
– nu e nevoie să stați 16 ore în stradă zi de zi, însă e nevoie acolo de fiecare suflet. Doar strada ne-a mai rămas, nicio instituție a Statului nu mai e de partea noastră, iar Justiția și Iohannis sunt în șah mat
– fără violență! Opriți pe oricine dintre manifestanți să arunce cu bulgări, pietre, să atace jandarmi etc. Nu jandarmii sunt cei împotriva cărora luptăm. Nu vă certați cu oamenii de rând, dar explicați-le.
– cea mai nevinovată obiecțiune pe care o aud: „Ce rezolvăm dacă ieșim în stradă? Oricum nu ne bagă nimeni în seamă”. Nu e așa! Aceste demonstrații intră direct în cărțile de istorie. Sunt evenimente majore în viața unei țări. Pe moment nu se simte vreun efect, însă angrenează efecte pe termen lung. Nu există ceva mai important decât să ieșim în stradă împotriva dictaturii în formare. Și va veni un număr critic dincolo de care Strada va fi mai puternică decât Guvernul și Parlamentul la un loc.
– nu există în clipa asta oameni mai importanți în România decât susținătorii PSD-ului. Ei trebuie convinși să-și retragă sprijinul. Sunt frații noștri mai neatenți, nu dușmanii noștri.

Știu, suntem toți ocupați, obosiți, scârbiți, însă asta nu trebuie să ne facă inactivi. Faceți puțin, cât puteți, căci miza este uriașă. Trăim un moment istoric crucial din care nu vrem să ieșim rușinați și învinși.

Țara s-a umplut iar de hoți. Să-i băgăm înapoi, de unde au venit!

Despre Autor:

Lasă un comentariu