Să nu aștepți minuni de la luna septembrie de Sorin Holban, aparută ca un interludiu, un fel de antrenament pentru marile sale romane, nu trebuie să ne înșele. Volumul constituie „momeala” unui scriitor cunoscut mai degrabă sub haina unui umorist de succes, care ne prezintă relațiile interumane, dragostea și stima reciprocă, nepăsarea și cum ne distruge ea sufletul.
„Într-o frumoasă dimineaţă de vară din anul 1966, doi tineri se plimbau în tăcere, vădit tulburaţi, pe una din aleile atât de orăşeneşti ale pădurii Băneasa. Era în cursul săptămânii, nu mai tarziu de orele nouă, şi pădurea, pustie, se lăsa privită altfel decât în zilele de sărbătoare, când ea devenea un loc de promenadă la fel de solicitat ca marile bulevarde bucureştene.
Dar în acea frumoasă dimineaţă de vară, pădurea, câtă mai rămăsese din urma atâtor amenajări urbane, îşi lua o binemeritată revanşă. Un soare darnic colora coroanele copacilor cu o lumină galbenă, grea, încât frunzele păreau înecate într-o pastă vâscoasă. Un abur uşor se ridica leneş din pământul umed, lutos şi chiar dalele de piatră de pe alei fumegau mocnit, lăsând să se scurgă, aproape material, un miros pătrunzător, plăcut, şi totuşi, de frunze putrede.
Cei doi tineri păreau însă cu totul absenţi la această generoasă revarsare de frumuseţe. Un observator atent ar fi distins pe chipul bărbatului o umbră posomorâtă, care-l făcea să pară mai vârstnic decât cei douăzeci şi cinci-douăzeci şi şase de ani pe care-i avea. Acelaşi observator ar fi putut zări gestul discret cu care însoţitoarea bărbatului – mai tânără ca el – îşi ştergea câteva lacrimi furişate sub pleoape.
Înduioşat de lacrimile fetei, autorul se întrerupse din scris şi îşi aprinse o ţigară. O pauză necesară, înainte de a descrie amănunţit, pentru cititorii nerăbdători, înfăţişarea celor doi tineri. El – înalt, suplu, cu umerii laţi, cu faţa bronzată, cu ochii cenuşii, răspândind o lumină ciudată. Ea – de abia ieşită din adolescenţă, de o feminitate sfioasă, cu părul blond şi ochii adânci, de un albastru strălucitor.
Dar înainte de a trece la această operaţie dificilă, autorul constată, cu stupoare, ca întârziase cu un secol. Că se scriese, demult, tot ceea ce se putea scrie despre plimbările în doi prin pădurile inundate de soarele unei frumoase zile de vară, despre nefericirile care aveau să urmeze inevitabil în viaţa tinerilor îndrăgostiţi, despre bărbaţii bronzaţi şi supli şi femeile blonde şi caste, şi despre atâtea alte scene, când duioase, când tandre, dar întotdeauna pătrunse de un lirism suav, dacă nu, chiar, de o suavitate lirică.
În faţa acestor revelaţii, autorul lăsă capul în jos, copleşit de propria sa nefericire, care nu putea deveni publică, pentru că nici un cititor nu este interesat de nefericirile private ale autorilor. Spre lauda lui, vom spune că el găsi tăria de a o lua de la început, trecând cu buretele peste douăzeci de ani din biografia personajelor sale, şi lăsându-le, doar din când în când, posibilitatea de a privi înapoi, la ceea ce ar fi putut să însemne acea plimbare prin padurea Băneasa, dintr-o frumoasă dimineaţă de vară a anului 1966.”
Să nu aştepţi minuni de la luna septermbrie, Sorin Holban
Sorin Holban (n. 6 februarie 1933, Iaşi, m. 11 ianuarie 2004 Bucureşti) Sorin Holban a fost licenţiat al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. A început să lucreze în presă în 1950. Pe tot parcursul activităţii sale, de peste cinci decenii, s-a manifestat ca un „gazetar dotat şi pasionat, militant neobosit pentru libertatea cuvântului”. Publicaţia Jurnalul de Bucureşti a contribuit „la diversificarea peisajului revistelor din Capitală şi a fost primită cu interes atât de cititori, cât şi de lumea creatorilor de artă”, după cum se arăta în necrologul Uniunii Ziariştilor Profesionişti la dispariţia lui Sorin Holban.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor. Primul volum publicat s-a intitulat „Te urăsc, iubita mea” (proză, 1976, Editura Eminescu). La aceeaşi editură au văzut lumina tiparului placheta de versuri „Cu tango înainte”, romanele „Iarna când au murit cangurii” şi „Să nu aştepţi minuni de la luna septembrie”. Este şi autorul cărţii de schiţe umoristice „O fată puţin gravidă”, apărută la Editura Intact, el fiind cunoscut ca un „recidivist” înrăit în domeniul umorului. În dramaturgie, s-a remarcat cu câteva titluri. După piesa de tinereţe „Apa vie”, scrisă împreună cu fratele său, Nicolae Holban, jucată la teatrele din Piatra-Neamţ şi Piteşti, montată şi la Radio, i se pune în scenă la Teatrul Giuleşti (azi Odeon) dramatizarea după romanul „Iarna când au murit cangurii”, spectacolul fiind jucat de peste 300 de ori. Pe aceeaşi scenă, în 1989, are loc premiera cu piesa sa „Al treilea martor”, tot atunci fiind adusă la rampă, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, comedia „Loveşte-l pe aproapele tău”. A scris şi scenariul filmului „Liliacul înfloreşte a doua oară”. Ultimele sale cărţi au fost romanele „Revolta manechinelor” (2001) şi „Vinovăţia mieilor” (2002), apărute la Editura Eminescu.
Vă recomand această carte cu certitudinea că indiferent de gusturi, lectura ei vă va oferi o mare plăcere. Din păcate nu a mai fost reeditată de la data publicării în 1991 dar se poate găsi în anticariate, magazine viruale şi format pdf online.
