Cum aș vrea să începem peste tot, în țară, anul școlar? Cu următoarele convingeri:
1. Concurența în clasă face mai mult ravagii decât bine. Ierarhiile valorice între copii sădesc neîncredere, teamă și rușine față de greșeală. Stopează evoluția. Amestecă performanța școlară cu valoarea fiecăruia, ca om. O diminuează pe aceasta din urmă.
2. Fiecare copil trebuie să simtă că există cel puțin un adult în școală care crede, cu adevărat, în el. Ca să crească, fiecare are nevoie să facă greșeli în felul lui. Cu pași iuți sau dese împiedicări. Nu ai dreptul să te înfurii sau să disprețuiești numărul de ezitări din destinul fiecăruia.
3. Nu trebuie să ne dorim să ”omogenizăm” clasele de copii. NU facem educație pentru atingerea unui numitor comun între elevi. Nu comoditatea noastră e prioritatea, nici economia actului didactic. Toți copiii sunt diferiți, au praguri distincte de creștere. Măsurăm nu media clasei, ci plus valoarea din formarea fiecăruia.
4. Profesorul nu este omul din fața copiilor. El este sprijinul din spate, un umil servitor al minții. Nu este un planificator și nici un inginer strategic al învățării. Este un cultivator de stări de grație: înainte de a cere copiilor disciplină, muncă, transpirație, el trebuie să provoace mirare, bucurie, inspirație.
5. Nu poți crește operații superioare ale gândirii fără să creezi emoții cu vibrații înalte. Raționamentele se dezvoltă când copiii se simt respectați și în siguranță. Un profesor nervos, isteric, zeflemitor, plictisit, apatic este otravă penru spiritele copiilor noștri. Exercițiile făcute în silă, temele kilometrice, profesorii duri care controlează prin frică dau rezultate pe termen scurt și împuținează, pe viitor, bucuria de viață a copiilor, nevoia de a învăța pe cont propriu, încrederea în sine.
6. Ca să scoți ce e mai bun din fiecare, trebuie să îți imaginezi mintea ca pe un tărâm capabil să își extindă granițele în permanență. Nu există înfundături, pierderi de start, șansă de mâna a doua. Nu există minți de clasa a VI-a sau de clasa a II-a. Când un copil își dorește cu adevărat, poate face salturi uriașe, dincolo de ritmul orarelor sau al semestrelor școlare. Nu există vinovăția lecțiilor neînvățate la timp, ci numai adulți care nu mai știu să creadă în copiii lor.
Oana Moraru, cum de citesti gandurile mele care ma aflu la kilometri distanta de tine? Am cautat in sistemul alternativ de inavatamant lucrurile enuntate de tine… Cel traditional desi in plina reforma… nu le are!!Presimt ca urmatorii 25 de ani de cariera in invatamant vor fi FOARTE interesanti!!!Apoi voi iesi la pensie.
Da, este interesant. Insa aceasta filosofie este la baza disparitiei disciplinei de odinioara din scoli. Copilul meu, datorita imposibiliatatii de a fi stapaniti nisti ‘infractori juvenili’ – a ales sa schimbe colectivul. Faceti un articol despre demnitatea actuala a profesorului care este ca si inexistenta! Faceti un articol despre modalitati moderne de a disciplina copii ai caror parinti cand li se atrage atentia ca au un badaran mizerabil la usa zic ca profesorul sau ceilalti parinti au ceva cu ‘copilul’.