Romanul Sfântul nebuniilor incipiente spune povestea unui grup de prieteni, cu nesfârșitele lor încercări de a-și îndeplini visurile, menirea sau pur și simplu de-a nu-și pierde mintile. Ömer, Abed și Piyu sunt colegi de cameră, veniți de puțin timp în Statele Unite. Ömer este din Istanbul, urmează un doctorat în științe politice și e îndrăgostit de o feministă americană, care se simte straină în țara ei, are o mulțime de obsesii și tendințe sinucigașe. Abed își continuă studiile în biotehnologie și e în permanență îngrijorat – din cauza modului scrântit de viață al lui Ömer, de o vizită neașteptată din partea propriei mame sau de prejudecățile americanilor împotriva arabilor. Iar Piyu e spaniol și își dorește să devină dentist, în ciuda fobiei lui acute față de obiectele ascuțite. Fiecare personaj este dezorientat într-un fel sau altul, iar monologurile lor sunt o încercare de a descoperi ce-și doresc în viață și, eventual, de la cine. O abordare contemporană a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, naționalitatea, exilul și nevoia de a aparține cuiva, undeva.
„Un roman tragicomic, povestea unui grup de prieteni absolut neobișnuiti care încearcă din greu să se găsească pe ei înșisi în America zilelor noastre. “ (The Economist)
„Romanul lui Elif Shafak ascunde semnificații neașteptate. Autoarea cunoaște prea bine atât spaima, cât și iubirea pe care le sădește în sufletele noastre străinătatea. Mesajul ei, dezbrăcat de înfloriturile multiculturale, este simplu și profund umanist. Viața în lumea modernă, lipsită de granițe, îl poate aduce chiar și pe cel mai puternic dintre noi pe marginea abruptă a unei nebunii incipiente.“ (The Washington Post)
„Elif Shafak descrie ciudateniile si metehnele personajelor sale in cele mai plastice detalii, iar personajele ajung sa distinga si sa inteleaga lucruri pe care, din pacate, am ajuns sa le ignoram prea des. “ (The San Francisco Gate)




