Cu stupefacţie, cu durere – am auzit de această sintagmă, folosită de Nicolae Manolescu la adresa lui Eugen Simion (înregistrarea aici). Da, domnule Manolescu, Eugen Simion chiar este un tâmpit. Aveţi perfectă dreptate. Este un mare tâmpit fiindcă şi-a pierdut atâţia ani în sprijinul literaturii române, inclusiv prin colecţia iniţiată, cea a Academiei Române, de opere fundamentale. Sau prin Dimineaţa poeţilor, sau a Scriitorilor români de azi – ori Întoarcerea autorului. Evident că nişte cărţi despre Fuego sunt mult mai valoroase, n-are rost să ne batem capul. Numai astăzi, văd, au fost primiţi la Iaşi în Uniunea Scriitorilor treisprezece membri. Sigur că da, mult mai valoroşi decât Eugen Simion. Astfel Uniunea Scriitorilor câştigă în prestigiu şi vizibilitate. În curând, toţi cetăţenii români vor fi membri ai Uniunii Scriitorilor – în afară de Eugen Simion, care va rămâne suspendat, pentru că este „tâmpit”.

Ei bine, domnule Manolescu, trebuie să recunosc că sunt eu însumi un tâmpit. Unul mare, ba chiar grandios. Am considerat, de la bun început, că Eugen Simion este un neavenit, un terchea-berchea, şi totuşi l-am urmărit cum îşi publica foiletoanele la edituri obscure, pe hârtie de ziar, precum la cea a Academiei. Recunosc, m-am înşelat – am crezut că dincolo de faţa-i bonomă există o minte, cultivată, critică. Spun clar acum, să se consemne: nu-i aşa, Eugen Simion e-un tâmpit, iar eu un şi mai mare tâmpit c-am crezut în el. De fapt n-am crezut, doar l-am urmărit în zbor. A publicat el ceva volume, dar nimic important. Vă mulţumesc, domnule Manolescu, pentru faptul că m-aţi lămurit.

(sursă foto: Wikipedia)